Antena Căutare

Elena Perseil: 10 years of wearable design

Elena Perseil priveşte mai mult înainte, dar s-a oprit un pic în dreptul unei cifre pe care destul de puţini creatori o ating: 10 ani creativi, agitaţi şi foarte frumoşi.

Elena Perseil priveşte mai mult înainte, dar s-a oprit un pic în dreptul unei cifre pe care destul de puţini creatori o ating: 10 ani creativi, agitaţi şi foarte frumoşi.

Au sărbătorit împreună cu ea, din sală, Diana Dumitrescu, Andreea Bălan, Oana Turcu, Oana Roman, Catinca Roman, Radu Constantinescu, Ana Morodan, Mirela Bucovicean, Liliana Gheorghe, Catalina Vornica, Alin Galatescu, Flavia si Mara Marie Claire, iar Alina Puşcaş chiar a defilat în creaţiile sărbătoritei.

Deşi ar fi fost foarte la îndemână, colecţia prezentată la Loft nu a fost un best of, aşa cum nu a fost nici o prezentare clasică. Dansul, animaţia, filmul, s-au întâlnit toate într-un spectacol la care s-au muncit multe zile şi nu s-au prea dormit nopţi. Coregrafia dansului care a deschis prezentarea a fost gândită chiar de creatoare. Bianca Patrichi şi Vanda Ştefănescu de la Opera Română au transmis prin mişcare stări, sentimente şi multă emoţie.

Regizorului Alexandru Borundel i se datorează în mare parte senzaţia de show natural, unde totul vine de la sine, deşi în spatele fiecărui gest, sunet sau ton de lumină au stat fineţuri pe care le întâlneşti mai degrabă în cinematografie.

Liniile fluide ale rochiilor, jocul de seducţie şi inocenţă şi o îndrăzneală bine temperată, toate au făcut prezentarea un succes. Pentru că atunci când o femeie vrea să schimbe totul în viața ei începe cu... părul, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Laurent Tourette a adăugat fiecărui model un plus de personalitate, iar machiajul, relizat de specialiștii Make up for Ever coordonati de Marina Chiorean a completat perfect o seară cum se întâmplă doar una la 10 ani.

Articolul continuă după reclamă

Pe cele mai importante site-uri de fashion s-a putut urmări live un spectacol ca o poveste.Nu. Nu a fost o poveste cu sfârşit fericit. A fost o poveste cu “va urma”

THOR, sau legenda ecranizată a unui zeu, vine la Antena 1... Corina i-a şocat pe concurenţii Junior Chef cu look-ul său. Au confundat-o cu Iulia Albu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua televiziune chefi.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce vezi miercuri seară, 7 octombrie, la Antena 1. De la ce oră începe Asia Express și ce urmează după
Ce vezi miercuri seară, 7 octombrie, la Antena 1. De la ce oră începe Asia Express și ce urmează după
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x