După patru luni petrecute în casa „Mireasă pentru fiul meu” şi sărbătorirea Crăciunului alături de oamenii dragi, care le-au fost alături în aceste zile magice, concurenţii înscrişi în competiţie se pregătesc pentru marea petrecere de Revelion, căreia îi vor da startul imediat după ora 14:00, la Antena 1. Ca în fiecare an, artişti de renume trec pragul „Mireasă pentru fiul meu”, pentru a sărbători alături de marea familie a emisiunii trecerea dintre ani.
Andreea Bălan, Viorica, Margherita şi Ioniţa de la Clejani sau Mioara Velicu sunt doar câţiva dintre invitaţii Mirelei Boureanu Vaida la ceas aniversar, iar magicianul Johannes promite un spectacol de excepţie, provocându-i inclusiv pe artiştii aflaţi în platou. Astfel Viorica va avea ocazia să îşi vadă propria fiică levitând, iar concurenţii vor trece prin probe de foc, provocări teribile, în urma cărora fericiţii câştigăţori vor primi o excursie la munte. Imediat după Revelionul Starurilor, prezentat de Dan Negru, începând cu ora 02:30, Mirela Boureanu Vaida le dă întâlnire telespectatorilor, „La Hanu’ Mirelei”.