Antena Căutare

Ce mesaj a transmis Iustina Loghin, imediat după finala Insula Iubirii sezonul 8. O ispită a reacționat imediat

La scurt timp după finala emisiunii Insula Iubirii sezonul 8, Iustina Loghin și-a surprins urmăritorii cu un mesaj neașteptat, la care a reacționat una dintre ispite.

Galerie
Iustina Loghin a transmis un mesaj neașteptat după finala Insula Iubirii sezonul 8 | Antena 1

Miercuri, pe 28 august 2024, a fost difuzată marea finală a emisiunii Insula Iubirii sezonul 8. Trei cupluri au participat la o ultimă ceremonie a focului și printre acestea a fost și cel format din Iustina Loghin și Cornel Luchian.

La scurt timp după difuzarea imaginilor, concurenta a transmis un mesaj neașteptat pe pagina sa de Instagram. Printre primii care au reacționat a fost chiar o ispită din acest sezon, dar și un fost concurent.

Ce mesaj a transmis Iustina Loghin, imediat după finala Insula Iubirii sezonul 8. O ispită a reacționat imediat

Iustina Loghin și Cornel Luchian au fost unul dintre cele cinci cupluri care au decis să accepte provocarea Insula Iubirii sezonul 8 și să își testeze astfel relația. După doar câteva zile, el a părut că se simte atras și fermecat de mai multe ispite din vila băieților, iar ea nu a ezitat să se distreze de minune alături de două ispite, Teo și Alin.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Insula Iubirii, sezonul 8. Mesajul ispitei Teo pentru Iustina și Cornel după nuntă și anunțul că așteaptă un copil. Ce le-a spus

Concurentul a fost surprins în numeroase ipostaze în care flirta cu ispitele, iar Iustina s-a dezlănțuit din plin la petrecerile de la vila fetelor, mai ales după ce paharele cu alcool i-au dat ceva mai multă îndrăzneală decât avea ea în mod obișnuit.

Rănite de imaginile văzute cu partenerul ei și diferite ispite, Iustina a decis la un moment dat să îi trimită inelul de logodnă, ca mesaj de despărțire. La ceremonia finală a focului, cei doi s-au confruntat și mareea surpriză a serii a fost atunci când Iustina Loghin l-a anunțat pe Cornel Luchian faptul că este însărcinată.

Citește și: Insula Iubirii – sezonul fenomen naţional. Record după record, doborât de emisiunea de la Antena 1

După emisiune, cei doi au rămas împreună și au ales să se căsătorească, ba chiar au anunțat faptul că vor avea o fetiță.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Împreună pentru totdeauna! 🤍 De acum începe adevărata poveste a vieții noastre. Rămâneți lângă noi. Vă pupăm!😘”, a fost mesajul pe care l-a publicat Iustina Loghin, la scurt timp după ce a fost difuzată finala emisiunii Insula Iubirii sezonul 8.

„Iubire eterna vă doresc, mă bucur ca v-am cunoscut deosebiților ❤️❤️❤️”, a fost mesajul publicat de ispita Beni (Marius Troană), care a participat la nuntă.

„Să aveti parte de o calatorie plina de bucurii impreuna. ✌️”, a fost urarea transmisă de Răzvan Kovacs, fost concurent la Insula Iubirii.

Interviurile Insula Iubirii, exclusiv în AntenaPLAY, din 29 august. Favoriții show-ului fenomen fac dezvăluiri după Marea Finală

După Marea Finală din 28 august 2024, fanii Insula Iubirii pot vedea primele impresii ale concurenților din sezonul 8 Insula Iubirii despre Marea Finală, dar și ce concluzii au tras după cele 21 de zile departe de partenerii lor.

Interviurile exclusive cu cei care au făcut parte din experiența celui mai dur test al fidelității vor fi vizionate exclusive în AntenaPLAY, secțiunea Interviurile Insula Iubirii. Publicul o să afle detalii neștiute din culisele Finalei de la concurenții acestui sezon, dar și cum le-a schimbat viața participarea la emisiune.

Cele mai picante informații ale testului de fidelitate vor fi spuse, fără ezitare, de către cuplurile din sezonul 8 Insula Iubirii. Stai cu ochii pe AntenaPLAY pentru a fi primul care vizionează interviurile exclusive ce vor apărea după Marea Finală din 28 august 2024.

Interviurile Insula Iubirii se văd în AntenaPLAY începând cu 29 august 2024.

Radu Vâlcan recunoaște ce a făcut diferența în acest sezon de Insula Iubirii. Ce spune prezentatorul despre sezonul feno... Insula Iubirii – sezonul fenomen naţional. Record după record, doborât de emisiunea de la Antena 1...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!
Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ionuț și Claudia formează cel de-al patrulea cuplu participant în acest an, la Insula Iubirii, la Antena 1 și pe AntenaPLAY
Ionuț și Claudia formează cel de-al patrulea cuplu participant în acest an, la Insula Iubirii, la Antena 1 și pe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x