Antena Căutare

Curiozitati de Paste

Se apropie Sarbatoarea Pascala si fiecare se pregateste temeinic pentru a intampina Invierea Domnului. Daca pentru majoritatea bucurestenilor acest lucru inseamna o masa plina de bucate traditionale, cadouri pentru cei mici de la iepuras si participarea la Slujba de Inviere, in alte colturi ale tarii se desfasoara adevarate ritualuri.

Obiceiuri

Seara, in Joia Mare, nu trebuie sa adormi. Cel care nu sta treaz, va fi lenes tot restul anului iar femeile, in special, nu vor avea spor in camin. Tot in Joia Mare, se spune ca mortii vor vizita casele in care au locuit si vor ramane acolo pana de Rusalii. De dimineata pentru a-i intampina, oamenii aprind focul sau pun lumanari la ferestre.

In Vinerea Mare, nu poti lucra sau iesi din casa decat daca te duci la biserica. De asemenea, multi tin post negru in aceasta zi, in credinta ca astfel vor fi feriti de toate bolile si vor avea noroc tot anul.

La Inviere este bine sa te duci la biserica cu haine noi. Femeile trebuie sa poarte macar o camasa recent cumparata, iar la sate, barbatii trebuie sa aiba o palarie noua. Cand ajungi acasa cu lumina luata de la biserica, trebuie sa faci semnul crucii pe tocul usii de la intrare, daca vrei sa tii necazurile si relele la distanta.

Focurile de Pasti

Numite si "focurile de veghe", acestea se aprind de Inviere, pe dealuri si pe coline. In jurul vreascurilor aprinse, oamenii povestesc scene din Noul Testament iar baietii sar pe deasupra focului ca sa se fereasca de influenta vrajitoarelor. Transilvanenii obisnuiesc sa dea foc unei roti careia apoi sa-i dea drumul de pe deal.

In acest timp, la sat, femeia pregateste blidul cu bucate. Ea va pune inauntru tot ce doreste sa sfinteasca: pasca, oua, branza, tamaie, usturoi si altele. Se crede ca tamaia ajuta in momente de cumpana sau in cazul unei boli iar usturoiul are proprietati tamaduitoare.

Articolul continuă după reclamă

Pastele Blajinilor

Pastele Blajinilor cade in prima luni din a doua saptamana dupa Paste. Aceasta zi mai este cunoscuta si ca Pastele Mortilor, Lunea Mortilor sau Matcalaul.

Blajinii numiti si Rohmani sau Oameni Rosii sunt fiinte mitice care traiesc pe Lumea Cealalta dar pastreaza legatura cu Lumea Asta. Dupa unii, ei ar fi spiritul copiilor nebotezati care au murit imediat dupa nastere. Altii povestesc ca sunt mai vechi decat pamantenii si vor locui in locul nostru, dupa ce rasa pamanteana nu va mai exista.

In aceasta zi, spiritele mortilor sunt libere. In cinstea lor, gospodinele gatesc bucate alese si le dau de pomana. Cine nu face acest lucru, risca sa se intalneasca noaptea cu duhurile flamande.

Sursa text: pastefericit.com

Sursa foto:davidmacd.com

Traditii crestine de Paste... Literatura romana azi in Republica Moldova...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea nu înseamnă violență”
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x