The Ticket a adus o nouă ediție de spectacol în fața telespectatorilor. Concurenții au dat tot ce au avut mai bun pe scenă pentru a pleca acasă cu o sumă cât mai mare, dar și cu dorința de a ajunge în finală și a pune mâna pe marele premiu de 100.000 de euro
„Avem o listă de nebuni frumoși de personalități extraordinare, de artiști care vor să scoată capul din mulțime cu ceva numai al lor. Ținem ridicat nivelul de referințe, ne diversificăm gusturile și ne cheltuim mai inteligent timpul și banii. Aici, publicul e creierul”, au anunțat prezentatorii Cătălin Bordea și Nelu Cortea înainte de a da startul unei noi seri memorabile.
Ce s-a întâmplat în a doua ediție The Ticket din 13 septembrie 2025
De la numere de stand-up care au stârnit hohote de râs, sau acrobații la înălțime ce i-au ținut pe toți cu sufletul la gură până momente emoționante, concurenții au câștigat bani pe loc, fiecare punând în evidență talentul și munca sa. De asemenea, a doua ediție The Ticket a adus deopotrivă cea mai mică sumă obținută până acum și unul dintre cele mai marii premii.
Nepalezii din Pitești, virali pe Tik Tok au făcut show total la The Ticket, în ediția 2 din 13 septembrie 2025
Nepalezii din Pitești care au devenit cunoscuți pe Tik Tok au urcat pe scena The Ticket în ediția 2 din 13 septembrie 2023. Ei le-au făcut o dedicație specială juraților, așa cum și-au obișnuit deja fanii din mediul online. La final, concurenții le-au oferit și un masaj juraților, pentru a încere seara relaxați și cu bună dispoziție. Cătălin Bordea și Nelu Cortea au profitat și ei de ocazie și s-a urcat direct pe masa de masaj unde s-a bucurat de servicii la 10 mâini.
„Înainte nimeni nu știa de acest SPA și acum vin toți. Avem prea mult clienți”, au dezvăluit ei.
„M-am simțit extraordinat când m-ai atins. Pentru că am probleme foarte mari cu spatele și cu gâtul. Și când și-a pus mâinile pe gâtul meu, am renăscut”, a reacționat Maurice Munteanu.
Ulterior, publicul a votat momentul lor, iar Nepalezii din Pitești au strâns în total 5.165 de lei. Mihai Bendeac a fost curios să afle, totuși, ce au votat cei din publice pentru că momentul a fost „inexistent”.
„Aș fi plătit 200 pentru masaj, suma maximă, nu a fost exact un act artistic și am lăsat 150”, i-a explicat o doamnă din public.
Dima Cubreacov, stand-up special la The Ticket, în ediția 2 din 13 septembrie 2025. Câte bilete a luat
Dima Cubreacov are 30 de ani și vine din Republica Moldova, dar locuiește în București. Concurentul lucrează în publicitate și este pasionat de stand-up. Spune că vede glumele ca pe o terpaie, prin care își poate spune probleme și a stârnit hohote de râs la The Ticket în ediția 2 din 13 septembrie 2025.
Încă de când a intrat în platou, Mihai Bendeac l-a recunoscut, iar băiatul i-a amuzant cu energia lui. „Ultima dată când am fost la televizor, am zis că sunt trist, iar unul dintre jurați mi-a recomandat să îmi fac iubită. Poftim, așa arăt eu cu iubită”, și-a început el numărul.
El a glumit pe tema relației sale și a obiceiurilor sale. „Mie îmi place alcool. Totul a început cu bunica, atunci când eram mică și a zis hai să îi punem un pic pe limbă. În mare parte, îmi place să beau vin (...) eu fac marketing afiliat în numele Domnului”.
„Eu la Dima aș plăti bilet”, a comentat Micutzu care a lăudat momentul tânărului. Numărul lui de stand-up a fost pe placul publicului, iar Dima Cubreacov a câștigat 4.960 de lei.
Sabin Cojocaru, moment neașteptat la The Ticket, în ediția 2 din 13 septembrie 2025. Cum a apărut pe scenă
Sabin Cojocaru a intrat pe scenă și i-a lăsat pe jurați cu gura căscată încă din primele secunde. El a dansat pe tocuri și i-a surprins pe toți cu momentul său marca vogue. El este dansator, coregraf, dar are și alte job-uri în zona artistică.
Sabin a început să danseze de la vârsta de 6 ani și de atunci nu a mai renunțat la această pasiune. Pentru coregrafia pe tocuri, el susține că s-a inspirat de la Beyonce, fascinat de puterea și expresivitatea artistei internaționale.
„A durat cam vreo 5, 6 ani să merg pe tocuri calumea”, a recunoscut acesta.
„Nu cred că te-a ajutat transformarea. Nu a fost amuzant și după ce fost șocant”, a spus Anca Dinicu.
„Eu nu sunt neapărat de acord. Mi s-a părut foarte mișto prima parte. O formă de nebunie asumată și controlată”, a răspuns Mihai Bendeac. În total, Sabinn a primit 5.320 de lei.
Stoian G. Bogdan a recitat propriul poem pe scena The Ticket, în ediția 2 din 13 septembrie 2025. Maurice Munteanu: „Pe mine m-a spart”
Îmbrăcat într-o ținută roz și cu un buchet de trandafiri în mână, Stoian G. Bogdan a recitat poemul lui, „Fată cu tălpi de cerneală”. Versurile au fost puse pe muzică, iar atât publicul cât și jurații s-au distrat copios pe parcursul momentului său.
El nu a ratat ocazia de a le oferi câte un trandafir juratelor, care au fost cucerite pe loc de gestul concurentului.
Stoian G. Bogdan are un CV complex și se laudă cu cariera sa. El este prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România, jurist, licențiat în Drept, cu master în Științe Penale și președinte Asociației Centrul de Iluminare Spirituală Stoian G. Bogdan, funcție care i-a atras atenția lui Maurice Munteanu și a vrut să afle mai multe.
„Pe mine m-a spart momentul”, a reacționat juratul, iar Anca Dinicu a vrut să facă o analiză pe text a cântecului interpretat. Ulterior, el a vândut bilete în valoare totală de 1.650 de lei.
PANTI i-a impresionat pe jurați cu povestea lui de viață la The Ticket, în ediția 2 din 13 septembrie 2025
PANTI i-a trecut pe jurați și pe cei prezenți în public prin toate stările. Deși a apărut cosutmat în pantera roz și a ales să nu își arate chipul, el a făcut spectacol pe senă la The Ticket, în ediția 2 din 13 septembrie 2023.
Concurentul a interpretat mai multe piese la clape, dar într-un stil unic, ce i-a intrigat și amuzant pe cei aflat în platou. Momentul i-a uluit și mai mult atunci când PANTI a acoperit clapele și a continuat să nimerescă perfect notele muzicale, fără să vadă.
Pantelimon Florentin, PANTI, a uimit, de asemenea, și cu povestea lui de viață. El locuiește în Italia și muncește pe un șantier naval. Concurentul a moștenit talentul din familie, însă nu are studii în acest domeniu. Mai mult, odată cu apariția la The Ticket, acesta a bifat prima apariție pe o scenă.
La final, PANTI a plecat acasă cu suma de 8.755 de lei.
Edera, dans hipnotizant la The Ticket, ediția 2 din 13 septembrie 2025
Edera vine din Ucraina și a atras toate privirile cu coregrafia sa pusă în scenă. Forța sa și mișcările îndrăznețe au făcut-o pe Anca Dinicu să exclame: „Ești spectacol! Bravo, fato! Ești foarte tare”.
Tânăra în vârstă de 27 de ani a cucerit cu atitudinea ei senzuală și sexy, iar reprezentația i-a făcut pe cei din sală să scoată bani mulți din „buzunar”.
Edera a câștigat în total suma de 5.820 de lei.
Trupa Strala a transpus publicul într-o lume magică la The Ticket, ediția 2 din 13 septembrie
Trupa Strala a venit la The Ticket să aducă „haosul” în platou. Aceasta este formată doar din astrologi, de acolo și numele inedit. Ei unesc altele vizuale, cu cele auditive și performative într-un spectacol care a captivat audiența.
Prin instrumentele speciale și vocea desprinsă dintr-un alt univers, Trupa Strala a reușit să îi hipnotizeze pe cei din public. În plus, Delia și Micuztu și-au dat seama că trupa interpreta în acest mod unic celebrul refren „Le vreau, le vreau, le vreau pe ele”.
„Ei n-au cântat în engleză?!”, a fost reacția surprinsă a lui Mihai Bendeac. Momentul de „pseudo-șamanism”, așa cum l-au numit chiar ei, au strâns 9.400 de lei.
Florin Champ Răgălie, reprezentație inspirațională la The Ticket, ediția 2 din 13 septembrie 2025
Florin Champ Răgălie este din București și spune că viața l-a învățat lecții dure pe care a fost nevoit să le învețe singur. De profesie actor de circ, el a pus toată durerea în artă și a adus un număr inedit pe scena The Ticket.
Concurentul a apărut înconjurat de mai obiecte obișnuite, precum un pat, un cuptor cu microunde, o oglindă și chiar statuia unui cerb pe care apoi le-a ținut în echilibru pe cap. Știlul lui amuzant de a prezenta obiectele i-a cucerit atât pe jurați, cât și pe cei din sală, iar acesta a reușit să îi poarte în povestea sa.
Datorită abilităților sale uluitoare și mesajul motivaționale, el a vândut bilete în valoare totală de 11.475 de lei.
Victor Barbu & Damian de la Ciocănești, momentul tată - fiu care i-a emoționat pe jurați la The Ticket, ediția 2 din 13 septembrie 2025. Ce sumă record au strâns
Victor Barbu este din Ciocănești, Dâmbovița și este artist stradal. El este cunoscut celor care frecventează parcurile din București și în Centrul Vechi. El și-a început momentul singur, cu chitara sa, cântând „I did it my way, însă totul a luat o întorstătură neașteptată atunci când i s-a alăturat pe scenă și fiul său.
Victor Barbu și Damian au impresionat cu schimburile lor de replici amuzante, dar și interpretarea pieselor. Tatăl și fiul au cântat în duet piesa „That s life”, iar jurați și publicul au privit impresionați totul.
Cei doi au stârnit amintiri celor 5 jurați, iar aceștia au făcut dezvăluiri cu lacrimi în ochi. Concurenții au reușit astfel să obțină cea mai mare sumă de până acum prin biletele vândute, în valoare de 17.920 de lei.
Ștefan Florescu, jonglerii impresionante cu mingea de fotbal la The Ticket, în ediția 2 din 133 septembrie 2025
Ștefan Florescu are 33 de ani, vine din Botoșani și face spectacole stradale. El și-a descoperit pasiunea încă din copilărie și se anternează de 17 ani pentru astfel de momente. Stefan Florescu este multiplu campion național în România și a obținut mai multe titluri la Campionatele Mondiale.
„La început am vrut să joc fotbal, dar în Botoșani nu era niciun club pe atunci, am făcut atreltism, între timp m-am antrenat în spatele blocului. Am văzut clipuri pe internet”, a povestit acesta.
Concurentul este obișnuit cu scena pentru că de-a lungul carieri sale a avut spectacole în fața a zeci de mii de oameni, iar acum i-a ținut pe jurați și pe cei din public cu privile ațintite spre el. Ștefan Florescu are și un proiect prin care ține astfel de spectacole în fața copiiilor din zone defavorzare, din toată lumea, iar la The Ticket a obținut suma de 10.585 de lei.
Alessandra, interpretarea care i-a contrariat pe jurați la The Ticket, ediția 2 din 13 septembrie 2025. Cât bilete a reușit să vândă
Alessandra este din Iași și a venit la The Ticket cu o piesă compoziție proprie. Refrenul i-a captat rapid pe toți cei din platou și până la final au ajuns să cânte împreună. În vârstă de 37 de ani, aceasta susține că participarea în cadrul show-ului a făcut-o să își descopere o nouă latură, cea emotivă.
„M-am gândit să îi scriu mamei mele o melodie în urmă cu doi ani, atunci mi-a venit”, a spus sincer femeia. În ciuda versurilor care par că ascund o durere mare, concurenta a mărturisit că nu a trecut prin prea multe greutăți în viață.
Dialogul lor a făcut deliciul publicului, iar la finalul numărului, Alessandra a reușit să strângă doar 1655 de lei.
Mr. Piciu, acrobații riscante în platoul The Ticket, în ediția 2 din 13 septembrie 2025
Cortina s-a deschis, iar pe scenă a apărut Mr. Piciu. Cu o masă și câteva scaune, concurentul a reușit un moment prin de adrenalină care i-a ținut pe toți cu sufletul la gură de la început până la final.
Acrobațiile sale au tăiat răsuflarea, iar momentul de încheiere a fost privit cu mult supans, în timp ce concurentul se ținea doar într-o mână în vârful unui turn construit din scune. Ionuț, cunoscut după Mr. Piciu, are 35 de ani și este din Câmpina, Prahova.
„Ești genial! Număr cu grad de periculozitate, un număr pentru care te antrezeni și lucrezi de mic”, a spus Delia.
„Nu puteam să mă uit. Am crezut că mor. Am pulsul 1000 și am o ață la inimă”, a reacționat și Maurice Munteanu.
La final, aceasta a aflat că a vândut bilete în valoare totală de 12.975 lei.
Popeye Maramureșanu apariție surpriză la The Ticket, în ediția 2 din 13 septembrie 2025. Ce sumă a strâns
Popeye Maramureșanu vine din Baia Mare, iar asemănarea cu celebrul personaj i-a adus bărbatului faima în mediul online. Acesta spune că a devenit cunoscut în perioada alegerilor, însă este mai cunoscut în Spania acolo unde locuiește, de fapt. Acolo, acesta face covrigi.
Concurentul a purtat un dialog extrem de amuzant cu jurații, care a făcut delicul publicului. Popeye Maramureșanu nu s-a ferit să împărtășească din experiențele sale de viață.
Momentul l-a făcut și pe Mihai Bendeac să ofere detalii neștiute despre el: „Trebuie să admit că am avut și eu un carnețel și m-am oprit undeva în prag de 250. Sunt în aceeași situație ca Popeye Maramureșanu”.
La final, acesta a obținut doar bilete în valoare totală de 735 lei, una dintre cele mai mici sume de până acum.
Muhammad Rashi
„Spectacolul meu este unul foarte periculos și nebunesc. Uneori nu știu ce se întâmplă pe scenă. Sper ca oamenii să mă placă și să îmi dea multe bilete și bani”, a spus concurentul înainte de a intra pe scenă.
Numărul său a început în forță cu o serie de doze pe care le-a deschis la foc automat, chiar și legat la ochi. În continuare, el a spart cu capul mai multe fructe, și a culminat cu momentul în care a bătut un cui cu capul.
Muhammad Rashi a dezvăluit ulterior că vine din Pakistan și este practicant profesionist de arte marțiale și este deținătorul a 154 de recorduri mondiale Guinness. Astfel, el a prezantat pe scena The Ticket patru dintre acestea.
Pentru performanța deosebită, Muhammad Rashi a obținut din partea publicului de 8340 lei.
The Ticket, noul talent show de pe Antena 1, aduce spectacolul în prim-plan, bani pe loc și un public cu putere reală de decizie
Antena 1 lansează, în această toamnă, un nou show de televiziune care promite să redefinească standardele entertainmentului TV. Produs de Mona Segall și echipa ei și avându-l printre jurați pe Mihai Bendeac, The Ticket vine cu o miză reală pentru concurenți, care nu se rezumă doar la talent, ci la transformarea fiecărui moment într-un spectacol complet, cu emoție, energie și impact scenic.
Un element esențial care diferențiază formatul este recompensa imediată. În centrul show-ului se află un premiu uriaș de 100.000 de euro, care va fi câștigat în cadrul unei finale live. Drumul până acolo va depinde, însă, de capacitatea fiecărui concurent de a atrage publicul și juriul de partea lui.
Spre deosebire de formatele clasice de tip „talent show”, noul proiect mizează pe felul în care acesta este prezentat. Modul în care concurenții își pun în valoare talentul devine la fel de important — sau chiar mai important — decât aptitudinea în sine. Criteriile de jurizare pun accent pe expresivitate, autenticitate, creativitate și forță artistică.
Regulile jocului sunt simple, dar provocatoare: cei 100 de de oameni din public oferă prin intermediul unei aplicații bilete cu valoare reală. Astfel, fiecare moment artistic poate aduce câștiguri imediate, iar publicul devine nu doar martor, ci și partener direct în recunoașterea valorii.
Mai exact, la finalul numărului, concurentul pleacă acasă cu suma oferită de cei din public. Juriul are, însă, ultimul cuvânt, căci la finalul fiecărui episod, cei cinci vor alege, dintre cei care au obținut peste 5.000 Ron, numărul care va lupta în marea finală pentru premiul de 100.000 de Euro.