Actrita Aimée Iacobescu isi aniverseaza astazi ziua de nastere

Interpreta imbatabila a rasfatului ingenuu, a cochetariei careia pana la urma i se iarta si micile intentii inocente, a deselor clipiri de gene, Aimée Iacobescu are o vibratie naturala aparte. Are nu numai talent, dar si o desavarsita incredere, care a ajutat-o sa depaseasca multe momente grele. Este una dintre marile doamne ale teatrului romanesc si a ramas in inimile iubitorilor de film cu rolul Domnitei Ralu, din pelicula lui Dinu Cocea. Actrita Aimée Iacobescu isi aniverseaza astazi ziua de nastere. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!"

Publicat: Joi, 01 Iulie 2010, 00:00 | Actualizat Marti, 03 Iulie 2012, 23:38

"Naturaletea, cheia fiecarui rol"
De pe peretele camerei unde adormeam in copilarie la bunici ma privea un inger. Eu asa credeam la doar 6 ani. Apoi, pe la vreo 14 i-am aflat numele, caci o vedeam in filmele cu haiduci de la televizor: Aimée Iacobescu. Ma fascina numele, privirea, frumusetea, totul. I-am urmarit cariera, filmele "Osanda", "Dumbrava minunata", "Ultima noapte de dragoste", "Cu mainile curate", "Sapte baieti si-o strengarita", "Zestrea domnitei Ralu", "Detectiv fara voie", dar si piesele de teatru "Asteptand la Arlechin", "Cafeneaua cea mica", "Cinci femei de tranzitie", "Richard III", de Shakespeare, "Orfeu in Infern", dar marturisesc ca am fost cu adevarat impresionata de rolul din "Menajeria de sticla" a lui Tennessee Williams.

Desi a trecut prin nenumarate experiente nefericite, Aimée Iacobescu nu a privit niciodata inapoi cu manie. "Numai apropiatii si familia stiu ca eu si fratele meu ne-am nascut de fapt la 23 iunie. Am un frate geaman, locuieste la Paris, e departe din pacate. Momentul debutului meu e incredibil, nu-l voi uita niciodata. A fost foarte devreme, la 16 ani eram deja pe scena Nationalului. Am terminat ca sefa de promotie la Institut si am fost angajata direct la Teatrul National datorita acestui fapt.

Cred ca m-am nascut pentru actorie. Pe partea profesionala ma consider norocoasa pentru ca intotdeauna am avut publicul langa mine. Nu am sa renunt niciodata la National, acolo am inceput si tot acolo vreau sa mor. Poate unicul lucru care te consoleaza ca actor in Romania este modul in care te privesc oamenii pe strada. Ma doare ca teatrul si-a pierdut magia. Cand am intrat in teatru, am cunoscut marile nume ale Nationalului, din pacate aceste nume au disparut dupa '90. Cand intrai in teatru, uitai tot. Teatrul era foarte iubit si se constientiza acest lucru. In ceea ce ma priveste, mi-am iubit toate rolurile si am incercat sa fiu cat se poate de sincera, pentru ca sinceritatea, naturaletea reprezinta cheia fiecarui rol. Sigur ca am fost nemultumita cand m-am vazut jucand aproape acelasi gen de rol, dar mi-am zis ca trebuie sa gasesc mijloace sa nu seman cu cea de dinainte, ca de fiecare data spectatorul, vazandu-ma, sa nu se plictiseasca. Am capatat maturitatea, experienta si energia care ar fi fost pacat sa se piarda in asteptari inutile. Daca in teatru conventia este acceptata de spectator, la film el se asteapta sa vada viata netrucata".

Cariera i-a fost incununata cu "Meritul cultural in grad de comandor" si este societar de onoare al TNB.

Articolul continuă după reclamă

Sursa: jurnalul.ro