Antena Căutare

America Express, sezonul 6. Alexia Eram și-a ieșit din fire și a țipat la fratele ei, Aris Eram. Ce a scos-o din sărite

Preiunea cursei la finalul căreia se acordă prima imunitate din ultima etapă din Columbia și-a spus cuvântul. Mai multe echipe au avut de suferit la autostop la America Express, sezonul 6 ediția 12 din 5 noiembrie 2023.

Cursa pentru imunitate atârnă greu pe umerii concurențilior care dau tot ce au mai bun pentru a ajunge primii la Irina Fodor. Miza este cu atât mai mare cu cât echipa învingătoare își asigură un loc în următoarea etapă și primește primul bilet spre Ecuador la America Express, sezonul 6 ediția 12 din 5 noiembrie 2023.

În acest context, lupta pentru un mijloc de transport care să îi ducă la următoarea destinație este și mai acerbă, iar competiția se întețește. Printre cei mai puțin norocoși, care nu au găsit mașină atât de ușor, s-au numărat și Alexia și Aris Eram. Cei doi frați au hotărât să plece cu un autobuz, însă un detaliu a făcut-o pe această să izbucnească.

Hai să vezi episodul integral pe AntenaPLAY!

Alexia Eram s-a supărat pe fratele ei, Aris Eram, în timpul cursei la America Express, sezonul 6 ediția 12 din 5 noiembrie 2023.

În timp ce se aflau în autobuz, Alexia și Aris Eram i-au zărit pe Cleopatra Stratan și Edward Sanda care ajungeau la probă. Dezamăgită, tânăra a izbucnit la adresa fratelui său atunci când a realizat că se află printre ultimii, spunea ea.

„Uite-i pe Cleduții, efectiv suntem ultimii, Aris. Nu te enervează?!”, i-a reproșat Alexia fratelui ei. „Acolo m-am enervat cel mai tare pentru că noi nu ne întâlnim niciodată cu ei pentru că de obicei sunt ultimii”, a mai adăugat ea.

După ce și-au dat seama că e posibil ca autobuzul să fie defect, frații Eram au hotărât să coboare și să găsească un alt mijloc de transport. Însă, conflctul era departe de a final.

„Tu în situațiile astea ești super calm și mă enervează! Stai așa ca prostu! Vreau să ne batem pentru ceva”, a exclamat Alexia la America Express, sezonul 6 ediția 11 din 5 noiembrie 2023.

„Cu ce schimbă situația?”, a întrebat Aris.

„Schimbă așa pentru orgoliul meu. Nu vreau să fim pe ultimele două locuri”, i-a mărtutisit sora lui.

Citește și: Aris Eram a fost exmatriculat din liceu. Concurentul America Express a povestit ce a făcut în adolescență

“Își bat joc de noi oamenii ăștia”. Cleopatra și Edward nu au mai crezut în explicațiile localnicilor la America Express, sezonul 6 ediția 12 din 5 noiembrie 2023. Ce s-a întâmplat

Cu toate acestea, și Cleopatra și Edward au întâmpinat probleme la această probă. Deși li s-a spus că piața pe care o caută nu este în acel oraș, ei au refuzat să creadă și au continuat căutările.

„Ea ne-a zis că nu-i aici, dar nu am crezut-o și am zis să mai întrebăm”, a spus Cleopatra.

La un moment dat, ei s-au întâlnit și cu Cătălin și Romică Țociu care au privit uimiți desfășurarea celor doi la America Express, ediția 12 din 5 noiembrie 2023.

„Le-au explicat și lor cum ne-au explicat și nouă. Acolo trebuia să îți dai seama că de fapt și de drept, trebuia să iei autobuzul. Îți dădea mură-n gură de unde să iei autobuzul”, au comentat cei doi situația Cleduților.

Citește și: America Express, sezonul 6. Cum au reacționat Cleopatra Stratan și Edward Sanda când au aflat ce trebuie să mănânce. Ce a urmat

Între timp, alte trei echipe au ajuns la proba din piață unde au de ajutat un „medic spiritual” să vindece un pacient. Nu înainte de a învăța să identifice mai multe plante cu proprietăți medicinale.

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6

Nouă perechi de vedete sunt gata să pornească în doar câteva zile pe Drumul Soarelui, o nouă aventură la capătul lumii oferită de America Express. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această dată.

Show-ul este difuzat sâmbătă de la ora 20.00 și duminică de la ora 21.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

America Express, sezonul 6. Ce meserie are Mike, iubitul Iuliei Albu. Vedeta a dezvăluit totul în timpul unei curse peri... America Express, sezonul 6. Ada Galeș și mama ei au primit prima pedeaspă. Cât de mult le-a costat neatenția...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară, de la 20:30
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x