Antena Căutare

„In premiera cu Carmen Avram” – editie best of

Emisiunea de anchete si reportaje a Antenei 3 intra in vacanta, iar Carmen Avram, impreuna cu toata echipa „In premiera”, a pregatit telespectatorilor o editie best of.

Iata o parte din materialele interesante ale sezonului 5:

Tragedia aviatica de la Balotesti

In timpul Revolutiei, in Romania, s-a produs o tragedie aviatica, despre care nu vrea sa vorbeasca nimeni, iar rudele supravietuitorilor au fost amenintate cu atata violenta in anii de dupa accident, incat si astazi se tem sa vorbeasca. Rezultatul anchetei a fost plin de neadevaruri, iar dosarul, evident, a fost facut pierdut.

S-a intamplat pe 28 decembrie 1989, cand un avion Tarom a decolat de pe Aeroportul Otopeni, desi era interdictie aeriana. Iar la bord erau, nu se stie de ce, sase membri ai echipajului, desi nu duceau decat un singur pasager. Acest pasager a fost ales, potrivit martorilor, dintr-o multime de calatori care vroiau sa paraseasca Romania, un jurnalist britanic, care ducea cu el imagini preluate de toti colegii lui, in locuri cheie din Bucurestiul sub asediu.

Carmen Moise si Cristian Tamas au incercat sa dezlege itele acestei catastrofe aviatice misterioase si au aflat detalii care te infioara. Au inteles, la final, de ce accidentul, in care au pierit sapte oameni, a fost tinut secret si, mai ales, de ce s-a mintit atat de mult in ancheta. "Acolo a fost crima, avionul a fost doborat", a declarat un personaj implicat in investigarea cazului. Ce li s-a parut cumplit, este ca atatia oameni au trait in durere, teama, furie si frustrare vreme de 23 de ani, stiind ca vinovatii sunt protejati si ca au continuat sa aiba functii importante, in Romania. Misterul avionului de pasageri prabusit in decembrie ’89, „In premiera cu Carmen Avram”, duminica, de la ora 21.00, la Antena 3.

„Iertand gresitilor nostri”

Articolul continuă după reclamă

Uneori, cruzimea oamenilor atinge cote atat de mari, incat ne vine greu sa-i credem pe cuvant, pe cei care au trait astfel de episoade. Un exemplu este experimentul Pitesti, gandit de sovietici si aplicat de comunisti, in cea mai crunta inchisoare care a existat vreodata in Romania. Acolo, unii detinuti erau transformati in tortionari, care isi schingiuiau colegii, pentru a-i obliga sa uite de Dumnezeu si sa creada doar in partid. Un om care a suferit o astfel de metamorfoza s-a cait atat de mult pentru faptele sale, incat, dupa inchisoare i s-a dedicat cu totul lui Dumnezeu si a devenit calugar. Iar scopul vietii lui, timp de multe decenii, a fost sa-l gaseasca pe omul pe care l-a torturat cel mai mult si sa-i ceara iertare. O poveste despre credinta nestramutata, pacate care dor si greseli iertate, „In premiera”, duminica, de la ora 21.00, la Antena 3.

Connect-R: "M-au sunat ai mei dupa emisiune, plangea toata casa!”... Antena Play, cea mai mare platforma video din Romania, se lanseaza luni, 1 iulie!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua televiziune chefi.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce vezi miercuri seară, 7 octombrie, la Antena 1. De la ce oră începe Asia Express și ce urmează după
Ce vezi miercuri seară, 7 octombrie, la Antena 1. De la ce oră începe Asia Express și ce urmează după
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x