Angela Gheorghiu: "Nu sunt de acord sa fim utilizati drept cobai in fantezii regizorale, de dragul noutatii”

Jurnalul National: Ultimele reprezentatii cu "La Traviata", productia lui Franco Zeffirelli care a costat doua milioane de dolari, se joaca in aceste zile la Metropolitan, cu Angela Gheorghiu si James Valenti in rolurile principale, intr-o serie de spectacole sold out. Ce a fost deosebit la aceasta montare?
Angela Gheorghiu: La Metropolitan este a doua oara cand au loc mai multe spectacole cu aceasta productie care a fost conceputa de prietenul meu, Franco Zeffirelli, special pentru mine. Prima oara a fost tot cu un tenor pe care l-am sugerat fostului director Joe Volpe, care si-a facut debutul sau in acest teatru. Numele lui este Jonas Kaufmann. De atunci, face o cariera formidabila de care suntem amandoi fericiti. Franco este un mare creator de adevar, frumusete si cultura. Totul este spectaculos in aceasta productie si sunt aplauze incantatoare chiar la deschiderea cortinei inaintea fiecarui act, doar la vederea decorului. Sunt mandra de faptul ca cele sapte spectacole sunt sold-out intr-un oras si intr-un teatru atat de importante. A fost destul de dificil din punctul de vedere dirijoral, pentru ca la fiecare spectacol am avut o alta persoana la pupitrul orchestrei. Primul dirijor, Leonard Slatkin, un mare dirijor de muzica simfonica a abandonat din motive personale toate spectacolele.

De ce sunt, totusi, ultimele reprezentatii cu aceasta productie, dat fiind succesul ei?
Sunt deziluzionata de faptul ca noul director, Peter Gelb, va schimba aceasta productie a lui Franco Zeffirelli, o va distruge inlocuind-o cu una absolut in afara subiectului lui Alexandre Dumas si a compozitorului Giuseppe Verdi. In noua productie va fi o scena absolut goala, cu un ceas imens pe durata intregii opere. O productie moderna, care nici aceea nu este de fapt moderna sau acceptata. Buna si superba mea colega Anna Netrebko - cea care trebuia sa joace in aceasta productie - a si anulat-o deja aici, la Metropolitan, facand-o deja in Austria cu ani in urma. Contradictia acestor asa-zise noi productii este ca se invechesc aproape instantaneu, pe cand cele clasice pot dura peste 40 de ani... exista o evolutie, se intelege, si o modernitate, dar nu sunt de acord sa fim utilizati drept cobai pentru diferitele experiente sau fantezii regizorale de dragul noutatii. Multi dintre acesti regizori in lumea operei nu inteleg muzica, nu iubesc muzica sau cantaretii de opera sau, ceea ce este inacceptabil pentru mine, faptul ca nu vorbesc nici un cuvant din limba operei ce se pune in scena. Imaginati-va un regizor la Teatrul National sa puna I.L.Caragiale si sa nu stie sa spuna in romana nici macar "buna ziua" sau un alt regizor punand Shakespeare pe scena Teatrului National de la Londra, dar sa nu stie sa vorbeasca engleza absolut deloc. Din pacate, in opera acest fenomen este frecvent intalnit...

S-a filmat acest spectacol de la Met?
Acest spectacol cu "La Traviata" nu se filmeaza. Am realizat deja doua DVD-uri cu Traviata la Covent Garden si la Scala pentru care sunt mandra. Filmarea de la Covent Garden a fost definitorie pentru cariera mea.

Veti continua sa jucati in "La Traviata", dar la Royal Opera House, in varianta cu care ati devenit celebra. Cum a fost aceasta productie?
Despre aceasta "La Traviata" va povesteam mai devreme. A fost, cu fiecare detaliu, ca un basm. O intalnire importanta pentru mine cu maestrul George Solti, cu celebra lui scena, cand, la prima repetitie intr-o sala oarecare de la Covent Garden, a izbucnit in plans si a parasit sala de repetitie din pricina lacrimilor si emotiilor. Aceeasi scena am repetat-o aici cu mine insami. La un moment dat, in actul 3, s-a creat asa o puternica emotie, incat eu impreuna cu toti colegii si muzicienii prezenti la repetitie am plans doua minute, fara sa reusim sa scoatem vreun alt cuvant, fiind nevoiti sa oprim repetitia. Reluarea a fost foarte dificila. Acestea sunt momente de gratie care se intampla in lumea artistica si pe care le pastram ca pe o comoara importanta. La Covent Garden, pentru vara, am sugerat acelasi tenor ca si aici, pe James Valenti. Este un american de origine italiana pe care l-am cunoscut cu doi ani in urma la San Francisco. Este foarte talentat. Are o vocea foarte frumoasa si e extrem de muzical. A studiat chiar cu divina mea prietena, Virginia Zeani, "mami Virginia", cum ii spun eu. Veti mai auzi de el. In ambele teatre isi face debutul. Ma bucur de triumful acestor spectacole si de reactia publicului care este coplesitoare. Covent Garden este pentru mine "acasa", teatrul preferat. Pot recunoaste asta. Nu sunt mai putin rasfatata la Metropolitan, dar la Londra mi s-au intamplat unele dintre cele mai importante momente din cariera si din viata mea.

Plecati apoi in turneu cu Royal Opera House - Covent Garden, in Japonia. Ce va doriti sa revedeti in Japonia?
Am fost, cred, de mai bine de 20 de ori in Japonia... Prima oara am fost la Tokyo in 1993, tot in turneu cu Covent Garden, cu opera "Don Giovanni" de Mozart. Totul a fost un soc pentru mine. Imi aduc aminte de ceea ce povestea in articolele sale scumpul meu prieten Andrei Plesu, pe vremea cand era ministru. O alta lume. Si, ca o poveste nostima si adevarata, am gasit unul dintre cele mai bune restaurante romanesti din lume, pe Ginza, strada cea mai importanta din Tokyo. Se numeste "Darie". Proprietarul a fost un bun bucatar la hotelul Aro din Brasov. Ma reintorc de fiecare data cu placere, in Japonia. De fiecare data in toate orasele, in hotelurile si teatrele japoneze sunt onorata de la intrare cu drapelul romanesc. Este o tara pe care o descopar si sunt fascinata de fiecare data. Publicul este absolut senzational. Cultura europeana pentru ei este, inca, ceva nou, si sunt foarte doritori de spectacole care au facut succes. Am facut multe concerte, spectacole, recitaluri... am foarte multe amintiri din aceasta tara.

Apoi veti pleca la Madrid, unde veti canta in "Simon Boccanegra", in cinstea lui Placido Domingo, care aniverseaza 70 de ani de viata. Ce amintiri va leaga de acest mare artist?
Ooooh!! Foarte multe amintiri, momente de viata ne leaga pe amandoi, o prietenie de o viata. Ne-am intalnit la Covent Garden in 1992, la intrarea artistilor, spunandu-mi direct: "Tu trebuie sa fii Angela Gheorghiu. Voi veni sa te aud in Traviata, cu siguranta". De atunci am facut foarte multe concerte, spectacole, inregistrari impreuna, cunosc intreaga, superba si numeroasa sa familie, incepand cu mama sa, care era la randu-i cantareata de zarzuela in Spania. Placido este un mare artist, un fenomen, un om de care ma leaga unele dintre cele mai profunde si frumoase amintiri ale vietii mele. Vom canta impreuna la Madrid, in opera lui Verdi "Simon Boccanegra", el va canta in rol de bariton, si nu in cel de tenor. Debutul intr-un important duet din aceasta opera l-am facut deja amandoi intr-o gala la Metropolitan. A fost emotionant. Se poate urmari pe youtube deja. Imi aduc aminte ca am reusit sa-l conving sa vina in 1994 la Bucuresti si am cantat impreuna la Sala Palatului. Tot atunci a donat o suma extrem de importanta unui spital de copii din Timisoara. In urmatoarele luni suntem in asteptarea noului cd facut impreuna cu opera "Fedora". Avem proiecte impreuna. El face si dirijorat si este la directiunea a doua teatre americane: Los Angeles si Washington, la care ma duc cu regularitate.

Citeste articolul integral pe jurnalul.ro