Antena Căutare

Jurnal de Asia, episodul 16. Reporterii povestesc despre pericolele de care au avut parte: „Am intrat într-o panică groaznică”

În episodul 16 de Jurnal de Asia, proiect susținut de Superbet, reporterii Asia Express au făcut mărturisiri despre experiențele lor și despre situațiile extreme de care au avut parte în sezonul 4.

Fiecare echipă este însoțită la tot pasul de un operator, dar și de un reporter care îi urmărește și care află detalii despre senzațiile trăite. În episodul 16 de Jurnal de Asia, proiect susținut de Superbet, reporterii Asia Express au vorbit despre situațiile dificile pe care le-au întâmpinat.

Reporterul care i-a însoțit pe Connect-R și Shift a mărturisit că a intrat în panică, în momentul în care nu i-a mai găsit pe cei doi.

„Odată a fost foarte grav. Eu am intrat într-o panică groaznică. Și n-aș fi avut de ce. E au trackere, îi pot urmări cei de la securitate în orice secundă, doar că eu am pierdut mașina lor pe autostradă, neștiind că ei au făcut dreapta undeva într-o zonă de munți”, a povestit un reporter.

Citește și: Jurnal de Asia, episodul 14. Concurenții au fost urmăriți de poliție pe Drumul Împăraților. „E mult mai greu”

Ce au trăit reporterii Asia Express: „M-a luat panica, am început să plâng”

Într-un final, reporterul i-a găsit pe concurenții care stăteau relaxați la masă:

„Eu am început să sun, să aflu unde sunt. M-a luat panica, am început să plâng. Într-un final i-am găsit, dar i-am găsit noaptea într-un oraș pustiu și spre surprinderea mea erau în singurul restaurant deschis, mâncau, cerșiseră ceva de mâncare. Erau relaxați”, a declarat reporterul.

Reporterul care i-a însoțit pe Patrizia și Francesco a vorbit despre o situație dificilă, din timpul nopții:

„Am avut o situație extremă. Trebuia să ajungem la un parc natural, o rezervație naturală. Noaptea s-a întâmplat. Greu. Unde te duci? Eu nu știam unde trebuie să ajung”, a spus un reporter.

Lidia și Estera Buble, situație dificilă la cazare, în Asia Express: „Oamenii au planuri de petrecere cu fetele noaptea”

De asemenea, și reporterul care le-a însoțit pe Lidia și Estera Buble a descris o situație periculoasă în care s-au aflat concurentele sale:

„Băieții ăștia care le-au dus pe Lidia și Estera într-un apartament părăginit, într-un bloc dubios de la început, aveau planuri mărețe. Oamenii vorbeau în turcă. Eu personal nu înțelegeam, dar asistentul meu de producție înțelegea limba și a venit și mi-a spus că nu e deloc ok să rămână în acel apartament, pentru că oamenii au planuri de petrecere cu fetele noaptea. Și ele simțeau că nu e ok situația și a trebuit să plecăm deși era aproape noapte. Am luat-o de la capăt cu căutarea de cazare”, a spus reporterul.

Citește și: Jurnal de Asia, episodul 15. Cum a luat "viață" sezonul 4 din Asia Express. Motivul pentru care nu s-a filmat în Rusia

Cu toate acestea, reporterii iubesc adrenalina și echipa Asia Express și își doresc să facă parte mereu in acest proiect:

„Dincolo de tot, e o experiență minunată. Pe care eu, din poziția de reporter vreau să o trăiesc în fiecare an, în fiecare sezon, nu vreau să se termine niciodată. Se creează o energie fantastică. E ceva special. Concursul ăsta e foarte special. În primul rând emoțional vorbind”, a spus un reporter.

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 4 Asia Express – Drumul Împăraților

Sezonul 4 al emisiunii Asia Express este supranumit Drumul Împăraților și le duce pe cele nouă echipe într-o aventură de senzație în Turcia, Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, îi coordonează și le este alături concurenților în cel mai spectaculos reality show al toamnei. Alături de ea pe Drumul Împăraților sunt Oase și Marius Damian, cei care le aduc telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le străbat.

Citește și: Asia Express, 26 septembrie 2021. Irina Fodor a anunțat cine a câștigat amuleta și ce „cadou” a pregătit. Reacțiile concurenților

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor.

Echipele luptă pentru premiul final, în valoare de 30.000 de Euro, în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Citește și: Asia Express, 11 octombrie 2021. Eliza Natanticu a dansat de fericire. Ce ajutor a primit în cursa pentru Imunitate: „Zâna bună”

Solicitant și presărat cu situații neprevăzute, show-ul toamnei prezintă publicului și imagini de culise, disponibile în mediul online. . "Jurnal de Asia" este o mini-serie de episoade making of în care fanii Asia Express au șansa să vadă cum se construiește un show de anvergura acestuia. Susținut de Superbet, "Jurnal de Asia" aduce în fiecare miercuri episoade exclusive pe a1.ro și AntenaPLAY.

În plus, pentru a înțelege trăirile concurenților și motivațiile lor, Emi și Cuza de la Noaptea Târziu au gândit formatul "Asia mai târziu", show disponibil ", integral și exclusiv pe AntenaPLAY. Împreună cu invitați din actualul sezon, dar și participanți care au spus anterior "da" provcării Asia Express, cei doi iau la puricat evenimentele și aventurile din show.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Eroilor, ultimul episod: Dezvăluiri din culisele finalei sezonului 8
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Eroilor, ultimul episod: Dezvăluiri din culisele finalei sezonului 8
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Eroilor, ep. 21. Motivul pentru care nu s-a putut folosi logo-ul Asia Express în timpul filmărilor din Coreea de Sud
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Eroilor, ep. 21. Motivul pentru care nu s-a putut folosi logo-ul Asia...
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x