Cea de-a doua etapă de pe Drumul Mătăsii a adus numeroase misiuni surprinzătoare și dificile. La una dintre cele, concurenții au avut de trecut mai multe probe ce au avut legătură cu fotbalul. Atât înainte, cât și după această provocare din ediția 6 din 14 septembrie 2026 a emisiunii Asia Express, Maurice și-a surprins urmăritorii cu mesaje emoționante despre părintele său. Descoperă în rândurile de mai jos cine a fost și cum arăta tatăl lui Maurice Munteanu, dar și ce detaliu neștiut a ieșit la iveală.
Cine a fost și cum arăta tatăl lui Maurice Munteanu de la Asia Express! Detaliul neștiut ce a ieșit la iveală recent
În ediția 6 din 14 septembrie 2026 a emisiunii Asia Express-Drumul Mătăsii, fanii show-ului de la Antena 1 l-au putut vedea pe Maurice Munteanu într-o ipostază în care nu a mai fost văzut: pe terenul de fotbal, trecând prin diferite probe ce au legătură cu acest sport.
[ivm guid=hrk4PsfoRaU]
Cu acest prilej, concurentul a făcut câteva confesiuni emoționante despre viața lui și despre părintele său. Astfel, s-a aflat nu doar cine a fost și cum arăta tatăl lui Maurice Munteanu, ci și detalii neștiute până în prezent despre cunoscutul și apreciatul critic de modă.
„Îi dedic această fotografie tatălui meu, care, printre altele, a fost vicepreședintele clubului Rapid și un fan înfocat al echipei. Mă întreb ce-ar fi spus astăzi dacă m-ar fi văzut jonglând cu o minge la Asia Express, în Uzbekistan, după ce, de-a lungul întregii mele copilării, a încercat în toate felurile posibile să mă apropie de fotbal. Fără succes”, a fost mesajul transmis de Maurice Munteanu despre tatăl său, înainte de difuzarea ediției.
Ulterior, momentul difuzat pe TV l-au făcut să-l năpădească amintirile și concurentul de la Asia Express și-a deschis și mai mult inima, făcând confesiuni neașteptate despre tatăl său:
„Astăzi m-am gândit foarte mult la tata: la forța lui incredibilă, la curajul de care a dat dovadă de-a lungul timpului și, mai ales, la integritatea lui. De multe ori mă întreb ce ar fi spus despre anumite situații, cum ar fi analizat o serie de lucruri sau de evenimente și, inconștient, mă sfătuiesc mereu cu el.
În aparență, eram două firi extrem de diferite, cu preocupări diferite. Tata făcuse inclusiv box de performanță în tinerețe și avea o gândire foarte tehnică, de cele mai multe ori strategică. Am moștenit însă de la el o anumită tărie - în primul rând, una interioară.
Mi-ar plăcea să cred ca aude acum această piesă, preferata lui, nelipsită de la revelioanele & petrecerile copilăriei mele”, a mai scris concurentul de la Asia Express-Drumul Mătăsii.
Iată mai jos melodia la care a făcut referire vedeta: