Antena Căutare

Asia Express, 18 septembrie 2021. Connect-R a vrut să renunțe la competiție din prima zi. Ce l-a făcut să își schimbe părerea

Competiția a fost una aprigă încă din prima ediție a noului sezon, iar concurenții au trecut prin cele mai grele încercări. Connect-R a fost la un pas să renunțe la cursă încă din prima zi, însă un lucru l-a făcut să își schimbe decizia.

Prima ediție din sezonul 4 Asia Express a fost una plină de peripeții. Concurenții au fost nevoiți să își depășească limitele încă din prima zi și să se adapteze cât mai rapid atmosferei de pe Drumul Împăraților.

După ce au trecut de prima misiune și a trebuit să își caute cazare, cele nouă echipe au realizat că lucrurile nu stau chiar așa cum s-au așteptat ei, iar presiunea și frica au pus stăpânire pe ei. Connect-R și Shift s-au numărat printre cei care și-au căutat câteva ore bune un loc de dormit și nu au exclus ideea de a dormi sub cerul liber.

Connect-R a fost la un pas să renunțe la competiția Asia Express

Echipa formată din Connect-R și Shift a trecut prin mai multe momente delicate din cauza faptului că nu au reușit să își găsească cazare. Mai mult decât atât, Connect-R a fost la un pas să renunțe la competiția Asia Express, drept dovadă stau dezvăluirile pe care i le-a făcut colegului său.

"Nu e de mine. Sunt slab, nu e de mine!", a spus artistul, vizibil afectat ce situația în care se află.

Citește și: Shift de la Asia Express, sezonul 4, cunoscut pentru hit-uri precum „Piele albă, piele neagră”. Cu ce artiști a colaborat

Shift a încercat să își încurajeze partenerul de echipă: "N-ai cum să îți dai seama după o zi. Normal că prima zi e foarte grea, ne-a rupt total de vibe-ul nostru, mai ales că a fost și drumul ăla de 12 ore, nu am înțeles nimic. Pe mine nu mă sperie asta."

"Suntem puternici, frate!", a mai adăugat Shift.

Chiar dacă nu au reușit să își găsească cazare, un localnic i-a invitat pe cei doi la masă, acolo unde se aflau și Lorelei cu Zarug. Cele două echipe au savurat din plin mâncarea oferită și s-au bucurat de gustul ei.

Connect-R și Shift nu s-au lăsat demoralizați și au continuat să caute un loc în care să doarmă, iar norocul le-a surâs și i-a schimbat părerea artistului de a părăsi competiția din prima zi. După mai multe încercări, concurenții au încercat să covingă personalul unui hotel să îi găzduiască pentru o seară.

Citește și: Autostopul, misiune imposibilă pentru Connect-R și Shift la „Asia Express”: „Ni s-a dublat dimensiunea picioarelor”

"Deci Asia Express asta nu e deloc o joacă. E ceva cât se poate de serios, e greu, foarte greu. Respect pentru toți concurenții care au fost până acum, îi respect, jos pălăria în fața lor. Bravo, tată! Ați fost tari, sunteți tari.", a mai spus Connect-R.

Starea concurenților a trecut de la dezămăgire la extaz în doar câteva ore. Aceștia au reușit să se cazeze și nu oriunde, ci la un hotel impecabil.

"A fost o zi prea lungă, prea dificilă.", a spus Shift după ce a ajuns în camera de hotel.

Despre sezonul 4 Asia Express de la Antena 1

Cu un dolar pe zi, fără cazare, transport, sau mâncare, vedetele vor fi nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se vor schimba de la o zi la alta, dar și să își depășească limitele fizice și psihice.Traseul de pe Drumul Împăraților va începe în Turcia, iar cursa va continua în Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Cele nouă echipe care au decis să plece în sezonul 4 Asia Express sunt: Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital. Aceștia se vor "lupta" pentru amuleta de 30.000 de Euro în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4

Asia Express, 18 septembrie 2021. Adriana Trandafir și Maria Speranța au întâlnit o moldoveancă de peste Prut. Cum au re... Asia Express, 18 septembrie 2021. Estera a izbucnit în lacrimi la prima cazare. Sora Lidiei Buble nu s-a mai putut abțin...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Doliu pentru Mane Voicu. Fostul concurent de la Asia Express și-a pierdut tatăl: „Cu multă durere…”
Doliu pentru Mane Voicu. Fostul concurent de la Asia Express și-a pierdut tatăl: „Cu multă durere…”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
EXCLUSIV | Ce a descoperit Loredana Chivu în casa unui localnic din Uzbekistan. „Exorcistul” a lăsat-o fără cuvinte
EXCLUSIV | Ce a descoperit Loredana Chivu în casa unui localnic din Uzbekistan. „Exorcistul” a lăsat-o fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se încheie”
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!”
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!” BZI
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat de la UE
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat... Jurnalul
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro!
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro! Kudika
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele Redactia.ro
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x