Antena Căutare

Ce a transmis Oana Moșneagu pe rețelele sociale, după finalul emoționant al serialului Adela: „Sper să ne revedem cu bucurie”

Joi seară, 22 decembrie 2022, telespectatorii au avut ocazia să vadă finalul emoționant al serialului Adela. La scurt timp de la difuzarea lui, Oana Moșneagu a transmis pe rețelele sociale un mesaj copleșitor.

Galerie
Joi seară, 22 decembrie 2022, telespectatorii au avut ocazia să vadă finalul emoționant al serialului Adela | Antena 1

Ultima pagină a poveștii Adela a fost spusă joi seară, 22 decembrie 2022, iar telespectatorii au urmărit cu nerăbdare și curiozitate fiecare situație în care au fost puse personajele principale ale producției.

Finalul serialului a fost unul emoționant pentru public, dar și pentru actori. Cristina Ciobănașu, Oana Moșneagu, Vlad Gherman, Alecsandru Dunaev și Mara Oprea sunt doar câțiva dintre oamenii care au bucurat sufletele telespectatorilor timp de 4 sezoane.

La scurt timp de la difuzarea producției pe televizor, actorii au ținut neapărat să transmită mesaje pe rețelele sociale, iar printre aceștia se numără și Oana Moșneagu.

Ce a transmis Oana Moșneagu, după finalul serialului Adela

Articolul continuă după reclamă

De curând, iubita lui Vlad Gherman a transmis pe rețelele sociale un mesaj emoționant după finalul serialului Adela. Oana Moșneagu a mulțumit tuturor pentru faptul că au urmărit producția în fiecare seară de joi.

Citește și: Ce s-a întâmplat în Adela sezon 4, episod cu episod. Serialul se vede pe Antena 1 și AntenaPLAY

„De la început… la sfârșit. Vă mulțumesc că ați fost alături de noi 158 de episoade, 79 de seri de joi, 4 sezoane, 2 ani de zile. Vă mulțumesc și sper să ne revedem cu bucurie și în alte proiecte pe care să le iubiți. Dacă a fost joi, a fost “Adela”. Mulțumiri și recunoștință ❤️”, a scris ea la postare vizibil emoționată.

Descrierea a fost folosită la o fotografie în care apar Oana Moșneagu și Mara Oprea pe platourile de filmare ale serialului Adela, alături de echipa din spatele camerelor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fotografia a generat mai bine de 9 mii de like-uri și o mulțime de reacții din partea prietenilor virtuali.

„Frumoasă paralelă a finalului cu începutul! Când Andreea și-a prins părul așa cum îl purta la început, s-a întors practic la statutul inițial (+cerceii și scena în care își face unghiile și îi cere lui Nuți să îi facă o omletă). Mulțumim pentru tot!👏❤️”, „Tare rau îmi pare că s-a terminat. Mulțumesc pentru toate episodele minunate❤️” sau „Felicitări! Actori tineri și talentați!”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Serialul Adela a avut un final de poveste

Cele 4 sezoane ale serialului au ținut în suspans telespectatorii, dar nu atât de mult cum a făcut-o finalul emoționant. În ciuda celor întâmplate, totul s-a terminat cu bine pentru personajele principale ale producției.

Andreea a luat decizia de a pleca alături de Adi, dar nu înainte de a-i lăsa un mesaj pe geam, scris cu ruj, mamei sale: “Pa făi mamă!”. Între timp, la casa Andronicilor, Adela află că are o fetiță, Delia își găsește fericirea în brațele procurorului Lascu, care o cere în căsătorie, Raluca și Călin au reușit să devină părinții Mirunei.

Citește și: Adela sezon 4, episoadele 31 și 32 din 15 decembrie 2022. L-a omorât Andreea pe Mihai? Ce s-a întâmplat după ce a urmărit-o

Serialul Adela a creionat povestea a două surori care s-au iubit, deși sunt diferite ca luna și soarele. De acum, Adela va trăi o altă poveste, frumoasă, adevărată, o poveste de iubire alături de Mihai și de copii săi, alături de părinți și de toată familia. Binele a învins răul!

Hai să urmărești sezonul 4 al serialului Adela pe AntenaPLAY.

Adela sezon 4, episoadele 33 și 34 din 22 decembrie 2022. Adela va avea o fetiță! Andreea pleacă definitv să-și caute dr... Alecsandru Dunaev, mesaj copleșitor după finalul poveștii Adela. Ce imagine înduioșătoare cu Mara Oprea a publicat pe In...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele româneşti!
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o mulțime de reacții
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x