Antena Căutare

Oscar 2011: Trei favorite pentru un trofeu

Au ramas mai putin de 20 de ore pana la mult asteptatele premii Oscar, iar intreaga lume fierbe de curiozitate sa afle cine va fi marele castigator. Miza este mare, emotiile sunt si mai mari, iar divele de la Hollywood sunt pregatite sa infrunte ochii critici atunci cand vor pasi pe covorul rosu.

Make-up artisti, bijutieri, designeri, toti stau cu privirea atintita spre noaptea magica, care va avea loc ca de obicei la Kodak Theatre din Los Angeles si care le poate aduce cu siguranta prestigiu sau dimpotriva, decadere. Dar. desi razboiul vestimentatiei este mare, mult mai important este cel al premilor.

Daca anul trecut exista o diferenta mare de perceptie intre „Avatar" si „The Hurt Locker", in 2011 aceasta este aproape invizibila. Trei favorite, trei povesti impresionante, trei sanse de castig.

De departe favoritul caselor de pariuri, „The King's Speech", care relateaza dificultatea regelui George VI al Marii Britanii de a sustine discursurile publice din cauza unui defect de vorbire si care il are in prin plan pe un Colin Firth magistral, se loveste fara indoiala de handicapul de a fi o productie britanica, care isi incearca norocul in industria americana. A strans tot ce se putea strange la echivalentul englezesc al Oscarului, Bafta, asa ca s-ar putea ca asta sa ii fie mai mult decat suficient. Cu exceptia premiului pentru cel mai bun actor in rol principal.

Un alt favorit, „Black Swan", ar putea fi marea surpriza din seara Oscarurilor. Povestea unei balerine, care ajunge sa imbine pasiunea pentru dans cu ambitia dusa pana la extrem
, in pragul nebuniei, si care mizeaza pe ideea de sacrificiu de sine in numele artei, este fara indoiala una din preferatele publicului. O demonstreaza sederea ei in Box Office-ul american, timp de mai multe saptamani, in primele zece clasate.

Articolul continuă după reclamă

„The Social Network" ar putea sa reprezinte solutia la frustrarile acumulate de catre regizorul David Fincher. A fost invins urat in urma cu doi ani, cand filmul sau, „The Curious Case of Benjamin Button", favorit de altfel, a pierdut din cauza unei suspiciuni de plagiat. A ratat toate premiile importante, plecand acasa doar cu decernarile pentru cel mai bun machiaj, efecte vizuale si regie artistica. Povestea Facebook-ului, asa cum mai este numit, filmul reprezinta de departe cea mai buna expresie a visului american, intr-o forma artistica.

Iar daca miza este mare, nu lipsesc nici pariurile si nici prezicatorii de ocazie. Dupa ce ne-au uimit cu caracatita Paul la Mondiale, germanii au scos-o la inaintare pe Heidi, un opossum sasiu, care a facut senzatie recent pe internet. Preferatii ei au fost Colin Firth si Natalie Portman.

Cine va castiga insa si cine vor fi regele si regina din seara Oscarului vom afla peste cateva ore. Pregatirile sunt in toi, starurile sunt pe ultima suta de metri cu aranjatul, asa ca sa inceapa showul!

Iata din nou lista completa de nominalizari:

Cel mai bun film:

The Kids Are All Right;
Toy Story 3;
The Social Network;
The King's Speech;
Inception;
The Fighter;
Black Swan;
127 Hours;
True Grit;
Winter's Bone.


Cel mai bun regizor:

David Fincher, „The Social Network";
Tom Hooper, „The King's Speech";
Joel and Ethan Coen, „True Grit";
Darren Aronofsky, „Black Swan";
David O. Russell, „The Fighter".

Cel mai bun actor:

Colin Firth, „The King's Speech";
James Franco, „127 Hours";
Jeff Bridges, „True Grit";
Jesse Eisenberg, „The Social Network";
Javier Bardem, „Biutiful".

Cea mai buna actrita:

Annette Bening, „The Kids Are All Right";
Jennifer Lawrence, „Winter's Bone";
Natalie Portman, „Black Swan";
Michelle Williams, „Blue Valentine";
Nicole Kidman, „Rabbit Hole".

Cel mai bun actor in rol secundar:

Christian Bale, „The Fighter";
Geoffrey Rush, „The King's Speech";
Mark Ruffalo, „The Kids Are All Right";
John Hawkes, „Winter's Bone";
Jeremy Renner, „The Town".

Cea mai buna actrita in rol secundar:

Helena Bonham Carter, „The King's Speech";
Melissa Leo, „The Fighter";
Hailee Steinfeld, „True Grit";
Amy Adams, „The Fighter";
Jackie Weaver, „Animal Kingdom".

Cel mai bun film animat:

„The Illusionist";
„Toy Story 3";
„How To Train Your Dragon".

Cel mai bun scenariu original:

„Inception", de Christopher Nolan;
„The King's Speech", de David Seidler;
„The Kids Are All Right", de Lisa Cholodenko si Stuart Blumberg;
„The Fighter", de Scott Silver, Paul Tamasy si Eric Johnson;
„Another Year", de Mike Leigh.

Cel mai bun scenariu adaptat:

„The Social Network", de Aaron Sorkin;
„True Grit", de Joel & Ethan Coen;
„127 Hours", de Danny Boyle si Simon Beaufoy;
„Toy Story 3", de Michael Arndt;
„Winter's Bone", de Debra Granik si Anne Roselini.

Cel mai bun film strain:

„Dogtooth", Grecia;
„Biutiful", Mexic;
„Incendies", Canada;
„Hævnen (In a Better World)", Danwmarca;
„Outside the Law", Algeria.

Cel mai bun documentar:

„Exit Through the Gift Shop";
„Gasland";
„Restrepo";
„Wasteland";
„Inside Job".

Cea mai buna regie artistica:

„Alice in Wonderland" (Walt Disney), Robert Stromberg (Production Design), Karen O'Hara (Set Decoration);
„Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1" (Warner Bros.), Stuart Craig (Production Design), Stephenie McMillan (Set Decoration);
„Inception" (Warner Bros.), Guy Hendrix Dyas (Production Design), Larry Dias and Doug Mowat (Set Decoration);
„The King's Speech" (Paramount), Eve Stewart (Production Design), Judy Farr (Set Decoration);
„True Grit" (Paramount), Jess Gonchor (Production Design), Nancy Haigh (Set Decoration).

Cea mai buna imagine:

„Black Swan" (Fox Searchlight), Matthew Libatique;
„Inception" (Warner Bros.), Wally Pfister;
„The King's Speech" (The Weinstein Company), Danny Cohen;
„The Social Network" (Sony Pictures Releasing), Jeff Cronenweth;
„True Grit" (Paramount), Roger Deakins.

Costume:

„Alice in Wonderland" (Walt Disney),Colleen Atwood;
„I Am Love" (Magnolia Pictures), Antonella Cannarozzi;
„The King's Speech" (The Weinstein Company), Jenny Beavan;
„The Tempest" (Miramax), Sandy Powell;
„True Grit" (Paramount), Mary Zophres.

Cel mai bun documentar scurt:

„Killing in the Name";
„Poster Girl";
„Strangers No More";
„Sun Come Up";
„The Warriors of Qiugang".

Cel mai bun montaj:

„Black Swan" (Fox Searchlight), Andrew Weisblum;
„The Fighter" Paramoun, Pamela Martin;
„The King's Speech" (The Weinstein Company), Tariq Anwar;
„127 Hours" (Fox Searchlight), Jon Harris;
„The Social Network" (Sony Pictures Releasing), Angus Wall and Kirk Baxter.

Machiaj:

„Barney's Version" (Sony Pictures Classics), Adrien Morot;
„The Way Back" (Newmarket Films in association with Wrekin Hill Entertainment and Image Entertainment), Edouard F. Henriques, Gregory Funk siYolanda Toussieng;
„The Wolfman" (Universal), Rick Baker si Dave Elsey.

Muzica (Partitura originala):

„How to Train Your Dragon" (Paramount), John Powell;
„Inception" (Warner Bros.), Hans Zimmer;
„The King's Speech" (The Weinstein Company), Alexandre Desplat;
„127 Hours" (Fox Searchlight), A.R. Rahman;
„The Social Network" (Sony Pictures Releasing), Trent Reznor si Atticus Ross.

Muzica (Cantec original):

„Coming Home", din „Country Strong" (Sony Pictures Releasing (Screen Gems): Muzica si versuri de Tom Douglas, Troy Verges si Hillary Lindsey;
„I See the Light", din „Tangled" (Walt Disney): Muzica de Alan Menken, versuri de Glenn Slater;
„If I Rise", din „127 Hours" (Fox Searchlight): Muzica de A.R. Rahman, versuri de Dido si Rollo Armstrong;
„We Belong Together", din Toy Story 3 (Walt Disney): Muzica si versuri de Randy Newman.

Scurt metraj animat:

„Day & Night" (Walt Disney) A Pixar Animation Studios Production, Teddy Newton;
„The Gruffalo" A Magic Light Pictures Production, Jakob Schuh si Max Lang;
„Let's Pollute" A Geefwee Boedoe Production, Geefwee Boedoe;
„The Lost Thing" (Nick Batzias for Madman Entertainment) A Passion Pictures Australia Production, Shaun Tan si Andrew Ruhemann;
„Madagascar, carnet de voyage" (Madagascar, a Journey Diary) A Sacrebleu Production, Bastien Dubois.

Scurt metraj actiune:

„The Confession" (National Film and Television School) A National Film and Television School Production, Tanel Toom;
„The Crush" (Network Ireland Television) A Purdy Pictures Production, Michael Creagh;
„God of Love" A Luke Matheny Production, Luke Matheny;
„Na Wewe" (Premium Films) A CUT! Production, Ivan Goldschmidt;
„Wish 143" A Swing and Shift Films/Union Pictures Production, Ian Barnes si Samantha Waite.

Sunet:

„Inception" (Warner Bros.), Richard King;
„Toy Story 3" (Walt Disney), Tom Myers si Michael Silvers;
„Tron: Legacy" (Walt Disney), Gwendolyn Yates Whittle si Addison Teague;
„True Grit" (Paramount), Skip Lievsay si Craig Berkey;
„Unstoppable" (20th Century Fox), Mark P. Stoeckinger.

Mixaj:

„Inception" (Warner Bros.), Lora Hirschberg, Gary A. Rizzo si Ed Novick;
„The King's Speech" (The Weinstein Company), Paul Hamblin, Martin Jensen si John Midgley;
„Salt" (Sony Pictures Releasing), Jeffrey J. Haboush, Greg P. Russell, Scott Millan si William Sarokin;
„The Social Network" (Sony Pictures Releasing) Ren Klyce, David Parker, Michael Semanick si Mark Weingarten;
„True Grit" (Paramount) Skip Lievsay, Craig Berkey, Greg Orloff si Peter F. Kurland.

Efecte vizuale:

„Alice in Wonderland" (Walt Disney), Ken Ralston, David Schaub, Carey Villegas si Sean Phillips;
„Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1" (Warner Bros.), Tim Burke, John Richardson, Christian Manz si Nicolas Aithadi;
„Hereafter" (Warner Bros.), Michael Owens, Bryan Grill, Stephan Trojanski si Joe Farrell;
„Inception" (Warner Bros.), Paul Franklin, Chris Corbould, Andrew Lockley si Peter Bebb;
„Iron Man 2" (Paramount and Marvel Entertainment, Distributed by Paramount) Janek Sirrs, Ben Snow, Ged Wright si Daniel Sudick.

Sursa: VDT

Anul Unu... Zmeura de Aur: Vezi care sunt cele mai proaste filme!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și joi, de la 20:00
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii marcate de suferință
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x