Antena Căutare

Asia Express, 21 septembrie 2021. Lidia Buble, gestul la care n-a crezut că va recurge vreodată în Turcia. Ce a ajuns să facă

Competiția aprigă dintre concurenții și-a spus cuvântul și la cel de-al doilea Joc de Amuletă, unde Lidia Buble a decis să apeleze la un gest extrem pentru a vinde peștele și a face rost de bani.

La cel de-al doilea Joc de Amuletă, concurenții au avut parte de experiențe noi și situații neprevăzute. După ce au reușit să vâslească până la barca de unde și-au luat peștii, cele trei echipe au primit sarcina de a-i vinde, însă nu doar atât. Aceștia au fost nevoiți să negocieze cu localnicii pentru a primi o suma cât mai mare de bani pe ei.

Tensiunile dintre concurenți nu au ezitat să apară, iar primele care au reușit să vândă toată lada de pește au fost Adriana Trandafir și Maria Speranța. Cele două echipe au fost motivate să dea cât mai mult pește după ce au văzut că actrița și fiica ei au vândut tot ce aveau.

Pentru a reuși să scape de tot peștele din ladă, Lidia Buble s-a decis să apeleze la un gest la care n-a crezut că va recurge vreodată în Turcia.

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4

Ce a făcut Lidia Buble pentru o probă de amuletă în sezonul 4 Asia Express

Pandemia de Coronavirus este problema pentru care localnicii sunt reticienți și îngrijorați, lucru care le-a îngreunat cursa celor nouă echipe din sezonul 4 Asia Express. În lupta pentru amuletă, cele trei echipe au văzut și partea mai puțin bună a oamenilor care nu a vrut să cumpere de la ele pește.

După ce concurenții au observat că situația nu este atât de simplă pe cât se așteptau, Lidia Buble a decis să apeleze la un gest neașteptat. Artista s-a pus în genunchi în fața unui bărbat și l-a implorat să cumpere de la ea pește.

Citește și: Asia Express, 20 septembrie 2021. Motivul pentru care Lidia Buble merge în misiuni însoțită de o păpușă cheală

"Mi-am călcat pe orgoliu în ultimul hal. Să mă pun eu în genunchi în fața bărbaților, ferească Sfântul! Era ceva exclus, eu nu am crezut că o să fac vreodată așa ceva.", a spus Lidia Buble după gestul pe care l-a făcut.

Artista a reușit să vândă un pește pe 10 lire. Mai mult decât atât, concurenta l-a lăsat pe bărbat să îi bage banii în tricou.

"Turcii sunt foarte zgârciți, foarte zgârciți. Sunt neagră de supărare pe bărbații turci.", a mai adăugat Lidia Buble.

Lidia și Estera Buble au izbucnit în lacrimi în prima ediție din sezonul 4 Asia Express

Prima zi de pe Drumul Împăraților a fost una extrem de obositoate pentru cele nouă echipe care au trecut prin situații imprevizibile. Concurenții a trebuit să treacă de primul autostop fără bani, prima misiune, prima cazare, iar Lidia și Estera au cedat.

Surorile Buble au căutat cazare o perioadă lungă în prima ediție, însă norocul le-a surâs. Încă de când au intrat în apartamentul în care trebuia să doarmă, Lidia Buble și Estera nu și-au mai putut controla emoțiile. Sora artistei a izbucnit în lacrimi după ce l-a văzut pe fiul cel mic al femeii. Micuțul i-a adus aminte de cei doi băieței care o așteaptă acasă.

Citește și: Asia Express, 19 septembrie 2021. La ce truc a apelat Lidia Buble pentru a reține o adresă. Ce a făcut la următoarea probă

"Nu se pupă nimic cu nimic, ce ne-am gândit noi acasă cu ce am găsit aici când am venit. Ne-am gândit că găsim transport imediat, a fost problema cu COVID-19, abia că ne-au luat. Cazare am căutat aproape 4 ore și abia am ajuns la familia asta, unde sunt mulți membrii, 5 copii și părinții.", a spus Estera.

Asia Express, 21 septembrie 2021. Concurenții au fost puși la proba vâslitului. Cum au făcut față situației surorile Bub... Asia Express, 21 septembrie 2021. Cine a câștigat a doua Amuletă de la Asia Express sezonul 4. Concurenții au plâns de f...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat competiția
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina Pușcău
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x