Ca să poţi face aşa ceva, îţi trebuie o doză serioasă de curaj şi ceva nebunie, în mod clar. Zilele trecute, în Germania, s-a desfăşurat Campionatul Mondial de Bărbi şi Mustăţi.
Competiţia are o întreagă istorie în spate, iar prima gală a fost ţinută în urmă cu mai bine de 100 de ani. Acum, participanţii au fost încadraţi în 17 categorii şi şi-au etalat cele mai ciudate modele. "Barba freestyle" sau "mustaţa englezească" au fost printre cele mai apreciate apariţii, iar juriul a votat atât înfăţişarea, cât şi personalitatea celui care îşi poartă cu mândrie podoabele.
Voi ce ziceţi, aţi avea curaj să adoptaţi un asemenea look?