Antena Căutare

Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Iustina și Cornel au vorbit despre cum le-a schimbat viața de cuplu experiența din Thailanda

Iustina și Cornel Luchian au povestit la interviul de după Insula Iubirii care a fost experiența lor în Thailanda și ce au învățat în urma acestui test de fidelitate.

Iustina a spus că se bucură enorm că s-a terminat experiența Insula Iubirii, în timp ce Cornel a zis că au trecut prin momente tensionate, dar e mulțumit că au reușit să le depășească cu brio.

“Acum, în momentul de față, suntem ceea ce ne-am dorit să fim”, a spus Cornel.

Iustina și Cornel au povestit ce a însemnat pentru ei experiența de pe Insulă

Cornel a mai povestit că experiența de la Insula Iubirii i-a ajutat pe amândoi să capete încredere totală unul în celălalt și să se bucure acum de liniște în cuplu.

Citește și: Cornel de la Insula Iubirii sezon 8, imagine emoționantă cu trei dintre copiii săi, în prima zi de școală. Cum a recționat Iustina

“Iustina de astăzi este o Iustina schimbată, mult mai matură”, a povestit Iustina.

Emoțiile trăite la Insula Iubirii au fost cele mai intense, iar cei doi spun că în cei aproape 2 ani de când sunt împreună au trăit cele mai frumoase clipe împreună și se bucură acum la maximum de relația lor.

Cu lacrimi în ochi, Cornel a spus că nu își poate dori mai mult decât ceea ce are deja și că vrea doar că continue amândoi să fie sănătoși și să muncească pentru a avea cele necesare pentru familia lor.

“Am o familie minunată în spatele mele, am copii minunați, iar acum iar va veni un copilaș”, a mai spus Cornel, vizibil emoționat.

Deși la început, atunci când a aflat despre sarcină, Iustina zicea că nu se simte pregătită, acum simte că e gata să o cunoască pe fiica lor și să fie cea mai bună mamă pentru ea.

După calculele lor, Cornel a spus că e posibil ca Iustina să fi rămas însărcinată chiar de Sfântul Valentin, cu 2 săptămâni înainte de a pleca la Insula Iubirii.

Iustina și Cornel au povestit și de ce au ales ca fetița lor să o cheme Ivana Nectaria. Pe bunicul lui Cornel și pe bunicul Iustinei i-a chemat Ioan, iar cei doi au ajuns la concluzia că trebuie să aleagă un nume în această arie și au rămas la Ivana.

Apoi au ales Nectaria pentru că voiau un nume de sfânt care să înceapă cu litera N. Cornel a povestit apoi că cei 4 copii ai săi din căsnicia anterioară sunt foarte entuziasmați de faptul că vor avea o surioară vitregă.

Cornel a spus că finalul bonfire-ului i-a adus alinare după toată suferința pe care a trăit-o pe insulă.

“Cred că a fost cel mai frumos cadou din viața mea pe care l-am primit vreodată”, a mai zis Cornel.

Iustina a zis că nu ar schimba nimic la Cornel și se bucură că e un bărbat sensibil.

“Este iubirea vieții mele”, a mai zis Iustina.

Iustina a povestit că la întoarcerea în România, ei s-au mai întâlnit cu celelalte cupluri care încă erau împreună la acea vreme, Simona și Claudiu, Andrei și Cristina și Daiana cu Rareș. Ei au fost prezenți și la nuntă, dar și a petrecerea burlacilor. Cornel a mai menționat că au venit și Dani cu Mădălina la petrecerea burlacilor.

Cornel a spus că nu au ținut legătură cu Maria pentru că a fost mai separată de restul grupului și pentru că era din Brașov. Iustina a mai adăugat că nici cu primul cuplu care a plecat din competiție nu au mai vorbit, cu Bianca și Robert.

Citește și: Ce mesaj a transmis Iustina Loghin de la Insula Iubirii sezonul 8 către fiica ei nenăscută. Ce reacție a avut Cornel Luchian

Pentru prima ediție de Insula Iubirii sezonul 8, Iustina și Cornel au mers la Oradea la Daiana și Rareș pentru că le promiseseră că vor viziona împreună primul episod.

“Aproape nu m-am putut uita. (…) Primul episod a fost foarte greu pentru mine”, a zis Iustina.

Cornel și Iustina au spus că nu le venea să creadă cât de multă lume îi recunoștea după ce îi văzuseră la Insula Iubirii și se simțeau măguliți.

“A fost mult peste așteptările noastre”, spunea Cornel.

Multe dintre replicile lor de la Insula Iubirii au devenit virale și Iustina a fost surprinsă.

Despre nuntă, cei doi foști concurenți au povestit că a fost cea mai frumoasă experiență din viața lor.

“Am dansat cu toată lumea, ne-am distrat cu toată lumea”, a mai spus Cornel.

Soțul Iustinei a vorbit și despre cum s-a înțeles cu Andrei Rotaru pe insulă.

“Cred că problema mea cea mai mare a fost că n-am reușit să mă conectez la universul lui”, a zis Cornel.

Cornel a spus că personal cu are nimic cu el, dar doar nu a fost de-acord cu unele lucruri pe care el le-a făcut la Insula Iubirii. De asemenea, el a povestit că de obicei dacă nu îi place ceva, el spune omului verde în față.

“Nu sunt de-acord cu felul lui de a fi”, a mai zis Cornel.

Cei doi concurenși din sezonul 8 Insula Iubirii au conștientizat că cel mai important este să trăiască fiecare moment și să se bucure de relația lor, de căsnicia lor și de ipostaza de a deveni părinți.

Citește și: Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Teo a recunoscut dacă a avut sentimente pentru Iustina. Ce a dezvăluit băiatul

Ispita Maria Tebieș de la Insula Iubirii sezonul 8 s-a pozat într-o ipostază îndrăzneață, cu decolteul la vedere. Ce s-a... Ce l-a făcut pe Alin Simoiu să nu își dorească o relație cu Maria de la Insula Iubirii, sezonul 8. Detaliul pe care l-a ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!
Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ionuț și Claudia formează cel de-al patrulea cuplu participant în acest an, la Insula Iubirii, la Antena 1 și pe AntenaPLAY
Ionuț și Claudia formează cel de-al patrulea cuplu participant în acest an, la Insula Iubirii, la Antena 1 și pe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x