Antena Căutare

Finala iUmor, sezonul 12. Eduard Moise, glumele care au stârnit hohote de râs. “Mie mi se pare că ai foarte mult talent"

Eduard Moise a ajuns în finala iUmor sezonul 12 după ce în audiții a impresionat jurații și publiul cu un număr incendiar.

Eduard Moise are doar 21 ani, dar carisma lui pe scenă i-a impresionat pe jurați. Mulți îi spun că stilul lui de stand-up seamănă cu cel ai lui Bordea, dar Eduard a mărturisit că nu l-a studiat chiar atât de mult încât să devină copia lui.

Eduard a intrat în scenă plin de emoții și a avut nevoie de încurajările publicului. Prima glumă a fost la adresa juraților Mihai Petre și Delia, la care a găsit un punct în comun.

Eduard Moise a povestit cum i s-a schimbat viața de când s-a mutat în București

“Lui Mihai Petre îi place bachata, iar lu Delia ciabatta”, a zis concurentul iUmor.

Concurentul iUmor a vorbit despre serialul despre escrocul de pe Tinder și a spus că e influențat de un văr de-al lui din Galați. Acolo toți bărbații acționează la fel.

Citește și: Cine sunt cei 13 finaliști iUmor din sezonul 12. Aceștia sunt cei care se vor întrece în glume pentru premiul cel mare

“Am încercat și eu. (…) Printre atâția rechini, eram maxim o hamsie”, a zis Eduard Moise.

Concurentul iUmor a povestit și despre faptul că s-a mutat cu iubita lui și asta nu e chiar ușor pentru el pentru că ea consideră că el poate rezolva orice treabă de bărbat în casă. Din păcate Eduard a dezamăgit-o.

El a povestit și că de când s-a mutat în București, lucrurile s-au schimbat complet. Până și cerșetorii sunt diferiți în București, față de cei din Galați.

“Eram în trafic într-o zi și la geam a venit o fată cu un miel viu în brațe”, spune Eduard.

Eduard a încercat să î idea 2 lei, dar fata s-a simțit jignită și un alt șofer i-a dat 50 lei. A doua zi a vrut să cumpere un miel ca să poată face bani.

El a încheiat cu o glumă apoteotică, lăsându-I pe toți cu gura căscată, în special pe jurații iUmor.

“Asta a intrat greu”, a zis Delia.

Jurizare Eduard Moise în finala iUmor, sezonul 12

“Mie mi se pare că ai foarte mult talent și că trebuie să continui. Încă ai probleme de material, este absolut normal ” i-a transmis Mihai Bendeac concurentului iUmor.

“Mă gândesc în momentul ăsta că trebuie să îți dau șansa de a fi votat”, i-a zis Delia.

Citește și: Semifinala iUmor, sezonul 12, 15 mai 2022. NU ÎNCERCAȚI ASTA ACASĂ! Fachirul din Periș, număr incredibil de periculos care a uluit

“Aș vrea să te încurajez și eu să continui. Mie mi-a plăcut energia ta. Nu mi-a plăcut conținutul. (…) În schimb îmi place că ești autentic, păstrezi graiul moldovenesc și asta îmi place. Cred că ar trebui să menții asta și să lucrezi la conținut”, a spus Mihai Petre.

“Colegii mei sunt nișțe oameni foarte buni. Eu cred că tu ai avut foarte puține glume. Cred că vorbești foarte repede ca să ascunzi faptul că lipsesc glumele. Oi fi tu trandafirul umorului, dar astăzi ai nimerit în acvariul. Cred că rămâi cu mielul”, a spus Cheloo.

Eduard Moise a primit 2 X LIKE de la jurații iUmor.

Despre iUmor sezonul 12, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

Sezonul 12 iUmor a revenit pe micile ecrane! Telespectatorii au așteptat cu sufletul la gură să afle identitatea celui de-al patrulea jurat al show-ului și au avut parte de o super-surpriză: Mihai Bendeac, Delia și Cheloo au un coleg diferit în fiecare ediție.

Telespectatorii vor descoperi în fiecare etapă noi vedete, care vor nota numerele de stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă alături de cei trei jurați iUmor. Ca de obicei, edițiile necenzurate iUmor sunt disponibile pe AntenaPLAY, iar Vlad Drăgulin aduce pentru public iMai Mult Umor, o emisiune-pamflet care îl va avea în prim-plan pe omul politic Vadim Tudor.

Pentru fanii show-ului, a1shop.ro are o categorie dedicată emisiunii iUmor, de unde cei mai mari fani își pot achiziționa produse originale brand-uite.

Telespectatorii vor vota concurentul preferat în fiecare ediție pentru a-l aduce în Marea Finală a show-ului. La finalul fiecarei ediții se anunță „start vot” până a doua zi la ora 16:00. Publicul își poate vota preferații prin intermediul aplicației Antena 1.

Publicul își poate vota favoritul, doar dintre cei care primesc în finală 3 X LIKE de la jurați, trimițând SMS la 1313, tarif 1.19 euro TVA inclus, iar în text trebuie să includă prenumele concurentului favorit.

Finala iUmor, sezonul 12. Scuze Noi, băieții care au venit cu un dans contemporan inedit. “Mai tundeți din el un pic”... Finala iUmor, sezonul 12. Rikito Watanabe a venit cu glume savuroase despre Mihai Bendeac.“Nu mi se pare normal că ești ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
„Un cumul de fenomene meteo periculoase”. Capitala a fost din nou sub Cod Roșu de furtună
„Un cumul de fenomene meteo periculoase”. Capitala a fost din nou sub Cod Roșu de furtună Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x