Antena Căutare

Sâmbătă, de la ora 13.00, la Antena Stars. Raluca Podea, mărturisire surprinzătoare la „Stăpânii vedetelor”: „Psihologul mi-a spus că David are nevoie de un companion”

Raluca Podea ajuns să iubească animalele datorită fiului ei, David. Ea povestește sâmbătă, de la ora 13.00, în cadrul emisiunii „Stăpânii vedetelor”, prezentată de Andra Trandal, la Antena Stars, despre cum a ajuns să aibă în casă un patruped, deși ea este alergică la părul animalelor.

Raluca Podea ajuns să iubească animalele datorită fiului ei, David. Ea povestește sâmbătă, de la ora 13.00, în cadrul emisiunii „Stăpânii vedetelor”, prezentată de Andra Trandal, la Antena Stars, despre cum a ajuns să aibă în casă un patruped, deși ea este alergică la părul animalelor.

Raluca își amintește și despre momentul în care a adus acasă cățelușa de rasa Yorkshire Terrier.

„La vârsta de 5 ani, băiețelul meu întotdeauna alegea culoarea roz și avea o perioadă în care îi plăceau păpușile, așadar am mers cu el la psiholog. Psihologul mi-a spus că David are nevoie de un companion, cum ar fi un cățel. Eu fiind alergică la blană, am ales această rasă de căței pentru că are firul de par precum al omului. Așa a venit Iubita în familia noastră”, mărturisește Raluca.

Atât povești despre viața Ralucăi Podea și familia ei, cât și informații utile despre naștere, anxietatea de separare și noile trenduri în materie de frumusețe canină, telespectatorii pot afla sâmbătă, de la ora 13.00, numai la Antena Stars.

Articolul continuă după reclamă
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la Observator 19
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au reproșat fanii: „Este de jale...” Foto
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Outfituri de festival fără ”dacă” și cu ”parcă”
Outfituri de festival fără ”dacă” și cu ”parcă” Kudika
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul Redactia.ro
Bugetul lui Cristian pentru un apartament în Cluj. A fost la 8 vizionări şi nu s-a decis
Bugetul lui Cristian pentru un apartament în Cluj. A fost la 8 vizionări şi nu s-a decis Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x