Antena Căutare

O mamă, un fiu și un mare zid în spatele căruia se poate ascunde drumul către fericire: „Am venit să trăim momentul și să profităm de tot”

Rodica și Răzvan Costică sunt din București si s-au înscris în acest concurs din dorința de a transforma experiența unui joc frumos într-o oportunitate de a-și îndeplini visele: ,,Ne așteptăm să ne distrăm, să trăim momentul și să profităm de tot ceea ce se petrece.”, mărturisește concurentul. Amândoi vor să călătorească în locuri în care nu au avut posibilitatea de a ajunge până acum, iar posibila sumă pe care o pot câștiga i-ar ajuta să transforme itinerariul mult visat în realitate.

Prezența echipei în fața Marelui Zid se datorează mamei, personalitate efervescentă mereu în căutare de provocări, care va intra cu mare entuziasm de la ora 20:00 în competiția momentului. Nu a fost greu să-și convingă coechipierul preferat să i se alăture, dar mărturisește că deși a fost ideea sa are foarte mari emoții. În ceea ce privește strategia, cei doi nu vor păși cu un plan B în fața Marelui Zid, pentru că sunt conștienți că parcursul este total imprevizibil: ,,Jocul se schimbă în fiecare moment, vedem acolo ce va fi”.

În seara aceasta la ,,The Wall- Marele Zid”, primul cuplu mamă-fiu din fața Marelui Zid... Începutul e întotdeauna important, iar Răzvan și mama sa știu asta. Față-n față cu secretele Marelui Zid!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

The Wall ține publicul într-un suspans incredibil: o combinație între quiz-show, noroc și strategie, într-un decor impresionant și interactiv, unde doi coechipieri trebuie sa lucreze împreună pentru a cuceri „The Wall”. Unul dintre cele mai de succes game-show-uri  ale momentului, „The Wall” este șansa de a-și schimba viața într-o singură seară  tuturor celor care acceptă provocarea Marelui Zid de la Antena 1. 
 

Nu trebuie sa pierzi The Wall - Marele Zid! Nu esti in fata televizorului? Urmareste LIVE pe AntenaPlayhttps://goo.gl/sBfM6g, de pe smartphone, tableta sau laptop.

Citește și
Emilia şi Dorin Mirea au avut ghinion la proba a doua! Iată câți bani au adunat cei doi soți la
Emilia şi Dorin Mirea au avut ghinion la proba a doua! Iată câți bani au adunat cei doi soți la "The Wall-Marele...
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața Catine.ro
Emilia şi Dorin Mirea au câştigat  la proba,
Emilia şi Dorin Mirea au câştigat la proba,"Cădere liberă". Cei doi luptă la "The Wall-Marele Zid," pentru...
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar nu i-am oferit. Am făcut drumuri pentru românii din sectorul 3
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a anunțat actrița, care așteaptă al cincilea copil
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cartofi dulci copți, umpluți cu brânză feta și ceapă verde
Cartofi dulci copți, umpluți cu brânză feta și ceapă verde HelloTaste.ro
Primul scandal la JO 2026. O patinatoare olandeză a stârnit revoltă pentru că s-a dus la Milano cu avionul privat, nu cu echipa
Primul scandal la JO 2026. O patinatoare olandeză a stârnit revoltă pentru că s-a dus la Milano cu avionul... Antena3.ro
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi...
Mira și Andrei Bănuță, o nouă relație? Artistul a recunoscut totul: Există o chimie între noi... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Un șofer și-a plătit amenda cu monede, ca răzbunare. Funcționarii au închis ghișeul și s-au pus pe numărat
Un șofer și-a plătit amenda cu monede, ca răzbunare. Funcționarii au închis ghișeul și s-au pus pe numărat Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Gem de portocale. Rețeta unui gem cu aromă intensă și gust echilibrat
Gem de portocale. Rețeta unui gem cu aromă intensă și gust echilibrat Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x