Antena Căutare

America Express, 13 decembrie 2023. Romică Țociu a trăit o „minune” pe stradă. Gestul lui Mike a scos-o din sărite pe Iulia Albu

Romică Țociu a trăit o „minune” pe stradă în ediția 36 din sezonul 6 America Express - Drumul Soarelui, de pe 13 decembrie 2023. De altfel, Iulia Albu a fost enervată peste măsură de ceea ce a făcut Mike în cursă.

Cursa pentru ultima șansă din ediția 36 a sezonului 6 America Express - Drumul Soarelui, de pe 13 decembrie 2023, a fost plină de surprize pentru cele trei echipe. Aris și Alexia Eram, Romică și Cătălin Țociu, Iulia Albu și Mike au fost nevoiți să treacă prin tensiuni uriașe și probe dificile.

Concurenții au avut ocazia să vadă partea bună a Argentinei, dar și latura ei mai puțin bună. Aceștia au trăit clipe de nervi la autostop când și-au dat seama că este aproape imposibil să convingă șoferi să-i ia cu mașinile.

După ce au reușit să vândă sucul pe care l-au făcut, echipele au trecut printr-o nouă probă contracronometru. Toți cei care au intrat la cursa pentru ultima șansă au avut ocazia să vadă cum este viața unui curier.

Citește și: America Express, 10 decembrie 2023. Irina Fodor, nevoită să intervină într-o cursă. Ce au pățit Mike și Cătălin Țociu în mașină

Aris și Alexia Eram, Romică și Cătălin Țociu, Iulia Albu și Mike au primit responsabilitatea de a livra pachete în trei destinații diferite. Lucrurile au început să se complice, după ce și-au dat seama că au nevoie de un transport.

După multe încercări, actorul și fiul său au reușit să dea de un șofer care s-a oferit să-i ducă la două dintre locații. Aceștia au încercat să-l convingă să-i transporte și la ultima destinație pentru a lăsa coletul, însă s-au lovit de un refuz.

„Ne-a spus că ne duce el la a doua, dar la a treia nu poate. Nu l-am bătut la cap... decât i-am făcut „injecție””, au spus cei doi.

Romică Țociu a trăit o „minune” în ediția 36 din sezonul 6 America Express - Drumul Soarelui, de pe 13 decembrie 2023. Ce a scos-o din sărite pe Iulia Albu

Pentru că bărbatul în mașina căruia au urcat Romică și Cătălin Țociu avea două fiice pe bancheta din spate, concurenții au apelat la o strategie neașteptată. Aceștia le-au spus micuțelor că tatăl lor are o inimă bună.

Șoferul s-a lăsat înduplecat de cuvintele celor doi, acceptând să-i transporte și la a treia locație. Actorul a considerat că gestul acestuia a fost o „minune”, pentru că le-a fost destul de greu la autostop până acum.

„A zis: „Dacă am făcut asta toți, o facem până la sfârșit!”. Ăsta a fost îngerul nostru! A fost trimis de Dumnezeu în calea noastră să-i iertăm pe argentinieni pentru cele două zile în care nu ne-au dat nimic!”, a povestit actorul.

Tot în ediția 36 din sezonul 6 America Express - Drumul Soarelui, de pe 13 decembrie 2023, Iulia Albu a fost scoasă din sărite de un gest al partenerului său. Aceasta și-a stăpânit cu greu nervii când a văzut că Mike se oprește să își ia de mâncare în cursa pentru ultima șansă.

Citește și: America Express, 10 decembrie 2023. Vlad Huidu, gestul neașteptat care l-a uluit pe Romică Țociu. De ce a venit Poliția

„Iubirea mea, te implor! Stăm 15 minute să-l facă. Mă enervează când mănânci în cursă de mor! Mă seacă!”, a mărturisit designerul.

„Eu nu mai pot. Deja a dat foamea în mine! Eu îmi cumpăr ceva de mâncare că nu am reușit să-mi iau mai nimic. Știi cât este de gustos? Văd că nu vrei. Stai liniștită, nu te preocupa că pot să-l mănânc pe tot!”, a fost replica lui Mike.

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6

Nouă perechi de vedete au pornit pe Drumul Soarelui, la America Express sezonul 6. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această dată.

Urmărește America Express - Drumul Soarelui pe Antena 1 și AntenaPLAY.

America Express, 13 decembrie 2023. Iulia Albu și Mike au avut un schimb de replici acide. De ce s-au certat cei doi pe ... America Express, 13 decembrie 2023. Alexia Eram a fost la un pas să cedeze, chiar în cursa pentru ultima șansă. Ce a zis...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x