Antena Căutare

Finala America Express, 26 decembrie 2023. Ce au făcut Alexia și Aris Eram cu banii de la Irina Fodor: „Am zis că este semn!”

Finala America Express, sezonul 6, este tot mai aproape! Pe Drumul Soarelui, Alexia și Aris Eram iau o decizie importantă cu privire la avantajul oferit de Irina Fodor în urma victoriei de ieri. Află ce s-a întâmplat în etapa finală, ediția 43 din 26 decembrie 2023.

Ultima zi înainte de cursa spre Marea Finală America Express, sezonul 6, provoacă cele trei echipe rămase în competiția de pe Drumul Soarelui dis-de-dimineață! Cursa începe cu emoțiile specifice unei etape care atârnă greu în economia experienței de aventurier, fiecare dintre ei dorindu-și să completeze învingători ultimele pagini din cartea de cuceritor al Americii Latine.

Ieri seară, la America Express, întrecerea a fost câștigată de Aris și Alexia Eram, care au obținut astfel un important avantaj de timp pentru continuarea competiției, dar și suma de 10.000 de pesos pe care o pot folosi pentru o singură cursă cu mașina. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Ce au făcut Alexia și Aris Eram cu banii primiți de la Irina Fodor, la America Express. Află ce s-a întâmplat în ediția din 26 decembrie 2023, pe Drumul Soarelui

Irina Fodor a introdus în joc cele trei cufere pe care niciuna dintre echipe nu și le dorește. Doar perechile care ajung pe ultimul loc la următoarele trei întreceri primesc o astfel de cutie, iar una dintre ele conține verdictul eliminării.

Astăzi este, așadar, cursa cutiilor periculoase! Care dintre cele trei echipe va pleca acasă, telespectatorii vor afla chiar în ediția America Express de astăzi.

Dis-de-dimineață primii care pleacă în cursă sunt Alexia și Aris Eram, care au avantajul timpului și banii la purtător. Părăsesc locuința în care au înoptat și ies direct în stradă spre a-și căuta o mașină care să-i ducă la punctul unde începe o nouă misiune.

La autostop oprește o mașină condusă de un domn care se arată binevoitor să-i ducă până în piață, însă ridică problema combustibilului, moment în care frații Eram cer să afle de câți bani ar avea nevoie pentru a parcurge traseul. Bărbatul le cere suma de 10.00 de pesos, exact cât aveau ei în buzunar: „Am zis că este semn!”, spune Aris Eram.

Cei doi coechipieri decid să-și folosească avantajul pentru a ajunge la prima probă a zilei aflată sub semnul neîndurător al cutiilor ce poate elimina o echipă din competiție. Cei doi urcă pe grabă pe bancheta din spate și pornesc spre locul de întâlnire cu mission boardul.

Între timp, Giula și Vlad ies și ei în stradă pentru a convinge un localnic să-i ducă până unde îi așteaptă prima misiune a zilei. Spre surprindere lor, un localnic a oprit rapid și fără să aibă nevoie de prea multe explicații acceptă să îi ducă până acolo. Momentul i-a uimit profund, iar Giulia a izbucnit în lacrimi emoționată fiind de încărcătura zilei și a norocului de care au avut parte: „M-am emoționat, ce vrei acum?!”, spune ea.

În piață, concurenții trebuie să vândă mai multe obiecte, vechituri, pe sume consistente pentru veniturile argentinienilor. Misiunea sună astfel: „Dragilor, în fața voastră sunt cele mai importante simboluri ale oraşului, sfânta BAZILICA OF NUESTRA SENORA de LUJAN (protectoarea Argentinei) şi sculptura din vechituri. Această sculptură este foarte importantă pentru localnici. CHATARRERO înseamnă ,,negustor de vechituri" şi era o meserie des întâlnită în timpul anilor grei ai regimului totalitar. Misiunea voastră este să ajutați un CHATARRERO local. Colectați, schimbați, cumpărați și vindeți vechituri, obiecte folosite şi antichități. Mai întâi încărcați căruciorul cu toate obiectele de pe masă. Printre ele sunt câteva obiecte vintage sau antice în perfectă stare care trebuie vândute. Trebuie să aveţi răbdare şi determinare, să vă folosiți carisma, aşa cum fac CHATARRERO. Alegeţi un plic cu harta zonei în care trebuie să performați. Vă pup, Tuca.”

Hai să vezi episodul integral pe AntenaPLAY! Urmărește videoclipul de mai sus pentru a vedea cum a continuat aventura echipelor. Rămâi pe a1.ro pentru a afla cele mai importante detalii din cursa vieții lor: America Express - Drumul Soarelui!

Citește și: CONCURS | Viză de America. Ce trebuie să faci pentru a câștiga șansa de a merge la filmările următorului sezon America Express

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6

Nouă perechi de vedete sunt gata să pornească în doar câteva zile pe Drumul Soarelui, o nouă aventură la capătul lumii oferită de America Express. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această data. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

America Express, lider de audiență. Adrenalină la cote maxime, la proba zborului acrobatic. Diseară aflăm echipele final... Finala America Express, 26 decembrie 2023. Ce echipă a ajuns pe ultimul loc la Irina Fodor și a primit o cutie ce o poat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x