Antena Căutare

Asia Express, 19 septembrie 2021. Cine sunt câștigătorii primului Joc de Amuletă de la Asia Express: Drumul Împăraților

Cele trei echipe au avut parte de un Joc de Amuletă plin de suspans. Aceștia și-au pus la încercare nervii și dexteritate, însă doar o singură echipă a câștigat primul Joc de Amuletă de la Asia Express: Drumul Împăraților.

Primul Joc de Amuletă din sezonul 4 Asia Express a ținut telespectatorii cu sufletul la gură. Concurenții au încercat să treacă prin probele impuse și să ajungă cât mai aproape de marele premiu pe care îl oferea câștigarea cursei.

Cele trei echipe au avut de trecut cinci probe de foc și au reușit să treacă cu bine peste ele, însă un singur cuplu s-a mișcat mai rapid și a reușit să termine jocul. Aceștia au avut de aruncat sfori cu greutăți pe niște suporți metalici, de mutat cuburi pe cea de-a treia poziție în ordine descrescătoare, de transportat o bilă cu două bețe în timp ce mergeau pe un lemn, de agățat cu sulița un inel și de tras jos și de aranjat un puzzle.

Cosmin și Eliza Natanticu au câștigat primului Joc de Amuletă de la Asia Express

Tensiunile și presiunea au pus stăpânire pe cele trei echipe la Jocul de Amuletă, însă Cosmin și Eliza Natanticu au fost cei care au reușit să termine ultima probă în timp util și să tragă din clopoțel.

"Mi-a stat un pic inima. M-am gândit cum ar fi acum să ne ajungă din urmă Mihai Petre și să pierdem la minimetru.", a spus Eliza.

Citește și: Asia Express, 18 septembrie 2021. La ce truc a apelat Maria Speranța pentru a-i întârzia pe ceilalți concurenți în prima ediție

Irina Fodor le-a verificat puzzle-ul pentru a fi sigură că este făcut corect: " Da, avem câștigătorii"

Cei doi concurenți s-au bucurat foarte mult și au primit felicitări din partea colegilor de competiție.

"Cred că era difetență de trei piese acolo, dar chiar a fost foarte plăcut jocul ăsta. Eu m-am bucurat că și ei au câștigat.", a spus Elwira Petre.

Irina Fodor i-a premiat pe Cosmin și Eliza Natanticu de față cu toate echipele. Cuplul a primit amuleta și o sarcină foarte grea. Cei doi trebuie să aleagă ordinea în care pleacă ceilalți concurenți în următoarea misiune.

Citește și: Asia Express, 18 septembrie 2021. Lidia și Estera, Natanticu și Eliza, greșeala care le-ar putea afecta poziția în clasament

"Sunt foarte geloasă pe ei pentru faptul că au primit acea sumă de bani, care nu ne-ar fi stricat. Ce îmi iau eu de 1000 de euro.", a spus Lidia Buble.

Care sunt regulile pentru sezon 4 din Asia Express

Cuplu care va ajunge primul la Irina Fodor, primește imunitate: o zi de odihnă, bani de cazare, mâncare, distracție, mașină la scară și imposibilitatea de a fi eliminat sau de a participa la cursa pentru ultima șansă.

Concurenții vor avea doar un dolar pe zi, fără cazare, transport, sau mâncare, vedetele vor fi nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se vor schimba de la o zi la alta, dar și să își depășească limitele fizice și psihice. Prima provocare din Asia Express - Drumul Împăraților este doar începutul unui șir lung de încercări prin care concurenții vor fi nevoiți să treacă pentru a rămâne în competiție.

Arată că ești fan Asia Express și poți primi un Pașaport de Asia. Tot ce trebuie să faci este să urmărești cu atenție fiecare ediție din acest sezon și să răspunzi corect la întrebări, iar premiul este unul senzațional. Mergi ca invitat în culise, la filmările următorului sezon din Asia Express. Înscrie-te și răspunde pe: pasaportdeasia.a1.ro

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4

Asia Express, 19 septembrie 2021. Proba care le-a dat bătăi de cap Elwirei și lui Mihai Petre. Ce au avut de făcut: &quo... Asia Express, 19 septembrie 2021. Mama Alexandrei Ungureanu este cea mai răsfățată concurentă de pe Drumul Împăraților...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat competiția
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina Pușcău
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x