Antena Căutare

„Români Împreună” - Ministrul Sănătății, despre nevoile medicilor și unde mai pot fi redirecționați banii strânși la teledon

Peste 2,6 milioane de euro au fost strânși în cadrul teledonului „Români Împreună”, organizat de Fundația Mereu Aproape și Antena Group, cu scopul de a utila secțiile ATI cu echipamente și aparatură medicală. Ministrul Sănătății a vorbit la Antena 1 despre ce nevoi mai au medicii în aceste momente.

Alessandra Stoicescu a anunțat că au început deja primele demersuri cu banii obținuți în urma teledonului.

„Împreună am strâns peste 2,6 milioane de euro până acum. Din această sumă, 1.809.000 euro sunt deja alocați pentru 60 de ventilatoare și pentru două stații ATI”, a declarat Alessandra Stoicescu, una dintre gazdele teledonului și președintele Fundației Mereu Aproape.

Dar așa cum donațiile continuă, până pe 5 aprilie, nici misiunea noastră nu s-a terminat. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, spune exact de ce mai are nevoie România în lupta cu virusul ucigaș care face ravagii în toată lumea.

„În acest moment avem nevoie de tot ce poate proteja personalul medical sau orice aparatură pentru terapie intensivă și ventilatoare. Lupta se dă în secțiile ATI. Cazurile critice acolo sunt. Acele aparate, acele ventilatoare, sunt cele care țin în viață”, a declarat Nelu Tătaru.

Citește și: „Români Împreună”. Fundația Mereu Aproape a semnat contracte pentru 60 de ventilatoare și două stații ATI, în urma teledonului

Fundația Mereu Aproape a colaborat strâns cu Șerban Bubenek, președintele SRATI, și cu Dorel Săndesc, șeful ATI România, pentru a stabili exact ce trebuie să conțină echipamentele comandate.

Venind în sprijinul nevoii de echipamente de protecție și în condițiile în care două companii românești vor produce sute de mii de măști de protecție zilnic, Alessandra Stoicescu a dorit să afle de la ministrul Sănătății dacă Fundația poate comanda din restul donațiilor astfel de echipamente. „Sunt firme românești care au început să producă echipament, biocid și sperăm să avem o producție care să ne asigure necesarul intern”, a spus Nelu Tătaru.

Citește și: Două companii din România vor produce sute de mii de măști de protecție, zilnic. Anunțul ministrului Economiei

Ministrul a mai explicat că în prezent România are pe ATI avem în jur de 2.000 de paturi, dintre care 1.600 sunt cu ventilatoare și monitorizare.

Cei care vor sã ajute o pot face în continuare, pânã pe 5 aprilie, donând Fundației Mereu Aproape cu cardul, prin transfer bancar în conturile RO86BTRL000AJUTEU8848RON și RO32BTRL000AJUTEU8848EUR (Swift BTRLRO22) deschise la Banca Transilvania, cu cardul on line sau paypall pe site-ul www.ajuteu.ro sau prin SMS de 2 Euro la numărul 8848. Detalii suplimentare pe Ajuteu.ro.

Au început primele demersuri cu banii obţinuţi în urma teledonului Români Împreunã organizat de Antena 1, Antena Stars, ... Strigăt de ajutor al medicilor români. Trustul Intact răspunde nevoilor, în urma teledonului: Echipamentele ajung la des...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Fie că ești persoana care vrea să-i fie îndeplinită o dorință sau că știi pe cineva care are o dorință, Ajuteu.ro este platforma unde dorințele devin realitate. Alege una dintre cele două variante și urmează pașii de înscriere, iar noi o să ne ocupăm de restul.

Citește și
AjutEu
AjutEu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Fişă medicală sub forma unui cod QR. Soluţia propusă de motocicliştii din România
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x