Antena Căutare

Asia Express, 19 septembrie 2021. Alexandra Ungureanu a cedat și a izbucnit în lacrimi. Artista s-a speriat pentru mama ei

Presiunea și stresul și-au pus amprenta asuprea concurenților de-a lungul celor două ediții, mai ales asupra Alexandrei Ungureanu care nu s-a mai putut abține și a izbucnit în lacrimi.

Cea de-a doua zi în Asia Express s-a dovedit a fi una foarte obositoare și plină de surprize. Unii dintre concurenți au reușit să se ascundă într-o mașină și să ajungă la Irina Fodor, iar alții au întâmpinat probleme cu autoritățile din Turcia.

În această ediție telespectatorii Antena 1 au avut parte și de primul Joc de Amuletă, care a ținut pe toată lumea cu sufletul la gură. Cosmin și Eliza Natanticu au reușit să iasă victorioși din Jocul de Amuletă, iar cei doi nu au mai fost nevoiți să treacă printr-o altă probă, ci doar să găsească transport pentru a ajunge la Assos.

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4

Au fost echipe care au trecut și prin momente dificile. Cuza și Emi au întâmpinat probleme cu proba, dar și cu autostopul, iar Alexandra Ungureanu și mama ei au așteptat ore întregi într-o benzinărie o mașină.

Citește și: Alexandra Ungureanu și mama ei spun adevărul din spatele camerelor. Ce se întâmplă, de fapt, în culisele Asia Express sezonul 4

Cursa concurenților s-a oprit după ce Irina Fodor le-a spus să își caute cazare, cea mai grea etapă din competiție. Unii au avut noroc și au găsit mai rapid un loc în care să doarmă, alții au continuat să caute și pe timpul nopții.

Alexandra Ungureanu a izbucnit în lacrimi în timp ce căuta cazare la Asia Express

Cele nouă echipe au fost nevoite să își caute cazare în cea de-a doua zi din sezonul 4 Asia Express. Alexandra Ungureanu și mama ei s-au aflat printre cei care au găsit foarte greu pe cineva care să găzduiască, iar emoțiile au copleșit-o.

Artista a dezvăluit că îi este foarte frică pentru mama ei și a izbucnit în lacrimi: "Am ajuns prea repede la o concluzie cu care am fost prevenită și nu am vrut să țin cont de ea. Chiar îmi fac griji că o supraexpun pe mama, că este mai greu decât am crezut și că s-ar putea să se întâmple ceva foarte rău."

Citește și: Cine este Anca Ungureanu de la Asia Express. Are o poveste de viață marcantă. Din ce boală grea a ieșit învingătoare

"Emoțional eram la pământ și începusem să intru pe toate fricile pământului! Îmi era foarte teamă că starea mamei de sănătate se putea înrăutăți", a spus Alexandra Ungureanu.

"Îmi place, mă bucur să fiu cu ea aici, dar are niște reacții super extreme și mă trece și pe mine prin ele, chit că eu pot să fac haz de necaz. Acum nu mai pot, sunt îngrijorată pentru ea și nu văd cum o să fie mai bine.", a mai adăugat ea.

Despre sezonul 4 Asia Express de la Antena 1

Cu un dolar pe zi, fără cazare, transport, sau mâncare, vedetele vor fi nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se vor schimba de la o zi la alta, dar și să își depășească limitele fizice și psihice.Traseul de pe Drumul Împăraților va începe în Turcia, iar cursa va continua în Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Cele nouă echipe care au decis să plece în sezonul 4 Asia Express sunt: Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital. Aceștia se vor "lupta" pentru amuleta de 30.000 de Euro în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Asia Express, 19 septembrie 2021. Adriana Trandafir si Maria Speranța au fost răsfățate de gazdă. Ce au mâncat concurent... Asia Express live. Unde poți vedea online sezonul 4 al emisiunii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina Pușcău
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie. Primele imagini cu inelul de logodna al concurentei de la de la Asia Express 2026
Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie. Primele imagini cu inelul de logodna al concurentei de la de la Asia...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x