Antena Căutare

Festivalul Internaţional „George Enescu” 2019 - Buget de 55 de milioane de lei. Peste 250.000 de spectatori în săli şi online

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” a însemnat întâlniri cu nume importante ale scenei mondiale, 200 de ore de muzică şi peste 250.000 de oameni în sălile de spectacole şi online.

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” a însemnat întâlniri cu nume importante ale scenei mondiale, 200 de ore de muzică şi peste 250.000 de oameni în sălile de spectacole şi online.

Ediţia 2019 a Festivalului Internaţional „George Enescu” s-a încheiat în acordurile Simfoniei nr.1, de Ceaikovski, interpretate de Orchestra Regală Concertgebow din Amsterdam.

Au participat 2.500 de artişti de talie mondială din peste 50 de ţări, în 84 de concerte, pe parcursul a 23 de zile. Cea mai extinsă ediţie de până acum s-a desfăşurat în Bucureşti, 10 oraşe din ţară şi şase oraşe din lume, captând atenţia unui număr total estimat de 250.000 de iubitori ai muzicii în sălile de concerte, în faţa televizioarelor şi online.

În premieră în cadrul acestei ediţii, simultan cu manifestările din ţară, la Berlin, Florenţa, Liège, Toronto, Montreal, Chişinău şi Moscova s-au desfăşurat concerte dedicate lui George Enescu şi operelor lui.

Articolul continuă după reclamă

La Bucureşti, s-a cântat Enescu aproape în fiecare zi, 35 din lucrările compozitorului român rămânând în memoria publicului cu o viziune proaspătă şi abordări memorabile, sub semnătura unora dintre cei mai buni artişti ai lumii.

„Am încheiat o ediţie bogată în spectacole memorabile, interpretări de referinţă, experienţe care oferă bucurii estetice iubitorilor de muzică şi cresc apetitul pentru ascultarea muzicii clasice, a muzicii lui Enescu, pentru ascultătorii ocazionali. Am mai făcut un pas în recuperarea locului meritat de lucrările lui George Enescu în repertoriul internaţional. Ne-am bucurat să regăsim frumuseţea muzicii lui, în viziunea atâtor artişti excepţionali, în România şi în lume. Am valorificat direcţia strategică propusă de directorul artistic, maestrul Vladimir Jurowski, punând accentul pe tendinţele curente la nivel global, în spectacole cu lucrări rare sau premiere, montări de opere în concert şi extinderea secţiunii de muzică contemporană”, a transmis Mihai Constantinescu, directorul festivalului.

În sălile de concert, au fost prezenţi peste 120.000 de melomani, conform numărului de bilete scanate la accesul în sală, din acestea aproximativ 30% fiind abonamente.

85% dintre concerte au fost sold out, 60% dintre acestea chiar din ziua punerii în vânzare a biletelor individuale, în luna martie a acestui an.

Peste 26.000 de iubitori ai muzicii clasice au urmărit concertele online, live, pe site-ul festivalenescu.ro, 75% dintre aceştia fiind din România şi 25% din afara ţării.

Mai mult de 21.000 de români au urmărit transmisiunile directe la Trinitas TV, conform datelor de audienţă generală ale canalului (21.148 de spectatori pe minut).

Televiziunea Română a transmis live opt dintre concerte, şase dintre acestea pe TVR 3 şi două pe TV1 şi TVR3, simultan, alături de ştirile, agenda şi emisiunile dedicate pe întreaga perioadă a festivalului, zilnic, la TVR3.

De asemenea, melomanii din toată ţara au avut ocazia de a asculta zilnic cel puţin un concert transmis în direct de Radio România Cultural, coproducător al festivalului.

La concertele desfăşurate în ţară, sub egida festivalului, organizate de Filarmonicile locale şi operatorii culturali, cu aportul artiştilor internaţionali invitaţi, au participat alţi aproximativ 5.500 de melomani. Peste 20.000 de spectatori au participat, în total, la transmisiunile live din Piaţa Festivalului şi la recitalurile celor 245 de tineri artişti de la liceele de muzică din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Sibiu.

Un număr de aproximativ 100.000 de persoane au fost în contact cu manifestările asociate festivalului în cele 250 de micro-concerte, desfăşurate în 31 de spaţii neconvenţionale din oraş (parcuri, muzee şi în clădiri de birouri).

Programul acestei ediţii a inclus, în total, 313 lucrări, aparţinând unui număr de 149 de compozitori, care au acoperit istoria muzicii, de la baroc la contemporan.

În cele patru serii ale Festivalului - Mari Orchestre, Recitaluri şi Concerte Camerale, Muzica Secolului XXI şi Concertele de la Miezul Nopţii - au putut fi urmărite capodopere în premieră (Die Frau Ohne Schatten - Richard Strauss, Peter Grimes - Britten, Moise şi Aron- Schoenberg, Castelul lui Barbă Albastră - Bartók) şi lucrări rarităţi (de ex. Missa Solemnis - Beethoven, oratoriul Jeanne d'Arc au bûcher - Artur Honneger), lucrări gustate de un public cunoscător şi exigent (Seria Fellini – N. Piovani, Giustino- Vivaldi, Ifigenia - Gluck, Leonora-Beethoven), alături de piese bine cunoscute (precum Concertul de pian în la minor, de Grieg sau Imperialul, de Beethoven, Concertul pentru vioară nr. 1, de Şostakovici, Concertele nr. 2 şi 3 de pian, de Rahmaninov).

Montările propuse au fost diverse, acoperind formule de spectacol clasice, în concert sau recital, muzică electronică, operă în concert, patru dintre acestea fiind însoţite de creaţii multimedia şi arhitectură vizuală, semnate de Carmen Lidia Vidu, Nona Ciobanu şi Peter Kosir.

Au avut loc întâlniri cu vedete ale scenelor lumii, artişti lirici şi solişti de marcă într-un dialog afectiv cu publicul. Diana Damrau, Joyce DiDonato, Sir Bryn Terfel, Rolando Villazon, Mitsuko Uchida, Elisabeth Leonskaja, Julia Fischer, Nobuyuki Tsujii, Nelson Freire – sunt câţiva dintre marii solişti care au fost prezenţi în festival. La fel şi actriţa Marion Cotillard, câştigătoarea unui Oscar şi a numeroase premii de interpretare europene, în rolul Jeannei d’Arc, şi Vadim Repin, Leif Ove Andsnes, Maxim Vengherov, Ray Chen, Alexandra Dariescu, Xavier de Maistre, Alexandra Silocea, Gherhard Oppitz, David Grimal.

Bugetul total al acestei ediţii a fost de 55 milioane de lei: 70,9% din bugetul total (39 de milioane de lei) a fost asigurat de Ministerul Culturii şi aproximativ 2%, de Primăria Capitalei. Un procent de 4,94% din bugetul total al evenimentului a fost asigurat din sponsorizări, iar 3 - 4% de companii partenere, prin parteneriate care asigură servicii şi produse sau discount-uri. Un procent de 18,8% din buget este asigurat din vânzarea de bilete.

Peste 2.000 de tineri corişti şi instrumentişti din toată ţara au susţinut în 31 de puncte din oraş spectacole de muzică clasică în spaţii neconvenţionale (6 parcuri, 5 muzee, 4 mall-uri şi 18 clădiri de birouri) ca parte a proiectului Oraşul Cântă, realizat în parteneriat cu Programul Naţional Cantus Mundi şi susţinut de CBRE. Proiectul a avut o expunere la un public general de peste 100.000 de persoane.

Concursul Naţional şi Expoziţia „Imaginile lui Enescu” au implicat 180 de artişti vizuali contemporani care au răspuns invitaţiei de a transpune în imagini şase lucrări ale lui George Enescu. Expoziţia finală, cu cele 30 de lucrări selectate a avut loc la Biblioteca Naţională, în ultima săptămână de Festival şi a fost vizitată de aproximativ 800 de persoane. Proiectul a fost susţinut de ExpoArte, iar implementarea a fost realizată de echipa Proiectului Cultural Contemporanii.

Mărturisiri despre muzică - expoziţie despre ascultarea muzicii la români şi Muzeicorum - program de Concerte alternative – proiecte organizate în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti la Palatul Suţu, Muzeul Filipescu-Cesianu, Muzeul Aman şi Muzeul Mina Minovici.

Tururile ghidate, 16 în total, cu titlul „Pe urmele lui George Enescu”, au fost alese de peste 500 de persoane, Proiectul a adus participanţilor informaţii inedite despre George Enescu şi viaţa culturală a oraşului din perioada în care a trăit compozitorul.

Aplicaţia pentru mobil Enescu Experience a sprijinit orientarea publicului prin agenda celor 313 evenimente ale Festivalului, a oferit posibilitatea consultării programelor, stabilirea rezervărilor şi a hărţilor de navigare personale. Un număr de 2.778 de persoane au utilizat aplicaţia.

Proiecţii ale filmului „Muzica rănilor de război”, în Piaţa Festivalului şi în cadrul evenimentelor Enescu Spirit - un film despre preocuparea omului Enescu în promovarea puterii vindecătoare a muzicii, în timpul războiului şi nu numai, realizat de Asociaţia pentru Sănătate Mens Sana. Au participat a proiecţii aproximativ 400 de persoane.

From Clasical to Jazz - un concert special, o serie de creaţii vocale în premieră inspirate de Rapsodia I şi a II-a de George Enescu, Dansurile Româneşti de Bela Bartók, Sonata Lunii de Ludwig van Beethoven, Air – de Johann Sebastian Bach sau Canon – de Johann Pachelbel. Proiectul realizat de Teodora Enache, alături de Călin Grigoriu - chitară, Joca Perpignan (Israel) - percuţie şi, ca invitat special, Răzvan Suma – violoncel a avut loc la Teatrul Naţional şi a fost sold out.

Piaţa Festivalului - organizată în parteneriat cu Agenţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, un spaţiu neconvenţional de audiere a concertelor transmise live şi a unor recitaluri susţinute de 245 de tineri muzicieni de la şcoli şi licee de muzică din Bucureşti, Sibiu, Timişoara şi Cluj. Un total de aproximativ 20.000 de persoane au vizionat spectacolele şi recitalurile, pe perioada întregului festival.

Enescu Spirit - evenimente deschise publicului larg, organizate în parteneriat cu revista life.ro pentru cei care au dorit să se bucure într-o atmosferă relaxată de experimente muzicale, să celebreze inspiraţia pe care muzica clasică o poate oferi vieţii cotidiene, altor genuri muzicale, street art, culinar etc.

Audiţii de muzică clasică în medii diverse: Silent Symphonia - music booth- înregistrări din ediţii anterioare ale Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, disponibile publicului în librăriile Humanitas şi în Piaţa Festivalului.

Sursa : news.ro

Europalia România - O expoziţie de fotografie semnată de Virginia Lupu, expusă într-o fostă închisoare pentru vrăjitoare... Dirijorul Christian Badea şi violonistul Liviu Prunaru deschid stagiunea simfonică 2019-2020 la Filarmonica "George...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei Miercuri, 20.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x