Urmărește A1 pe Discover Nemuritoare prin vocea sa inconfundabilă și cântecele minunate "La Vie en Rose" (1946), "Milord" (1959), "Padam..Padam" (1951), "La Foule" (1957), "l'Accordéoniste" (1955), "Non, je ne regrette Rien" (1960), Edith Piaf (Edith Giovanna Gassion) s-a născut la 19 decembrie 1915, la Belleville, Paris.
Edith s-a făcut remarcată pentru vocea sa încă din copilărie. Din cauza comportamentului abuziv al tatălui său, s-a separat de acesta și a început să cânte pe cont propriu pe străzi din Paris. Acest lucru a făcut-o să descopere că are un talent deosebit și o voce extraordinară. A cântat "Marseilleza" iar pentru asta trecătorii au răsplătit-o cu bani, iar câștigul obținut i-a trezit încrederea în propriile forțe.
Și-a găsit și o slujbă de servitoare dar nefiindu-i pe plac, a preferat să cânte pe stradă. Împreună cu sora ei vitregă, Simone Berteaut, cutreierau orașul, așteptând câteva monede de la ferestre. Reprezentațiile din cazărmile militare le aduceau un venit mai mare.
La vârsta de 17 ani, l-a cunoscut pe Louis Dupont, cu care a avut o legătură. Împreună au avut o fată, Marcelle, răpusă de meningită la doi ani.
Edith Piaf în copilărie
În 1935, Edith Piaf a fost remarcată de Louis Leplée, care deținea clubul de succes "Le Gerny", pe Champs-Élysées. Energia ei debordantă și statura mignonă i-au dat porecla de "La Môme Piaf" — "Mica Vrăbiuță".
La 6 aprilie 1936, Louis Leplée a fost asasinat, iar Edith Piaf suspectată de crimă. Numele său a fost atât de popularizat, încât, după ce s-a dovedit că a fost nevinovată, publicul a îndrăgit-o și mai mult. A început să lucreze cu Raymond Asso și a adoptat definitiv numele de Edith Piaf.
Piaf a fost una dintre cele mai populare cântărețe din Franța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război faima ei s-a răspândit rapid, a concertat în Europa, America de Sud și SUA. Deși publicul american a fost inițial reticent față de ținuta ei sobră, Piaf a primit aprecieri favorabile, fapt relevat de apariția la mai multe show-uri televizate în perioada anilor `50.
O artistă desăvârșită cu o viață desprinsă parcă dintr-un scenariu de film
În 1946, l-a cunoscut pe boxerul Marcel Cerdan. În anul următor a efectuat un turneu în America și în scurt timp a dobândit faimă mondială. Legătura dintre Marcel Cerdan și faimoasa cântăreață a devenit foarte puternică, deși era marcată de absență, pe de-o parte erau meciurile boxerului care în cea mai mare parte a timpului era plecat în turnee și faptul că aceasta era însurat și se dedica familiei care locuia la Casablanca.
Nebună din dragoste, Edith și-a organizat și turneele în funcție de programul acestuia. A susținut chiar un recital la Casablanca de Crăciun, doar ca Marcel să se poată desprinde de familie de sărbători, potrivit historia.ro.
Edith Piaf i-a cucerit pe toți cu vocea ei unică
La întoarcerea lor împreună în Franța, în septembrie 1948, după ce Cerdan fusese proclamat campion mondial în Statele Unite, noul cuplu a fost asaltat de presă la aterizare. Edith Piaf a refuzat să recunoască public idila lor, din respect pentru soția lui.
Edith Piaf a călătorit, și-a așteptat iubitul, a cântat pentru acesta de la distanță, i-a scris scrisori, cărora el le răspundea cu tonuri la fel de pătimașe. În 1949, avionul care l-a dus pe Marcel Cerdan, de la Paris la New York, spre Edith, s-a prăbușit în arhipelagul Azore.
Piaf, înnebunită de durere, a hotărât că va cânta cu orice preț în seara aceea. A intonat "L'hymne l'amour":
"Dacă într-o zi te smulge viața din brațele mele, dacă mori, departe de mine..." și a leșinat pe scenă la pasajul "Dumnezeu îi reunește pe cei ce se iubesc".
Și-a revenit din această suferință abia în anul 1952, când a început o idilă cu cantautorul Jacques Pills. S-a căsătorit în același an și a avut-o ca martor pe Marlene Dietrich. Deși a făcut sacrificii și a făcut chiar și o cură de dezintoxicare, pentru a face pe plac soțului, căsnicia s-a transformat într-un infern, divorțând în cele din urmă.
A plecat la Londra, unde a evoluat într-o comedie muzicală. Au copleșit-o multe probleme de sănătate, însă cu toate acestea energia disperării și cântecul "Non, je ne regrette rien" au făcut-o să aibă iar succes.
În 1962, l-a cunoscut pe Theopanis Lamboukas, un grec cu mulți ani mai tânăr decât ea, fiul unui frizer din suburbie. În această relație s-a îmbolnăvit de bronhopneumonie, iar Theopanis a îngrijit-o cu devotament.
Relația lor a ajutat-o să-și adune ultimele puteri. Și-a reluat activitatea artistică și s-a căsătorit cu acesta la 9 octombrie 1962.
La 18 martie 1963, a urcat pentru ultima oară pe scenă.
S-a stins din viață la 11 octombrie 1963 și a fost înmormântată în cimitirul „Pre La Chaise”, în prezența câtorva zeci de mii de persoane.
Astăzi, „vrăbiuța noastră” trăiește în sufletele noastre și ne face să zâmbim melancolici de fiecare dată când auzim „La vie en rose”:
Sursa: Agerpres
