"Cunosteam bine mecanismele sistemului si slabiciunile sale. Mi-am exprimat deschis multe nedumeriri in legatura cu practicile dictaturii, si oamenii ma priveau cu incredere, simtind in mine un om preocupat de a sluji o politica in masura sa ofere idealurilor de echitate sociala instrumente compatibile cu demnitatea fiecaruia, lasand indivizilor posibilitatea de a-si afirma convingerile, incurajand dezbaterea si schimbul de idei, gata sa ascult orice argument rational. Pot afirma fara ezitare ca, in activitatea si in intreg comportamentul meu, chiar in anii cei mai dificili ai regimului comunist, indiferent de locul unde am lucrat, m-am condus dupa principiile justitiei sociale si ale legalitatii, m-am straduit sa apreciez oamenii dupa valoarea lor profesionala, dupa conduita lor morala si civica, am adoptat o atitudine democratica in relatiile interumane. Nimeni nu mi-a putut si nu-mi poate reprosa ceva din acest punct de vedere. Acest mod de a fi mi-a atras simpatia oamenilor si a constituit temeiul popularitatii si al autoritatii morale de care m-am bucurat.
Dar ceea ce avea sa determine o schimbare radicala a convingerilor mele tine de experienta politica in cadrul sistemului, de evolutia gandirii personale si a mediului cultural intern. Dupa ce am fost nevoit sa recunosc erorile si aberatiile sistemului sovietic, am ajuns sa ma indoiesc si de sistemul nostru, in general, in momentul in care evolutia atat de promitatoare a societatii romanesti a fost intrerupta prin instaurarea dictaturii personale a lui Nicolae Ceausescu. Fireste, nu numai personalitatea acestuia conteaza. Nicolae Ceausescu facea parte dintre acei oameni incapabili sa inteleaga ca virtutile unui om politic nu reprezinta suma capacitatilor specifice ale indivizilor in numele carora exercita puterea.
Fara a mer¬ge pana la a spune, impreuna cu Raymond Aron, ca democratia este un regim de experti condusi de amatori, de ce sa nu recunoastem, totusi, ca un om politic este nevoit sa ia decizii in functie de referintele pe care i le ofera o serie de colaboratori, fiecare mai competent in domeniul sau anu¬me decat ar putea sa fie cineva ale carui preocupari sunt de alta natura? Excesiv de banuitor, Nicolae Ceausescu ar fi vrut, pentru linistea sa, sa fie cel mai competent in toate domeniile vietii sociale, politice, economice si culturale. Sau, cel putin, sa se creada ca este. Victima a unei iluzii produse de un mecanism pe care el insusi il pusese la punct, Nicolae Ceausescu a ajuns sa se lase prins de propriul joc si sa creada sincer ca este mai inginer decat inginerii, mai artist decat artistii, mai muncitor decat muncitorii etc., caz tipic al unei boli pe care am putea-o denumi "complexul stalinist".
De fapt, ceea ce ma preocupa cu mult mai mult era mecanismul care permitea unei personalitati politice sa ia puterea, sa blocheze evolutia politica a unei societati si, in cele din urma, sa perverteasca rostul si functiile institutiilor de stat. Ruptura in planul gandirii si dilemele de constiinta imi provocau dese si nu usoare dezbateri interioare. Ce aveam de facut? Era oare sistemul restructurabil, pastrandu-i-se, totodata, scheletul institutional si politic, sau trebuia gasita o iesire completa din structurile sale? Intrebarile erau dramatice si chinuitoare. La solutii radicale nu ne puteam gandi, pentru ca nimeni nu putea intui rasturnarile geopolitice pe care le-a adus timpul din urma. Eram inchisi inca in congelatorul Razboiului Rece si nu aveam temeiuri sa credem ca faimoasa Cortina de Fier se va prabusi in curand."
Citeste continuarea articolului in Jurnalul!
Foto: Intact Images
Experiementeaza senzatiile unei petreceri in liniste, cu “Silent Disco”... ”Ultima imbucatura din… dragoste”, un muzical despre iubire si sacrificiu...
