Antena Căutare

Tania Budi, fosta iubită a lui Cătălin Botezatu, neschimbată și la 53 de ani. Cât de bine arată acum

Tania Budi, cunoscută pentru rolurile jucate în mai multe filme, dar și pentru faptul că a fost una dintre marile iubiri ale lui Cătălin Botezatu, cu mulți ani în urmă.

Tania Budi, fosta iubită a lui Cătălin Botezatu, neschimbată și la 53 de ani. Cât de bine arată acum | Instagram

Tania Budi arată senzațional și acum, ajunsă la 53 de ani. Vârsta nu i se poate citi de pe chip, iar frumusețea pe care o deține este una care a fost foarte mult timp discutată în media, fiind un etalon în acest sens pentru femeile din țară.

Tania Budi, neschimbată și la 53 de ani. Cât de frumoasă este și în prezent actrița

Tania Budi i-a cucerit inima lui Cătălin Botezatu în urmă cu mulți ani, fiind una dintre cele mai frumoase femei din România la momentul respectiv, însă acest lucru nu s-a schimbat deloc, iar vedeta și-a păstrat trăsăturile perfecte cu care a fost înzestrată.

Citește și: Ce iubite a avut Cătălin Botezatu până la 54 de ani. Designerul s-a iubit cu femei extrem de frumoase

Articolul continuă după reclamă

Este foarte prezentă pe rețelele de socializare și postează des fotografii în care își ține la curent fanii cu toate activitățile pe care le întreprinde. De curând, aceasta a publicat o imagine în care a apărut alături de mama ei, iar asemănarea este izbitoare.

Frumusețea Taniei Budi nu s-a dus cu o dată cu trecerea timpului. Aceasta și-a păstrat trăsăturile perfecte pe care le deținea și pe vremea în care era râvnită de toți bărbații din România.

Tania Budi, despre singurătate și libertatea de a fi fericit

Tania Budi nu simte nevoia de a fi într-o relație pentru a fi fericită, iar acesta ar putea fi motorul energiei sale interminabile, faptul că nu trebuie să dea socoteală nimănui, așa cum declara ea cu ceva ani în urmă, pentru Antena Stars.

Citește și: Are aproape 50 de ani, dar nu a îmbrăcat rochia de mireasă! De ce nu vrea Tania Budi să se căsătorească

„Sunt omul care se adaptează la tot ce se întâmplă în jurul lui. Mereu sunt updatată, îmi mențin prospețimea în gândire, am prieteni de 20-25 de ani, prieteni buni, sunt pe vibe-ul lor. Au fost momente în trecut în care aș fi zic că regret ca nu am facut una, alta. Dar lucrurile se întâmplă cu un motiv. Nu ci pentru că așa a trebuit să mă construiesc eu.

Mă bucur că nu mi-au fost date lucururile pe care le voiam în trecut, că acum nu le mai vreau. Libertatea îmi dă mai multă energie decât dragostea. Fac ce vreau în fiecare secundă, vorbesc cu cine vreau și nu vorbesc cu cine nu vreau. Depinde de noi cum ne construim. Nunțile mi se par ridicole, tradiția e tradiție. Mă bucur pentru prietenii care fac nuntă, dar eu am depășit momentul. Eu nu zic nu la nimic, dar momentan nu e ceva ce e în planul meu foarte apropiat”, spunea Tania Budi într-un interviu pentru Antena Stars, în urmă cu ceva ani.

Kim Kardashian a apărut de mână cu noul său iubit și a renunțat la sutien de dragul unui maiou cu transaprență. Cum arat... Jessica Alba, liber la roz și la distracție pe o plajă din Mexic. Cum s-a îmbrăcat actrița în minivacanța din Cabo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de euro”
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x