Antena Căutare

Prințul Charles l-a lăudat pe Prințul Harry după ce nu și-au vorbit timp de opt luni. Ce a avut de spus moștenitorul tronului

Prințul Charles i-a lăudat pe cei doi fii ai săi, Prințul Harry, respectiv, Prințul William, într-un eseu despre combaterea pericolelor încălzirii globale. Harry și tatăl său nu și-au vorbit în ultimele opt luni, însă acest lucru nu a constituit un impediment în a-și lăuda fiul cel mic.

Prințul Charles a lăudat inițiativele fiilor săi în combaterea pericolelor încălzirii globale | Profimedia

Potrivit publicației Page Six, Prințul Charles este mândru că cei doi fii ai săi, William și Harry sunt dedicați proiectelor de protejare a planetei.

„Ca și tată, sunt mândru că fii mei au identificat pericolul schimbărilor climatice care amenință planeta noastră”, a precizat Prințul Charles, în vârstă de 73 de ani, în eseul pentru publicația Newsweek.

Prințul Charles a precizat că este mândru că ambii lui fii sunt implicați activ în salvarea planetei și a făcut apel la polulație să contribuie

„Recent, fiul meu, William, a lansat premiul Earthshot Prize, prin care, anual, se premiază cinci persoane implicate activ în protejarea mediului înconjurător.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ce se va întâmplă după moartea Reginei Elisabeta. Ce trebuie să facă Prințul Charles imediat după decesul mamei sale

"Prin inițiativa sa, Prințul William încearcă să identifice și să investească în tehnici și tehnologii care, în următorii zece ani, să aibă un impact pozitiv puternic asupra protejării planetei”, a scris Prințul Charles.

De altfel, Charles a lăudat și inițiativa fiului său mai mic, Prințul Harry, de a contribui la conștientizarea pericolelor schimbărilor climatice, mai ales în ceea ce privește Africa.

Prințul Charles este cunoscut pentru implicarea sa activă în inițiativele de combatere a pericolelor schimbărilor climatice.

Acesta a făcut, totodată, apel la populație să urmeze exemplul celor doi fii ai lui și să contribuie la salvarea planetei.

„Acum este momentul. Ochii copiilor și ai nepoților nostri ne privesc și ne judecă".

"Haideți să fim noi acea generație care poate să facă ceva și care chiar face ceva pentru planeta noastră. Și cum, acum, intrăm într-un nou an, nu este vreme de pierdut”, a spus Prințul Charles, potrivit Page Six.

De ce Prințul Charles și fiul său cel mic, Prințul Harry, nu și-au mai vorbit

De aproape un an, Prințul Harry și tatăl său nu și-au mai vorbit. Motivul, printre altele, a fost faptul că Harry a decis să renunțe la îndatoririle regale și să se mute în America, împreună cu soția sa, Meghan Markle.

Citește și: Adevărul despre relația Camillei Parker Bowles cu Prinții William și Harry. Cum se înțeleg cei trei

Potrivit unei surse citată de publicația Page Six, "Prințul Charles a suferit enorm și a fost dezamăgit atunci când Harry a decis să plece".

"Însă, acum, căile de comunicare sunt redeschise", mai spune aceeași sursă. Cei doi s-au văzut, ultima oară, la înmormântarea Ducelui de Edingburgh, în urmă cu mai bine de opt luni.

Cristina Ștefania a renunțat la sutien pentru un pictorial de senzație. Cât de bine arată iubita lui Speak... Ce mai face și cum arată acum Nicu de la Căzănești, cel care a devenit celebru cu videoclipul piesei ”Melodie pe două vo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x