Antena Căutare

Voce și atitudine, vineri seara, pe scena ”X Factor”: ”Vreau să mă fac mândru pe mine, să mă uit la televizor și să mă aplaud singur”

Fie că vin pentru prima dată sau nu la ”X Factor”, concurenții par să fi învățat că atitudinea este foarte importantă când e vorba de carieră. Așa se face că Delia, Ștefan Bănică, Horia Brenciu și Carla’s Dreams au întâlnit, vineri seara, personalități foarte puternice.

Fie că vin pentru prima dată sau nu la ”X Factor”, concurenții par să fi învățat că atitudinea este foarte importantă când e vorba de carieră. Așa se face că Delia, Ștefan Bănică, Horia Brenciu și Carla’s Dreams au întâlnit, vineri seara, personalități foarte puternice.

Sorin Dobre, devenit între timp Kaze, a revenit anul acesta încercând să își justifice eșecul din sezonul trecut. ”Atunci am venit să transmit un mesaj fostei mele, chiar dacă știam că o să mă fac de râs, pentru că eu nu știam să cânt piesa aia. Dar anul acesta vreau să fac show, pentru mine e concert în această seară. Vreau să mă fac mândru pe mine, să mă uit la televizor la mine și să mă aplaud singur”, a explicat Sorin. Dacă atitudinea sa nu a fost foarte apreciată de jurați, cunoștințele muzicale acumulate i-au adus trei voturi de DA și a trecut de audiții.

Cel puțin la fel de încrezătoare a urcat pe scenă și Eden Bayloun, o adolescentă de 14 ani din București. ”Îmi amintesc momentul în care l-am văzut prima dată pe tata cântând pe scenă! Atâta lume să îi strige numele, să îl aștepte! Am zis că și eu vreau asta!”. Fiica unui cântăreț de muzică arăbească, Eden a ales să cânte o melodie a trupei AC/DC care însă nu a avantajat-o în accepția celor patru jurați. ”A fost fals cap-coadă. Răspunsul meu este NU”, a spus Ștefan Bănică jr.

Articolul continuă după reclamă

”Uneori părinții confundă ambițiile lor cu cele ale copiilor. Tatăl meu nu a avut nici un talent la cântat, dacă îl pui să îți reproducă o notă... Mama cântă, dar uite, eu nu îl moștenesc pe tata. Așa sunt copiii de muzicieni – ies sau nu la fel, n-ai de unde să știi!”, e de părere și Delia.

Daniela Olteanu a studiat muzica încă de la vârsta de 8 ani, cu precădere canto clasic. S-a angajat apoi la Filarmonica din Târgoviște, unde și-a cunoscut și actualul soț, însă la vârsta de 25 de ani s-a văzut nevoită să renunțe la acest vis. Proaspătă mămică, tânăra din Târgoviște a lăsat postul său de angajată a Filarmonicii din cauza salariului mic din domeniu, și-a făcut o trupă și speră că va răzbi totuși în muzică, așa că a urcat pe scena ”X Factor”.

”Am o formație de muzică ușoară alături de fratele meu, soțul meu și cumnatul și sunt și mămică. Eu și soțul meu suntem împreună de 10 ani, am lucrat împreună și în Filarmonică, dar am vrut să mă apuc de muzică ușoară pentru că nu m-a satisfăcut financiar opera. Emoțiile sunt aceleași, plăcerea de a cânta e aceeași, doar că dragostea trece prin stomac, inclusiv cea pentru muzică”, a mărturisit Daniela, care nu se vede trăind fără această pasiune în viața ei.

Tocmai de aceea, s-ar bucura dacă și fetița ei în vârstă de doi ani ar alege același domeniu. ”Mă gândesc că un om care face muzică, artă în general, nu poate fi un om rău”, a mai spus Daniela.

Jurații s-au arătat încântați de experiența și de prestația sa, așa că i-au dat toate cele patru voturi. ”Cam așa ar trebui să se prezinte cineva pentru un concurs!”, a lăudat-o Ștefan Bănică.

Nu la fel de repede s-au pus de acord cei patru jurați în cazul lui Jonathan Martinez, un spaniol în vârstă de 32, care de obicei cântă în biserică. Aceștia au fost intrigați de faptul că Jonathan a fost acompaniat de un negativ pe care era înregistrată tot vocea sa. ” Nu cred că ar fi corect să treci mai departe. Am apreciat că a fost creativ, dar nu e în regulă să pui vocea de bază pe negativ”, a considerat Carla’s Dreams, iar Horia Brenciu și Ștefan Bănică au fost de acord. Delia i-a dat lui Jonathan singurul DA, astfel că spaniolul nu a putut trece de audiții.

Dispărut pentru o perioadă de pe scenele din România, Keki, primul cântăreț pe tocuri din țara noastră, a revenit, de această dată, la ”X Factor”. Florin Chechișan sau Keki, după numele de scenă, are 29 de ani și s-a născut la Baia Mare. La vârsta de 18 ani s-a mutat în București, pentru a studia la facultate, însă a renunțat după doi ani. A continuat însă să lucreze pentru a-și permite să se întrețină și să poată să se lanseze în muzică.

Cu toate acestea, Keki a reușit să devină cunoscut mai degrabă datorită aparițiilor sale extravagante. Acesta a fost primul cântăreț din România care a purtat tocuri, robe sau chiar rochii.

”Tocurile sunt un artificiu de imagine, așa cum Ștefan are chitara, Carla’s Dreams are masca, așa cum Horia Brenciu este ca un ursuleț pe scenă. Deși am această imagine controversată, aceasta este prima mea apariție pe o scenă atât de mare”, a mărturisit Keki.

Carla’s Dreams nu a fost însă cu totul de acord. ”Controversat nu ești, suntem totuși în 2017. La cântat, a fost fals și aritmic. Îmi place însă că nu ai o atitudine arogantă. Te simpatizez, dar ai un Nu cât sala asta de mare”, a spus juratul, iar colegii săi au fost de aceeași părere în ceea ce privește prestația lui Keki.

Un alt nume devenit celebru în urmă cu mai mulți ani este cel al Mirunei Ionescu. Tânăra acum în vârstă de 25 de ani, care în 2013 era cunoscută în Pitești ca o cântăreață de rap, a fost atunci acuzată de trafic de droguri. ”Mie mi se pare surprinzător că oamenii din jurul meu nu reușesc să treacă peste asta, având în vedere că eu am reușit. A fost o acuzație de trafic, mi-am asumat-o, am făcut arest preventiv, arest la domiciuliu, apoi condamnare cu suspendare. Mi-a fost foarte rușine, eram panicată de profesorii de la școală. În viață așa e, dacă faci zece lucruri bune și unul rău, te-ai ars. Dar am terminat școala, m-am mutat la București, am făcut facultatea, două mastere, cursul de formare și mi-am văzut de viața mea. Eu consider că sunt un om reabilitat total și cred că am mult mai multe lucruri interesante de spus”, a declarat Miru.

Aceasta a studiat pentru a deveni psiholog terapeut și plănuiește să își deschidă un cabinet, însă între timp nu renunță la vlogging și la muzică. Cei patru jurați au apreciat prestația sa și chiar și cele 35 de tatuaje, iar Miru a trecut în etapa următoare cu 4 de DA.

Vlad Gliga un tânăr de 28 de ani din Cluj-Napoca, provine dintr-o familie în care muzica este tradiție, așa că și pentru el e normal să fie pe scena. Aceasta, când nu lucrează ca asistent manager în timpul zilei. ”Eu îl cunosc pe băiatul asta, am cântat cu el de mai multe ori. E o figură caldă, comercială, cântă bine”, a mărturisit Horia Brenciu când l-a văzut pe Vlad pe scenă, mai ales că acesta a participat și la audițiile de 2014. Și de această dată, Vlad Gliga a trecut cu succes de această etapă și speră să fie selectat în Bootcamp.

Iar dacă întâlnirea cu Vlad a fost motiv de răscolit amintiri pentru Horia Brenciu, apariția lui Cristian Porcari l-a emoționat peste măsură pe Ștefan Bănică. ”Semeni la ochi cu fiul meu. Ești frumușel, dar, mai important, ești talentat. Ai cel mai bun timbru pe care l-am auzit la un băiat anul acesta”, l-a lăudat Bănică pe puștiul de doar 14 ani din Chișinău, care se vede încă de acum o vedetă. ”Nu îmi imaginez că pe viitor o să mă trezesc dimineața, beau cafea și plec la serviciu. Îmi imaginez o familie, turnee prin toată lumea”, a mărturisit Cristian, care a primit patru voturi și șansa de a-și îndeplini visul.

Odată cu intrarea în scenă a Valeriei Pașa, a fost rândul lui Carla’s Dreams să intervină: ”Știu cine e, ce cântă și ce poate”. Valeria, o cântăreață cunoscută în Republica Moldova, care a participat deja și la două preselecții pentru Eurovision, i-a cucerit și pe ceilalți jurați, așa că a plecat acasă cu 4 voturi. ” A fost bună, sigură pe ea și este și foarte frumoasă”, a apreciat Delia.

Tot de la Chișinău a venit și Adriana Onceanu, o adolescentă de 16 ani, ”înarmată” cu un acordeon de jucărie și cu o apariție deosebită. Deși a atras simpatia celor patru jurați, Adriana a primit doar 3 voturi și un sfat. ” Eu ți-aș da un da, chiar dacă ar fi ultimul pe care l-aș putea oferi. Dar nu anul acesta”, i-a spus Carla’s Dreams.

Cuprins de febra ”X Factor”, Laurențiu Drăghici, un tânăr de 21 de ani din Brașov a vrut să urce și el pe scenă, chiar dacă recunoaște că nu are studii în domeniu, ci doar îi place muzica. Neștiind la ce să se aștepte, acesta nu a spus nimănui că s-a înscris la audiții. ”Ești un băiat foarte simpatic, să nu te rușinezi nici de mama, nici de băieții din Brașov, ai un NU, mulțumesc pentru număr. M-am bucurat că a avut o atitudine matură, de obicei apare o discrepanță între ce se aude și ce crede persoana respectivă”, i-a spus Carla’s Dreams. Laurențiu nu a primit nici voturile celorlalți jurați, însă a plecat acasă încântat de experiență.

Spectacolul continuă vinerea viitoare, de la ora 21.15, pe Antena 1, când o ţară întreagă va căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, având ocazia să decidă alături de aceştia cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor.

Povești și personaje captivante se vor perinda şi în acest an prin fața telespectatorilor, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa, toate vor da multă culoare spectacolului de la “X Factor”, în cel mai nou sezon al super show-ului de la Antena 1.

Simon Cowell, creatorul show-ului X FACTOR, a fost spitalizat. Motivul?!... Horia Brenciu, mărturisiri din viața de familie: „În fiecare seară stau cu soția mea de vorbă”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI Libertatea.ro
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună AntenaSport
Anunțul emoționant făcut de Dana Rogoz despre casa ei de la Viscri. Actrița este foarte mândră de locuința ei din inima Transilvaniei: „Trăim un moment minunat.” Foto
Anunțul emoționant făcut de Dana Rogoz despre casa ei de la Viscri. Actrița este foarte mândră de locuința ei... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
"Acum e apocalipsa. Următoarele luni vor fi măcel". "Scenariul Armaghedon" pentru piața gazelor după ce Qatarul a... Antena3.ro
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii useit
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!”
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!” BZI
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii Jurnalul
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
"Am spart geamul ca să ieșim". Pasagerii, aruncați unii peste alții în autocarul răsturnat lângă Bârlad Observator
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x