Antena Căutare

Cursa pentru ultima șansă ajunge în inima Hanoiului, azi, de la 20.30, la Asia Express. Emisiunea a fost lider detașat de audiență

Ediția de aseară a adus o nouă provocare pe Drumul Eroilor: imunitatea cea mică a etapei a fost câștigată de Anda Adam și soțul ei, Joseph, după o cursă intensă, desfășurată printre note muzicale.

Galerie
Descoperă ce surprize aduce ediția din 1 octombrie 2025 a emisiunii Asia Express-Drumul Eroilor | Antena 1

Momentele de tensiune nu au lipsit nici de această dată. Discuțiile aprinse de la careu au continuat și pe parcursul cursei, topul plecării realizat de Anda devenind un subiect dezbătut de toate echipele. În plus, indiciul oferit de Irina la start a pus în mare dificultate mai mulți concurenți, complicând o etapă deja plină de surprize și răsturnări de situație.

Emisiunea Asia Express-Drumul Eroilor a fost lider de audiență cu ediția din 30 septembrie 2025. Ce urmează în ediția de pe 1 octombrie 2025

Cea mai nouă ediție Asia Express – Drumul Eroilor a fost din nou lider detașat de audiență pe toate segmentele de public, confirmând încă o dată interesul uriaș al telespectatorilor pentru aventura echipelor aflate pe Drumul Eroilor. La nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, ediția de marți seara a obținut o audiență medie de 6.1 puncte de rating și 23.9% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul al doilea a înregistrat 4.4 puncte de rating și 17.4% cotă de piață.

Citește și: Asia Express sezonul 8, 30 septembrie 2025. Ce au pățit Serghei Mizil și Mara Bănică după ce au coborât din mașina unui localnic

Articolul continuă după reclamă

Ierarhia s-a păstrat și pe tronsonul publicului urban, emisiunea înregistrând 5.7 puncte de rating și 18.1% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul 2 a obținut 3.8 puncte de rating și 12.2% cotă de piață. Show-ul de la Antena 1 a condus și la nivelul întregului public, obținând 4.9 puncte de rating și 15.8% cotă de piață. În minutul de aur 21:39, peste 1 milion de telespectatori au urmărit aventurile concurenților Asia Express – Drumul Eroilor. Totodată, Antena 1 s-a impus ca lider de audiență pe întregul tronson orar Prime Time, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, cu 5.2 puncte de rating şi 21% cota de piaţă.

Diseară, de la ora 20.30, Asia Express le pregătește telespectatorilor o ediție spectaculoasă: cursa pentru ultima șansă se mută la Hanoi, una dintre cele mai mari și mai aglomerate metropole ale Vietnamului. Într-un haos nedescris, printre zeci de mii de scutere și o aglomerație infernală, trei echipe se vor lupta pentru șansa de a rămâne în competiție.

Spre deosebire de alte ediții, startul cursei va fi dat mai târziu, pentru că misiunile îi vor purta pe concurenți în inima night market-urilor din Hanoi, acolo unde telespectatorii vor putea simți cu adevărat pulsul orașului. Probele nu se opresc însă aici: o altă misiune le va pune concurenților curajul la încercare, fiind nevoiți să interacționeze cu șerpi, într-un mod care le va da serios de furcă.

Ce echipe intră în lupta pentru ultima șansă și ce discuții aprinse vor apărea pe parcursul cursei, telespectatorii vor afla miercuri, de la 20.30, numai la Antena 1.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban all si National

Perioada 30 septembrie 2025

Asia Express sezonul 8, 30 septembrie 2025. Moment emoționant pentru Ștefan Floroaica și Alexandru Ion. Ce au dezvăluit... Asia Express sezonul 8, 1 octombrie 2025. Ce echipe au intrat la cursa pentru ultima șansă din etapa patru. De ce au ieș...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Doliu pentru Mane Voicu. Fostul concurent de la Asia Express și-a pierdut tatăl: „Cu multă durere…”
Doliu pentru Mane Voicu. Fostul concurent de la Asia Express și-a pierdut tatăl: „Cu multă durere…”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
EXCLUSIV | Ce a descoperit Loredana Chivu în casa unui localnic din Uzbekistan. „Exorcistul” a lăsat-o fără cuvinte
EXCLUSIV | Ce a descoperit Loredana Chivu în casa unui localnic din Uzbekistan. „Exorcistul” a lăsat-o fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se încheie”
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!”
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!” BZI
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat de la UE
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat... Jurnalul
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro!
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro! Kudika
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele Redactia.ro
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x