Antena Căutare

Insula Iubirii sezonul 6. Lavinia a venit la ceremonia focului și a avut parte de o surpriză uriașă când Eda și-a făcut apariția

Lavinia și Ispita Eda s-au întâlnt la ceremonia focului sepcială. Cee două au ajuns să se și îmbrățișeze.

Lavinia a fost surprinsă să o vadă pe ispita Eda că se apropie de ceremonia focului. Aceasta nu se aștepta ca noua posibilă parteneră de viață a lui Rey să vină pentru a discuta cu ea. Iată cum a decurs conversația dintre ele și ce și-au declarat.

Lavinia și Ispita Eda, împreună la ceremonia focului la Insula Iubirii sezonul 6. Ce și-au spus

Iată despre ce au vorbit ele și care a fost motivul pentru care la final s-au îmbrățișat:

„Rey m-a făcut pe mine să sufăr de foarte multe ori, fără să se gândească. Nu a vorbit frumos la adresa mea cu prietenii mei. Știu că uneori minte, posibil să încerce să mă denigreze. Sunt dezamăgită, Rey m-a dezamăgit că s-a sărutat cu o ispită, cu Eda. A întrecut o limită. Nu mă așteptam deloc să o întâlnesc pe Eda”, spune Lavinia.

„Îmi doream să nu ne cunoaștem în acest context. Păi e o relație de prietenie, am vrut să-l cunosc ca și om, să văd ce gândește, ce simte. Nu am pornit cu gândul că ar putea fi ceva mai mult. Este frumos, mă refer la sentiment, la tot ce se întâmplă. Mi-a povestit că Lavinia e posesivă și geloasă, eu am avut o relație de genul. Eu aveam o relație toxică, chiar dacă ne iubeam, nu ne era bine”, spune Eda.

„Are dreptate, nu că sunt posesviă, poate fiindcă a făcut el lucruri. El nu s-a gândit la sentimentele reale pe care le are pentru mine. Eu nu cred că sentimentele lui sunt reale. Atracție s-ar putea să existe”, spune Lavinia.

„Atracție există, e un început de ceva. Poate rămânem prieteni sau mai mult. Nu pot să mă exprim acum. Aș vrea să îmi cer scuze nu pentru că am făcut ce am simțit, ci pentru tristețea temporară pe care o vei avea. Mă bucur că nu vei sta lângă o persoană lângă care nu-ți găsești fericirea”, spune Eda.

„Sunt o femeie foarte puternică, orice mi se întâmpla eu iau ca pe ceva constructiv. Așa că nu ai de ce să te simți prost, mie mi se pare un pic așa...de ce să te simți prost? Pnetru sentimentele reale pe care le ai tu și poate reale pe care Rey le are. Draga mea, pune-te pe primul loc, așa voi face și eu”, spune Lavinia.

„Îmi vine să o îmbrățișezi. E o persoană extraordinară și va descoperi asta și aș dori să vorbesc cu ea peste un an, doi, să-mi spună”, spune Eda.

„Tu glumești, nu? Nu sunt genul de persoană care să facă asta. îi respect pe ei. Noi nu o să avem întâlniri de genul acesta”, spune Lavinia.

Despre Insula Iubirii sezonul 6, show disponibil pe Antena 1 și AntenaPLAY

Cinci cupluri curajoase pornesc în aventura vieţii lor, în vreme ce 10 dintre cele mai puternice ispite masculine şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

Încă din primele minute pe insulă, Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii Insula Iubirii sezonul 6, i-a avertizat pe concurenţi: „Nimeni nu poate şti cum se va termina această experienţă! Începând de astăzi, 21 de zile nu veţi mai fi împreună şi nu veţi mai putea comunica! Se vor întâmpla lucruri neaşteptate!”.

În sezonul 6 Insula Iubirii, cuplurile vor trebui să reziste tentațiilor celor 10 ispite feminine și 10 ispite masculine care vor încerca să le fure inimile. Cele 20 de ispite sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Ispitele feminine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Maria Vornicu, Bianca Patrichi, Oana Monea, Anamaria Vaida, Eda Csoregi, Karina Fetica, Larisa Iosif, Antonela Pătruţ, Roxana Lite și Lavinia Dumitrescu.

Ispitele masculine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Bogdan Ionescu, Cătălin Dumitrescu, Ali Habron, Marius Hărdoiu, Daniel Mihai, Marco Cicognini, Denis Slav, Florin Cerghit, Dinu Popescu și Cristian Grigorescu.

Show-ul integral, dar și episoade exclusive de la bonfire și din casele concurenților sunt disponibile pe AntenaPLAY, așa că experiența completa Insula Iubirii, sezonul 6 așteaptă să fie descoperită de cei mai fideli fani.

Insula Iubirii sezonul 6. Rey și ispita Florin, față în față la ceremonia focului! Ce și-au spus cei doi despre Lavinia... Insula Iubirii sezonul 6. Sebastian, filmat în timp ce intră în baie cu ispita Oana. Ce au surprins camerele de filmat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Narcis Bujor de la Insula Iubirii a vorbit despre unul dintre cele mai comentate detalii legate de fizicul său. Ce a mărturisit
Narcis Bujor de la Insula Iubirii a vorbit despre unul dintre cele mai comentate detalii legate de fizicul său. Ce a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Marcel s-a lăsat pe mâna lui Ionuț Mocăniță pentru o transformare de look. Rezultatul l-a surprins: „Zici că sunt pui”
Marcel s-a lăsat pe mâna lui Ionuț Mocăniță pentru o transformare de look. Rezultatul l-a surprins: „Zici că...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x