Antena Căutare

Vineri, 29 aprilie, de la ora 17.00, într-o ediție specială “Acces Direct”: Valentina Pelinel povestește cum va petrece Paștele, înainte de venirea pe lume a fiului ei

Emisiunea “Acces Direct”, prezentată de Simona Gherghe, a pregătit o ediție specială pentru Vinerea Mare, de la ora 17.00, în care telespectatorii Antenei 1 vor cunoaște poveștile emoționante ale unor oameni speciali. Unul dintre aceștia este preotul Mihail Milea, fără de care viața multor semeni de-ai săi, copii și bătrâni, ar fi fost cu mult mai grea.

Emisiunea “Acces Direct”, prezentată de Simona Gherghe, a pregătit o ediție specială pentru Vinerea Mare, de la ora 17.00, în care telespectatorii Antenei 1 vor cunoaște poveștile emoționante ale unor oameni speciali. Unul dintre aceștia este preotul Mihail Milea, fără de care viața multor semeni de-ai săi, copii și bătrâni, ar fi fost cu mult mai grea.

Pentru că Părintele i-a salvat pe toţi. Le-a oferit un acoperiş deasupra capului, o masă caldă şi, mai presus de toate, iubirea lui necondiţionată. Povestea preotului-înger va fi spusă vineri, 29 aprilie. În aceeași ediție vor fi prezentate și cazurile unor oameni sărmani care, pentru o viață mai bună, au nevoie de ajutorul aproapelui. Cum este și cazul celor șase frați care trăiesc sub un bloc, într-un spațiu de doar șase metri pătrați. Maria, Mihaela, Daniela, Radu, Bogdan şi Costin, care suferă de Sindromul Down, abia au aer să respire în camera lor minusculă. Iar la o masă de Paște nici măcar nu îndrăznesc să viseze. De când se știu se hrănesc doar cu... dragoste. Dacă nu s-ar avea unul pe altul, probabil nu ar mai fi.Ce lecție de viață cutremurătoare oferă cei șase frați de sub bloc, telespectatorii Antenei 1 vor afla în ediția specială din Vinerea Mare.

De asemenea, tot la “Acces Direct”, Valentina Pelinel va arăta cum se pregătește intens pentru Paștele viitor, când va încondeia ouă alături de băiețelul pe care-l va naște la sfârșitul lunii. Valentina spune că visează zi și noapte la momentul în care va naște și aproape zilnic mai cumpără câte ceva pentru copilul pe care îl poartă în pântece. Cât de bine se pricepe frumoasa blondă la încondeiat ouă, dar si ce costumaș i-a cumpărat băiețelului care anul viitor, pe vremea asta, va fi lângă ea, telespectatorii Antenei 1 vor afla vineri, 29 aprilie, de la ora 17.00, într-o ediție specială a emisiunii “Acces Direct”, prezentate de Simona Gherghe.

Articolul continuă după reclamă
În ediția de Paște, de 1 mai, de la ora 22.30, Liviu Vârciu își lasă barbă la „Bravo, România!”... Lady Gaga, Maria Dragomiroiu, Lidia Buble, Missy Elliott și Kiss vin la “Te cunosc de undeva!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Marea actriţă Maia Morgenstern revine pe micile ecrane, în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Marea actriţă Maia Morgenstern revine pe micile ecrane, în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua televiziune chefi.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x