Antena Căutare

Chefi la cuțite 7 decembrie 2020. Gina Pistol, o adevărată zeiță îmbrăcată în aur! Ce detaliu au observat concurenții

Gina Pistol a reușit să-i uimească pe toți cu o apariție de-a dreptul spectaculoasă, în ediția 40 din sezonul 8 al emisiunii „Chefi la cuțite”, de la Antena 1.

Sezonul 8 al emisiunii „Chefi la cuțite” a fost unul spectaculos și surprinzător din toate punctele de vedere. Sute de concurenți și-au încercat norocul, dar în bootcamp au reușit să ajungă doar cei care au reușit să treacă peste etapa degustărilor pe nevăzute cu bine.

Au urmat apoi probe menite să scoată în evidență nu doar talentul culinar al concurenților, ci și priceperea sau pasiunea pentru gătit. Apoi, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au împărțit tunici și fiecare și-a format o echipă din șapte bucătari.

Gina Pistol, apariție de zeiță în ediția 40 din sezonul 8 „Chefi la cuțite”

În ediția 40 din sezonul 8 al emisiunii „Chefi la cuțite”, concurenții dau cel de-al treisprezecelea battle culinar. De data aceasta, emoțiile sunt ceva mai mari, fiindcă finala se apropie cu pași repezi și bucătarii rămași în competiție își doresc cu cardoare să pună mâna pe marele trofeu.

citește și: Robert Vasiliu (Ragnar Vikingul), gest obscen în bucătărie! Sorin Bontea, reacție pe măsură

Cele trei echipe conduse de Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu s-au reîntâlnit în bucătărie și au sperat să primească o temă ușoară, perfectă pentru a le netezi calea către semifinala și finala „Chefi la cuțite”.

Gina Pistol, în ediția 40 din sezonul 8 „Chefi la cuțite”

Gina Pistol, în ediția 40 din sezonul 8 „Chefi la cuțite”

Gina Pistol, în ediția 40 din sezonul 8 „Chefi la cuțite”

La un moment dat, ușile s-au deschis și în platou și-a făcut apariția frumoasa Gina Pistol, îmbrăcată într-o superbă rochie de culoare aurie, luxuriantă.

citește și: Robert Vasiliu (Ragnar Vikingul) a fost eliminat! Ce s-a întâmplat cu Paul Maxim

Pe fundal s-a auzit piesa „Banii” a trupei Partizan și acesta a fost momentul în care chefii s-au gândit că ținuta și piesa sunt, de fapt, indicii cu privire la tema următoarei probe.

„M-am îmbrăcat în aur, dragii mei. Și vreau să vă îmbrac și pe voi în aur. O să fie pe opulență sau nu, depinde cum vă este norocul. Astăzi mă numesc zeița Fortuna”, a anunțat frumoasa Gina Pistol, spre marea surpriză a tuturor.

citește și: Cătălin Scărlătescu a făcut o criză uriașă de nervi! „Ragnar, ia-ți o cameră”

Urmărește clipul video de mai sus din ediția 40 din sezonul 8 al emisiunii „Chefi la cuțite” ca să savurezi momentul, dar mai ales ținuta aleasă de frumoasa Gina Pistol.

Chefi la cuțite #DENEOPRIT ⏩ Urmărește sezonul 8 LUNI și MARȚI, la ora 20:30, la Antena 1 și pe Antena Play!​​

Cum au ajuns prieteni Zannidache și Alex Velea. Mesajul care i-a schimbat destinul: "Dă-mi putere ca să dau și eu m... Chefi la cuțite 7 decembrie 2020. Temă neașteptată la proba de gătit pe echipe! Ce a anunțat Gina Pistol: „Atăzi sunt ze...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chefii vin la Summer Well cu cele mai savuroase gustări de festival. Prima întâlnire cu publicul la standul Chefi la cuțite
Chefii vin la Summer Well cu cele mai savuroase gustări de festival. Prima întâlnire cu publicul la standul Chefi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Îți amintești de Florica Boboi, zisă și Chef Floricutza, câștigătoarea Chefi la cuțite sezonul 10? Cum arată în prezent și ce face
Îți amintești de Florica Boboi, zisă și Chef Floricutza, câștigătoarea Chefi la cuțite sezonul 10? Cum...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x