Filmul a fost produs de Mihai Ionescu (GEF Art Film), care a si regizat pelicula, impreuna cu Tiberiu Iordan. Proiectia pentru presa a avut loc ieri, iar dupa vizionare jurnalistii l-au asaltat pe Ionescu, care a acordat multe interviuri.
El ne-a declarat, la telefon, ca filmul a fost primit foarte bine de specialisti. Astazi, de la ora 17:30 (ora Moscovei), in sala nr. 1 cu peste 1.500 de locuri a multiplexului "Octombrie" va avea loc proiectia pentru public si juriu.
Maine, ora 20:00, intr-o sala mai mica a aceluiasi multiplex, va fi o alta proiectie. "Despre alte mame" reprezinta debutul in lungmetraj al lui Mihai Ionescu si concureaza alaturi de alte 16 filme din intreaga lume. Filmul este inspirat dintr-un eveniment real, care i s-a intamplat regizorului Krzysztof Kieslowski in 1981.
Pentru ca filmul a convins Consiliul de selectie a acestui mare festival, de grupa A, Jurnalul National il declara pe Mihai Ionescu "Omul zilei".
Sursa: Jurnalul.ro
Vezi care este programul concertelor din cadrul Tuborg Green Fest!... Festivalul "Tarafuri si Fanfare", muzica din lada de zestre...