Episodul 7 din sezonul 3 al serialului Iubire cu parfum de lavandă a debutat cu un moment extrem de emoționant între Anda și Maria. În timp ce fiica ei încerca să o încurajeze cu privire la viitor, aceasta îi recunoștea că s-a resemnat că nu va mai putea vedea niciodată și că nu se așteaptă la un răspuns pozitiv din partea doctorilor nici la următorul consult.
„Ce trăiesc acum e permanent!” a spus Anda, în timp ce Maria îi strângea mâna și îi spunea că mereu va fi alături de ea.
Iubire cu parfum de lavandă, 26 septembrie 2025. Anda a aflat că procesul de divorț s-a amânat pentru anul viitor. Maria îl obligă pe Albert să divorțeze în schimbul transplantului, iar Ștefan o trimite pe Alma înapoi la București
Preotul Ion nu a mai putut suporta să îi vadă pe Ioana și pe Filip împreună, motiv pentru care a răbufnit la adresa Romaniței, acuzând-o că nu i-a oferit o educație prea bună fiului său. Cei doi au început să se certe, însă Ioana a coborât din cameră și i-a întrerupt imediat:
„De ce vă certați voi doi din cauza noastră? Eu sunt vinovată. Eu sunt vinovată pentru că l-am sărutat pe Filip ca să îl fac gelos pe Rocky” a spus aceasta, uimindu-i pe amândoi, dar mai ales pe tatăl ei.
În tot acest timp, Rocky petrecea timp alături de Alma la el acasă, trecând peste așteptările tuturor, mai ales după ce i-au stricat ziua de naștere Mariei. Acest lucru le-a fost reproșat de Cristi în momentul în care i-a văzut după ce îi făcuse o vizită lui Traian, căruia îi ceruse să îl ajute cu job-ul de ajutor de pădurar.
Maria se pare că trecea din nou printr-o situație dificilă între timp, deoarece Lăcri i-a făcut o vizită Andei să îi spună că divorțul de Albert s-a amânat pentru anul viitor. Acest lucru a făcut-o pe tânără să ia o decizie care nu i-a plăcut deloc mamei sale, și anume să îi doneze o porțiune din ficat tatălui ei în schimbul divorțului. Albert are nevoie urgentă de transplant, iar Maria îl presează să facă ceea ce îi cere pentru a-l primi.
„O să facem așa: tu vei divorța de mama, iar eu îți voi dona. Nu-ți donez decât după ce îi dai divorțul mamei. În tot haosul în care e mama acum, numai de tine nu are nevoie. Înțelegi? Întâi divorțul și apoi îți donez. Altfel nu vezi nimic de la mine” i-a spus aceasta.
Și între Ștefan și Alma este o situație tensionată, deoarece ea nu a dormit nici în această seară acasă și a continuat să aibă o atitudine nepotrivită față de toți. Tatăl ei decide să o trimită la București la mama ei pentru a-i da o lecție, iar Alma simte că lumea ei se prăbușește.
„Am chemat-o pe Silvia de la București să te ia să te ducă acasă. Dacă noi nu ne mai înțelegem de vorbă bună, ești pedepsită. Decât să faci prostii pe aici, mai bine te țin departe de tentații. În momentul ăsta îți faci bagajul și te duci cu Silvia la București. E singura soluție pe care am găsit-o și care îți arată, sper, că nu poți să faci ce vrei tu. Dacă asta îți arată ce înseamnă să fii om, asta e, dacă nu se poate, o faci cu forța” spus Ștefan extrem de serios.
Amalia a venit de urgență la Anda pentru că nu se simțea bine, acuzând durere și mai multe episoade de vărsături care au apărut în contextul sarcinii.
Citește și: Ce nume inedit şi rar a ales Michaela Prosan pentru fiul ei. Actriţa l-a făcut public abia după 4 ani
Iubire cu parfum de lavandă, 26 septembrie 2025. Anda nu este de acord ca fiica ei să îi doneze o porțiune din ficat lui Albert în schimbul divorțului, iar Ștefan crede că ea nu vrea să se separe de acesta
Silvia i-a făcut o vizită Claudiei pentru a-i cere să semneze documentele pentru transferul Almei înapoi la școala din București, însă acesta i-a mărturisit că Alma este majoră și trebuie să decidă singură ce va face. Tânăra s-a împotrivit, iar cele două au început să certe din nou, determinând-o pe Silvia să plece fără ea, dar nu singură, ci cu tatăl Claudiei.
Discuția lor este întreruptă de tatăl Claudiei care a venit să îi aducă o sumă de bani lui Doris după ce a aflat că Sandu a murit la spital. Rocky află vestea și pornește imediat spre Tibi pentru a-i fi alături.
Gândul că Maria ar putea să îi doneze lui Albert o înspăimântă pe Anda, însă acest lucru nu o oprește pe fiica ei să renunțe la decizie. Ea s-a întâlnit din nou cu tatăl ei și l-a presat să se hotărască mai repede în legătură cu transplantul. Albert insistă să facă analizele mai întâi pentru că nu mai are mult timp la dispoziție, însă aceasta nu este de acord.
Anda și Ștefan se ceartă pentru că el are impresia că ea nu își dorește divorțul, iar aceasta consideră că el nu se gândește la consecințe.
„Pare că nu ți-a ajuns cearta cu Alma, acum te iei de mine!” a strigat ea, dezamăgită.
„Mă îndoiesc că vrei divorțul!” a spus Ștefan, urmând ca Anda să îl întrebe ce mai caută lângă ea în acest caz, moment în care el a replicat: „Te întreb același lucru!”.
Citește și: Michaela Prosan, mesaj copleșitor cu ocazia aniversării fiului său. Puțini știu că actrița are un băiețel
Alma își dă seama că a greșit față de Ioana și o caută pentru a-și cere scuze că s-a cuplat cu Rocky. Aceasta îi recunoaște că este supărată pe el și că ea nu ar trebui să își facă griji, mai ales că și ea s-a apropiat de Filip.
De asemenea, Alma are o discuție și cu Maria, recunoscându-i că îi pare rău pentru ce s-a întâmplat, iar ele încearcă să treacă peste tot ce s-a întâmplat.
Iubire cu parfum de lavandă, 26 septembrie 2025. Anda află că Maria a plecat cu Albert pentru a face un test de compatibilitate pentru transplant
Alma a simțit să își ceară scuze și de la tatăl ei pentru atitudinea nepotrivită pe care a avut-o, iar el o iartă și o îmbrățișează, în timp ce Anda o roagă pe Maria să stea departe de Albert și să nu ia în calcul transplantul.
Ceea ce nu a anticipat Alma a fost faptul că Rocky nu a reușit încă să își ia gândul de la Ioana, surprinzându-l într-un moment în care acesta o visa și îi pronunța numele. Cei doi se ceartă, iar ea decide să plece din casa lui.
Surprinzător a fost că în același timp și Ioana îl visa pe Rocky în timp ce acesta întrerupea o scenă de iubire dintre ea și Filip.
Anda începe să se simtă rău, motiv pentru care simte nevoia să sune la o clinică pentru a începe proceduri pentru oameni nevăzători. Ștefan vine la ea și încearcă să se împace, cerându-i scuze pentru că a acuzat-o că nu ar vrea să divorțeze de Albert.
„Vreau să fiu liberă, dar nu așa!” a spus aceasta, urmând să se îmbrățișeze.
Albert primește vizita lui Vali, care a venit să îl avertizeze că Zamfir a plătit un om să îl urmărească pentru că știe că se ascunde în sat, recomandându-i încă o dată să plece cât mai repede posibil.
El refuză să țină cont de sfat, deoarece a stabilit deja cu Maria să meargă la o clinică pentru a face test de compatibilitate pentru transplant. Maria o roagă pe Alma să o acopere, însă aceasta rămâne fără cuvinte.
La scurt timp după ce aceasta a plecat, Alma s-a dus la Ștefan și la Anda și le-a spus ce plan are Maria, în timp ce ea era deja cu Albert în drum spre clinică.
Vezi oricând toate episodele din „Iubire cu parfum de lavandă” pe AntenaPLAY.