Dedicata tatalui sau, Gunduz Pamuk, cartea impleteste intr-o maniera originala doua povesti la fel de sinuoase si de cuceritoare: cea a primei jumatati din viata scriitorului si cea a orasului in care s-a nascut si pe care il cunoaste mai bine ca nimeni altul. In vastele apartamente ale familiei Pamuk, intesate de urmele unei bunastari in declin, se fac simtite aceeasi inclestare intre vechi si nou, aceeasi melancolie si aceeasi criza identitara ca si pe strazile Istanbulului, odinioara capitala puternicului Imperiu Otoman, unde vestigiile unei glorii de mult apuse cedeaza incet-incet locul imenselor cladiri de locuinte si centre comerciale.
Istanbul realizeaza un dublu portret, al autorului in tinerete si al orasului vazut prin prisma amintirilor sale de o uimitoare claritate, dar si a marturiilor scriitorilor si artistilor care i-au marcat inceputurile evolutiei spirituale.
„Pentru a intelege mai bine aceasta atmosfera in alb-negru ce accentueaza sentimentul de melancolie, care ramine inseparabil de oras si care este mereu readus in actualitate, caci este impartasit de toti istanbulezii ca un destin, trebuie sa vii la Istanbul cu avionul, dintr-un oras occidental instarit, si sa te pierzi indata dupa aceea pe strazile aglomerate, sau sa te duci intr-o zi de iarna pe podul Galata - inima orasului - si sa vezi puhoaiele de oameni care trec pe acolo, in haine a caror culoare nu se poate distinge niciodata, sterse, gri, de culoarea umbrei", marturiseste Orhan Pamuk.
Volumul Istanbul apare in traducerea de exceptie a Luminitei Munteanu, informeaza comunicatul editurii.
Orhan Pamuk, una dintre cele mai puternice voci ale literaturii turce contemporane, a publicat pina acum opt romane, care s-au bucurat de un succes rasunator, fiind traduse in peste cincizeci de limbi. In anul 2006 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatura. In prezent este profesor de literatura comparata si creative writing la Universitatea Columbia din New York. La Editura Polirom au aparut romanele: Muzeul inocentei (2010), Viata cea noua (2011), Ma numesc Rosu (2011) si Cartea neagra (2011).
„Diferenta dintre cel caruia-i place sa se viseze neincetat Napoleon si cel care se crede Napoleon este diferenta dintre visatorul fericit si schizofrenicul nefericit. Il inteleg foarte bine pe «schizofrenicul» care nu poate trai fara a visa la o alta lume, fara a adopta o alta personalitate, dar mi-e mila si (in taina) ii desconsider pe adevaratii schizofrenici pentru ca ramin prizonierii celei de-a doua lumi, pentru ca nu au o lume a «originalului», fericita si sigura, la care sa poata reveni.", spune Orhan Pamuk.
Sursa: hotnews
Foto: polirom
A1.ro iti recomanda azi filmul "Tower Heist - Jaf... la turnul mare"... Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical 2011...