Antena Căutare

Asia Express, 6 octombrie 2021. Ce echipe au intrat la Cursa pentru Ultima Șansă, în ediția 13 a competiției

În ediția 13 din sezonul 4 Asia Express, telespectatorii vor urmări cu sufletul la gură o altă Cursă pentru Ultima șansă, unde alte trei echipe riscă eliminarea.

Cele șapte echipe au avut la dispoziție o seară pentru a se odihni, însă cursa pe Drumul Împăraților continuă cu o nouă zi plină de surprize. Amuletele și Imunitățile din această săptămână au fost date, iar trei echipe s-au calificat la Cursa pentru Ultima Șansă.

Cuza & Emi, Lidia Buble și Estera sunt cele două echipe care au obținut Imunitatea și nu pot fi votate în cursa care este posibil să se lase cu o eliminare. Conform regulamentului competiției, la Cursa pentru Ultima Șansă intră direct ultimele două cupluri care au ajuns la Irina Fodor. Cea de-a treia echipă este votată înainte de cursă de către ceilalți concurenți.

Citește și: Asia Express, 22 septembrie 2021. Care sunt cele 3 echipe care au intrat în Cursa pentru Ultima Șansă la Asia Express

Încă de la primele ore ale dimineții, Irina Fodor a fost cea care a anunțat echipele că Imunitatea Mică a fost câștigată de surorile Buble, motiv pentru care acestea vor rămâne în competiție și nu pot fi votate. Totodată, Emi și Cuza sunt imuni și nu pot intra în Cursa pentru Ultima Șansă.

Trei echipe intră în Cursa pentru Ultima Șansă, în ediția 13 de Asia Express, sezonul 4

Ultima echipă care a ajuns la Irina Fodor, și care a intrat în cursă, a fost formată din Zarug și Lorelei. Penultima echipă a fost formată din Connect-R și Shift. Așadar, acestea au fost primele echipe anunțate la Cursa pentru Ultima Șansă, cea de-a treia fiind supusă votului.

"Hai mămică! Să înceapă joaca!", a fost replica lui Zarug.

Concurenții au ieșit în față rând pe rând și au votat cea de-a treia echipă care va intra în Cursa pentru Ultima Șansă din această seară. Decizia a fost un foarte dificilă pentru cele opt echipe care au fost nevoite să nominalizeze o altă pereche. Cosmin și Eliza Natanticu au obținut un vot, două voturi Adriana și Maria Speranța Trandafir, iar Patrizia Paglieri și Francesco cinci voturi.

"Natanticu s-a băgat în fața noastră la autosop ieri, ne-a terminat!", a spus Mihai Petre înainte să voteze.

"Dar tot ați ajuns înaintea noastră", i-a răspuns Eliza.

"Șarpe-miu și el, că Natanticu mi-a luat, dar și Patrizia mi-a luat. Era clar că între noi doi", a dezvăluit Cosmin Natanticu.

Zarug a fost foarte nemulțumit de voturile celorlalte echipe.

"Ar fi păcat să nu joace Trandafirii la ei acasă. Dacă îl iau pe Petre va trebui să alerg toată ziua după el și să îi înghit praful, dar nu am chef. Pe șarpe-miu, ce să zic, mi-e milă de el, uite ce față are. Ce să îi mai fac că l-a lovit soarta suficient.", a spus Zarug înainte să le aleagă pe Adriana și Maria Speranța Trandafir la Cursa pentru Ultima Șansă.

"M-am gândit la tine, fă. Ești acasă la tine", a mai adăugat el.

Citește și: Asia Express, 5 octombrie 2021. Adriana Trandafir a izbucnit în lacrimi când a văzut-o pe fiica sa, Maria Speranța

Cele mai multe voturi din partea participanților le-au pirimit Patrizia Paglieri și Francesco. Astfel, cele trei echipe care au intrat la cursa pentru Ultima Șansă în ediția 13 a sezonului 4 Asia Express sunt formate din: Connect-R și Shift, Zarug și Lorelei și Patrizia Paglieri și Francesco.

Care sunt regulile pentru sezon 4 din Asia Express

Concurenții vor avea doar un dolar pe zi, fără cazare, transport, sau mâncare, vedetele vor fi nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se vor schimba de la o zi la alta, dar și să își depășească limitele fizice și psihice. Prima provocare din Asia Express - Drumul Împăraților este doar începutul unui șir lung de încercări prin care concurenții vor fi nevoiți să treacă pentru a rămâne în competiție.

Cuplu care va ajunge primul la Irina Fodor, primește imunitate: o zi de odihnă, bani de cazare, mâncare, distracție, mașină la scară și imposibilitatea de a fi eliminat sau de a participa la cursa pentru ultima șansă. De asemenea, echipa care ajunge prima nu va fi eliminată și nici nu va intra în cursa pentru ultima șansă. Echipa care primește amuleta va primi 1000 euro și un avantaj de a pleca înaintea tuturor celorlalți concurenți în următoarea misiune.

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4

Asia Express, 5 octombrie 2021. Ce echipă a câștigat cursa de Imunitate în ediția 12 de pe Drumul Împăraților... Asia Express, 6 octombrie 2021. Oase s-a epilat cu ceară și a ieșit show. Cum a reacționat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina Pușcău
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie. Primele imagini cu inelul de logodna al concurentei de la de la Asia Express 2026
Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie. Primele imagini cu inelul de logodna al concurentei de la de la Asia...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x