Antena Căutare

Imaginile pe care Florin Ristei le-ar vrea șterse de pe Internet. Ce și-a amintit despre parcursul său la X Factor

Florin Ristei, câștigătorul sezonului 3 X Factor și jurat în sezoanele 9 și 10, este producător muzical în noul sezon X Factor. Artistul și-a amintit de trăirile sale din urmă cu 11 ani, privind imagini despre care a spus că le-ar vrea șterse pe pe Internet.

Florin Ristei a privit imagini cu el de acum 11 ani, de pe vremea când adolescentul cunoscut pentru piesa „Dana” venea în fața juriului X Factor și arăta cât de mult evoluase pe plan muzical. După premiul X Factor, Florin Ristei a avut o carieră în ascensiune.

Artistul și-a amintit cum noaptea în care a câștigat X Factor a fost una dintre cele mai intense și fericite momente din viața lui. Florin Ristei a povestit cum a cântat cu trupa lui 5 ore la un concert după ce a ridicat trofeul X Factor.

„A fost cea mai copleșitoare experiență pe care am trăit-o atunci, la vârsta aia și aum când îmi aduc aminte, am momente în emisiune la Neatza când Dani îmi pronunță numele când se ridică părul pe mine, pentru că Dani a anunțat acum 11 ani cine a câștigat. Și acum când aud intonația de atunci mi se face pielea de găină. Noaptea aia a fost una dintre cele mai tari nopți din viața mea”, a povestit Florin Ristei.

Citește și: Noul X Factor aduce o nouă formulă de juriu la Antena 1. Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică sunt în căutarea factorului X

Florin Ristei se alătură noului X Factor, în calitate de producător muzical

Privind imaginile cu el de acum 11 ani, Florin Ristei a precizat că multe dintre ele ar fi șterse dacă ar avea această putere. Totuși, artistul se mândrește cu parcursul lui și este conștient că fiecare pas l-a dus în punctul unde e astăzi: parte din echipa Super Neatza, proaspăt câștigător Te cunosc de undeva!, moderator Fiertzi pe Insulă și producător muzical în sezonul 11 X Factor.

„Mamă, ce tinerel eram! Asta e pe Net? Dacă ar fi după mine, multe dintre imaginile astea ar dispărea de pe Internet. Normal că sunt mândru, dar gândind cu mintea de acum aș face lucrurile puțin diferit, evident, dar sunt etape pe care n-ai cum să le sari și mă bucur de fiecare etapă. A fost acum 11 ani, arătam cum arătam, gândeam cum gândeam, dacă nu gândeam așa atunci poate nu ajungeam unde sunt acum”, a spus Florin Ristei.

Din septembrie Florin Ristei îi așteaptă, în calitate de producător muzcial, pe cei care au factorul X și vor să-și schimbe viața în bine, așa cum a făcut-o și el în urmă cu 11 ani:

„A produce o emisiune din punct de vedere muzical cred că vine și cu o răspundere mare, cu o bucurie mare și cu o satisfacție că poți să influențezi cursul muzical al unei emisiuni. Va trebui să-i ajut pe conurenți să-și găsească exact drumul, plus că eu acum știu cam toate pozițiile din X Factor. Cred că un producător muzical poate da un sentiment de siguranță concurenților”, a spus Florin Ristei.

Citește și: Florin Ristei, show total la nunta Ilonei Brezoianu. Mirii au urcat și ei pe scenă. Ce dedicație i-a făcut Andrei soției sale

Florin Ristei se alătură noului X Factor, în calitate de producător muzical...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x