Antena

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episoadele 23 și 24, din 10 noiembrie. Flory și Vlady află că vor avea gemeni

În episoadele 23 și 24 din 10 noiembrie, Eva își duce lucrurile în casa lui Victor, însă momentele de gelozie din partea celor doi nu încetează. De asemenea, Flory și Vlady află că vor avea gemeni. Vezi cele mai noi episoade pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Publicat: Vineri, 10 Noiembrie 2023, 14:14 | Actualizat: Sambata, 21 Septembrie 2024, 09:32
Galerie de imagini
Flory și Vlady află că vor avea gemeni
Antena 1

În episodul 23, „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune”, Eva își duce lucrurile în casa lui Victor, iar Adina află că Doru a închiriat casa pentru a face rost de bani.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Surpriza de la tort

„Vady, chiar nu era necesar”, îi spune Victor vărului său după ce vede tortul.

În tot acest timp Sergiu, Mircea și Doru pregătesc banii.

Diana iese din tort, iar Victor vrea să plece, însă e oprit de Vlady. Eva ajunge și ea acasă la Victor și o vede pe Diana dansând pentru Victor.

„Eva, nu e ceea ce crezi”, îi spune Victor și pleacă după ea.

Eva plânge neconsolată acasă. „Cum, mă, cum să facă așa ceva și de față cu toată lumea?”

Adina însă îi explică faptul că nu el este cel care a organizat petrecerea.

„Tot timpul iese ceva rău”, spune Eva.

„Bebe e perfect sănătos. (...) Dacă prima oară ți-a luat o mașină, când n-a făcut nimic, imaginează-ți ce-o să-ți ia acum”, îi răspunde Adina.

„Tâmpito. Am numai imaginea aia cu Diana dansând lângă tortul ăla (...) Tot ce voiam să fac era să fur o bucățică din tortul ăla”, îi spune Eva.

Recomandari A1

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Mara suferă după Marius

Mara plânge după despărțirea de Marius. Doina o consolează. Aceasta îi spune să-l sune și: „dacă mă minte frumos”, îl iartă.

Pe aceeași temă

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Luminița și Violeta se dau de gol

Luminița și Violeta se întorc acasă de la petrecerea nonburlăcițelor.

„Ce e, măi, mizeria asta la tine? Vrei să ți-o împrumut pe Lenuța?” îi spune Luminița când vede decorațiunile de petrecere.

Cele două sunt foarte vorbărețe și zâmbitoare. În acest timp, Mircea și Sergiu se relaxează la piscină.

„Eu cu Cocuța am o relație intimă (...) Eu mă confesez și ea îmi spune tot ce vreau să știu”, îi spune Luminița, iar Violeta îi spune de relația ei cu Lenuța. Cele două își dau seama ce au spus și rectifică.

„Voi sunteți o tragedie mai mare decât Titanicul”, le spune Violeta lui Sergiu și Mircea când îi vede.

„Ne-a dat afară în casă”, glumește Sergiu, după ce Violeta se răstește la ei.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Eva refuză să discute cu Victor

Eva nu vrea să-i răspundă lui Victor la telefon, însă Doina vine cu telefonul ei și vrea să afle ce s-a întâmplat între ei.

„Ai grijă să n-o superi pe fică-mea că nu știu ce-ți fac”, îi spune ea.

Eva vrea să știe de ce doarme Elisabeta pe canapea.

„Eu cred că mai bine mă culc”, îi spune Eva mamei sale.

„Eu am anduranță, nu ca cucoanele ălea”, îi spune Doina înainte de a se retrage.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Elisabeta se sperie de Doru

Doru ajunge acasă la Doina pentru a o duce pe Ana la școală și se sperie de Elisabeta, care încă doarme pe canapea.

„Nu mai țipați, gata, sunt Doru”, îi spune el panicat.

„Vă rog să mă iertați că am țipat așa (...) mi-e frică că nurorile mele m-au aruncat într-un azil”, își cere Elisabeta scuze.

„Altceva în afară de bătaie e de mâncat în casa asta?” întreabă Doru. Iar Ana îi răspunde: „Pentru tine nu.”

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Flory profită de faptul că e însărcinată

Florentina profită că e însărcinată pentru a mânca atât cât dorește.

„Pe bue, Flory, măcar pe tine credeam că mă pot baza”, îi spune Luminița.

„Acum am imunitate, pot să mănânc cât vreau”, îi răspunde ea.

Din discuțiile lui Vlady cu Mircea, Flory află de cele întâmplate la petrecerea burlacilor.

„Dar cum arăta Diana când dansa, Vlady?” îl întreabă Flory.

„Ridicol”, răspunde el stresat.

Luminița află de noul prieten al lui Vlady, Dragoș.

Pe aceeași temă

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Diana îl ”îmbunează” pe Victor

Dragoș îi povestește Dianei despre tinerii de la petrecere. Tocmai atunci intră Victor, iar Dragoș se ascunde.

„Victor, nu m-așteptam să vii”, îi spune tânăra surprinsă.

„Îmi spui și mie ce-a fost asta?” strigă el la Diana.

„Nu ți-a plăcut?” îl întreabă tânăra.

„Nu contează. Credeam că ai înțeles. Eva nu merită să fie rănită”, îi spune Victor.

„Dar eu merit? (...) Nu m-am gândit că o să fie Eva acolo. Îmi pare rău, iubitele. (...) Eu doar am vrut să-ți fac o surpriză. Tata e din nou bolnav și, nu știu, poate am avut nevoie să mă distragă”, se plânge ea.

Victor se interesează ce a pățit tatăl acesteia. Atunci intră și Felicia, iar tânărul îi spune că îi pare rău pentru soțul ei. El se retrage.

„A murit?” o întreabă Felicia pe Diana, după ce pleacă Victor.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Victor îi găsește scuze Dianei

„Să știi că Diana trece printr-o perioadă foarte grea acum”, îi spune Victor Evei. Tânăra crede că ar fi mai bine dacă nu s-ar mai căsători, însă Victor nu e de acord.

„Te joacă pe degete, Victor, tu nu vezi asta?” îi spune Eva. Dar Victor nu crede că Diana e un om rău, ci trece printr-o perioadă delicată.

Victor dorește să o ducă pe Eva într-un loc special. „Ai încredere”, îi cere el.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Elisabeta îi felicită pe Vlady și Flory

Elisabeta vine să discute cu Florentina și Vlady. Aceasta se bucură de vestea viitorului copil.

„Bunicul tău ar fi fost atât de mândră de tine, puiule”, îi spune ea lui Vlady. Bunica este extrem de fericită pentru cei doi.

Vlady se îmbrățișează singur și își aduce aminte de momentele petrecute cu bunicul său.

„Să știi că dincolo de orice, eu chiar vreau să fiu un tată bun pentru copilul nostru”, îi spune el.

Vlady e fericit că Flory este implicată.

„Să știi că și eu mă bucur să te văd așa implicat”, îi spune ea.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Victor o duce pe Eva într-un loc special

Victor o duce pe Eva în „al doilea loc favorit din lume”, este locul unde venea cu bunicul. Cei doi stăteau la cort și priveau cerul.

„A însemnat foarte mult pentru mine. Mi-a fost și mentor și etalon”, i se destăinuie el. Tânărul își amintește momentele petrecute cu bunicul său.

Eva ar vrea să știe care este primul loc preferat. Victor îi răspunde: „Camera 609.”

„Eva, eu chiar vreau să ne căsătorim”, îi spune Victor. Acesta crede în cuvintele bunicului care i-a spus că trebuie să fie foarte puternic dacă toată lumea s-a aliat împotriva lui.

„Să facem totul pentru copil”, îi cere el. „Facem nunta peste două săptămâni?”

Eva acceptă.

Pe aceeași temă

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Cocuța și Lenuța îi dau sfaturi lui Marius

Cocuța și Lenuța îi dau sfaturi în dragoste lui Marius.

„Vrem să-ți îngrășăm stima de sine”, îi spune Cocuța, în timp ce Lenuța îl învață niște tehnici de vizualizare.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Felicia se alătură planului pus la cale de Dragoș și Diana

Felicia, Diana și Dragoș au o ședință pentru a pune la cale un plan pentru a face rost de mai mulți bani de la Victor.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Eva o minte pe Doina

Doina bagă toată familia Georgescu în ședință pentru a afla ce s-a întâmplat. Eva o minte, spunându-i că s-a dus ieri să-și ducă lucrurile la Victor și s-a întristat că nu va mai locui cu ele.

Adina se pregătește să se ducă acasă la ea pentru a lua ceva, însă nu știe că Doru a închiriat casa pentru a face rost de bani. Astfel că atunci când vrea să-i facă o surpriză lui Doru, găsește un alt bărbat acolo. „Ești chel cu părul lung”, îi spune ea bărbatului respectiv.

Eva și Mara vorbesc de problemele pe care le întâmpină cu Victor și Marius.

„Măcar știi că el nu a făcut nimic”, îi spune Mara. Tânăra îi arată schițele pentru rochia de mireasă.

Eva își adună bagajle pentru a se muta în casa lui Victor.

„Ai avut dreptate, mama, Doru e un golan”, le spune Adina fetelor și le povestește despre întâmplarea cu locuința lor.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Violeta se pregătește de venirea Evei și află că Victor este îndrăgostit

Violeta își pregătește întreaga familie pentru venirea Evei.

„Cum poți să mă suspectezi de asta?” întreabă Violeta, când băieții îi pun la îndoială sentimentele pentru Eva.

„N-o să te las eu s-o scapi pe fata asta minunată”, spune ea, după ce așază în camera lui Victor o fotografie cu el și cu Eva.

Doina este încântată de pătuțul cumpărat de Victor. În tot acest timp, Marius o spionează pe Mara. Cocuța îl sperie și cade în piscină. Femeia își dă seama că Mara este tânăra pentru care suferă Marius.

Doina și Violeta îi lasă pe cei doi tineri să se acomodeze.

Eva descoperă fotografia cu ei doi. „Cute”, spune ea. Victor nu știe despre ce e vorba, iar tânăra crede că glumește.

„Sunt așa curioasă cum o să fie. Tu te gândești cum o să arate viața noastră cu el?” îl întreabă Eva.

„Tot timpul”, răspunde Victor.

Cei doi își imaginează cum se vor cronometra pentru a afla cine schimbă scutecul mai repede.
Violeta îi vede sărutându-se: „Victor s-a îndrăgostit de ea. Și de câte ori m-a asiurat că nu e cazul.”

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 23, din 10 noiembrie. Flory și Vlady află că vor avea gemeni

Flory și Vlady sunt la consult. Medicul este Victor Popescu. „E normal să am grețuri așa de devreme?” îl întreabă tânăra, care se plângea că îi e rău.

Flory și Vlady au emoții.

„Mi se pare că văd dublu”, zice Victor Popescu.

„N-are treabă, așa e ea un pic mai plinuță”, spune Vlady.

„Stați liniștit, nu-i e rău, e fătălău”, îi spune Flory medicului după ce Vlady leșină când aude că va avea gemeni.

Pe aceeași temă

În episodul 24, „Gelozia e sufletul iubirii”, lucrurile iau o întorsătură neașteptată când Eva și Victor se întâlnesc la restaurant.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. Elisabeta se bucură să afle că Victor e îndrăgostit de Eva

Victor și Eva retrăiesc momentele împreună. Tânăra îi dă mesaj viitorului său soț.

Violeta îi spune lui Sergiu că Victor e îndrăgostit de Eva. „Are poza ei pe noptieră”, îi strigă ea.

„Trebuie să salvăm aparențele”, îi spune Sergiu.

Elisabeta le ascultă conversația și se bucură să afle că nepotul său o iubește pe mama copilului său.

„Și eu m-aș îndrăgosti de Eva (...), o lăsam pentru tine”, spune Sergiu.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. Mara lucrează la rochia de mireasă a Evei

Mara lucrează la rochia de mireasă a Evei.

„Mara, e ok să suferi”, îi spune Eva, însă tânăra evită discuția despre Marius.

„Nu mai vreau să-l văd niciodată”, strigă ea și se descarcă.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. Violeta îl ia la întrebări pe Victor cu privire la Eva

Victor se trezește într-o dispoziție extraordinară și aranjează dulapul pentru a-i face loc Evei.

Violeta vrea să discute cu el să se asigure că e în continuare o căsătorie de formă.

„Eu chiar nu înțeleg de ce nu-ți place de ea. DAcă ai apuca s-o cunoști ți-ai da seama că e o tipă foarte mișto”, îi spune ea.

„Dar tu nu te-ai îndrăgostit de ea, nu?” îi spune Violeta sarcastic.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. Flory și Vlady îi spun Luminiței vă vor avea gemeni

Flory și Vlady îi spun Luminiței că vor avea gemeni.

„E Florentina, cea mai fertilă fată”, începe să cânte Vlady. Tânăra intră în panică atunci când realizează că va avea doi copii.

Pe aceeași temă

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. Victor o invită pe Diana la masă

„Nu-mi vine să cred cât de puțin mai e până la nuntă”, îi spune Victor Evei. Aceștia abia așteaptă să vadă invitațiile. Diana insistă să intre peste Victor în birou și îl aude vorbind cu Eva.

„Era Eva?” îl întreabă ea. „Sper că nu mai ești supărat. Uite, aș vrea să-mi cer scuze, din nou. Chiar nu știu ce-a fost în capul meu. Adevărul e că în ultima perioadă mi-a fost greu. Te-am pierdut și pe tine”, îi spune ea.

„Diana, nu m-ai pierdut”, îi răspunde Victor.

Diana îi spune de o nouă operație pe care trebuie să o facă tatăl ei și începe să plângă. „Mă simt foarte, foarte singură”, continuă ea cu lacrimi în ochi.

Victor o invită la masă pentru a se revanșa, iar tânăra acceptă.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. Victor Popescu o invită pe Eva la masă

„Nu vreau să te influențez absolut deloc”, îi spune medicul Evei. Acesta are încredere în tot ce face Eva. El o invită la masă, iar Eva acceptă.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. Vrajba dintre familii a dus la ceva bun

Flory îi spune lui Vlady că i-ar plăcea ca gemenii lor să fie prieteni cu băiețelul Evei și al lui Victor. Vlady însă nu e de acord.

„Ție îți place dușmănia asta dintre familiie voastre? A dus vreodată la ceva bun?” îl întreabă ea.

„A dus la asta”, spune el arătând spre pântecul soției sale.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. Diana și Victor iau masa la același restaurant unde merg Eva și medicul

Diana și Victor iau masa împreună. Victor este impresionat de munca depusă de Diana. La același restaurant ajung și Eva și Victor Popescu.

Eva îl vede pe Victor cu Diana. Tânăra află că Diana este femeia cu care medicul s-a tamponat în seara în care trebuiau să se întâlnească.

„Să fie sănătoși”, își spune Eva.

Victor o observă pe Eva cu medicul. Diana îi spune că bărbatul este cel cu care a făcut accident când trebuiau să se vadă.

„Noroc cu tine că n-a mai ajuns la întâlnire”, spune tânărul.

„Ce era așa rău dacă ajungea la întâlnire? (...) Nu mai e doar o obligație, nu? (...) Eva, o iubești, nu?” îl întreabă Diana.

Pe aceeași temă

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. Mircea și Sergiu ies la întâlnire

Mircea îi spune lui Sergiu că Flory e însărcinată cu gemeni. „Asta o să împută și mai rău atmosfera”, se gândesc cei doi.

Luminița o prinde pe Lenuța când îi spune Violetei că Flory va avea gemeni.

Cele două se ceartă, iar Elisabeta intervine. Bunica află că Florentina are gemeni.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. Dragoș continuă planul

Vlady se întâlnește cu Dragoș. Acesta îi spune că soția sa este însărcinată cu gemeni.

„Acum sunt aproape sigur că o să punem mâna pe moștenire”, îi spune el avocatului.

„Poți să ai încredere în mine”, îi spun Dragoș, iar Vlady îi povestește toată povestea cu moștenirea.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. Adina îi cere divorțul lui Doru

Adina îi cere divorțul lui Doru. „Nu mai există noi doi”, îi spune ea. Lui Doru îi vine greu să creadă ce spune Adina.

„Mergem la notar. O să fie ieftin, cum îți place ție, și civilizat, cum îmi place mie. (...) Chiar pentru Ana facem asta. Ana a început să te imite. Inițial mi s-a părut amuzat, după mi-am dat seama c-o să crească și n-o să mai fie”, îi spune ea.

Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episodul 24, din 10 noiembrie. „Ne vedem la nuntă”

Victor și Eva își întâlnesc privirile.

„Recunoaște că ai sentimente pentru ea”, îi spune Diana lui Victor.

Pe de altă parte, medicul nu înțelege cum poate să accepte ce face Victor.

„Te-ar deranja la fel de tare dacă ar fi altă persoană?” îl întreabă Diana.

„Bineînțeles”, răspunde el.

Eva merge la baie, iar Victor Pop o urmează.

„Ce mică-i lumea”, îi spune Eva. „Și ședința ta ce mult se întinde”, continuă ea.

Cei doi se ceartă, iar Diana merge la masă la Victo Popescu. „Am văzut cum te uiți la ea, nu nega că n-avem timp. Te uiți la ea cum mă uit și eu la el. Trebuie să lucrăm împreună să oprim nunta”, îi propune ea.

„Parcă era o căsnicie de formă ultima oară când am verificat”, îi spune Victor Pop Evei. „Deci ne vedem fiecare cu cine vrea.”

„Bine, domnule Pop, ne vedem la nuntă”, îi spune Eva.

Pe aceeași temă

Despre Lasă-mă, îmi place! Camera 609. Serialul e disponibil pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Lasă-mă, îmi place! Camera 609 este cel mai nou proiect marca DreamFilm Production. Cu episoade noi în fiecare vineri, de la 20:30, serialul difuzat pe Antena 1 și în AntenaPLAY spune povestea lui Victor și a Evei.

Serialul romance, adaptare după producţia turcească Room 309, are în prim-plan o poveste de dragoste care nu se încadrează în clișee. Protagoniștii acestui serial nu se îndrăgostesc la prima vedere, ci se întâlnesc dintr-o greșeală, iar din momentul acela se dă startul unei situații de tip domino, în care stângăciile, du-te vino-ul, situațiile comice, dar și cele romantice și emoționante continuă fără oprire. Tot în prim-plan se află și o moștenire foarte mare, care nu se dobândește prin succesiune, ci printr-o condiție specială impusă prin testament, ceea ce stârnește o competiție tragi-comică în rândul candidaților.

Whatsapp LinkedIn
lasă-mă îmi place! camera 609 rezumat sergiu cioiu magda catone emilia popescu mihai călin
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Jumătate de ţară, sub cod galben de vreme severă până sâmbătă seara. Rafalele de vânt depăşesc 50 km/oră
Citește și
Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episoadele 45 și 46, sezonul 2, din 21 iunie. Vlady este tatăl...
Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episoadele 43 și 44, sezonul 2, din 14 iunie. Victor îi spune...
Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episoadele 41 și 42, sezonul 2, din 31 mai. Victor află...
Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episoadele 39 și 40, sezonul 2, din 24 mai. Victor cere test de...
Video recomandate
Video
Citește și
Cum poți să te pregătești pentru epilarea braziliană. Sfaturi pentru o piele fină și catifelată Catine.ro
Celebra actriță Cansu Dere vorbește despre rolul ei din noul proiect la care lucrează. În ce producție o pot... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Lista asasinatelor comandate de Putin în străinătate, într-un document desecretizat al informațiilor americane:... Libertatea.ro
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să fie sumbre. „Deficitul ne... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Fosta soție a lui Ben Affleck, Jennifer Garner, nu mai vrea să aibă de-a face cu cealaltă fostă soție, Jennifer... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!” BZI
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat HelloTaste.ro
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de aur. Proprietarul nu știa... Antena3.ro
O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera... useit
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Importanța informării corecte în alegeri. Mihaela Miroiu: Prea multe instituții media și de sondare a opiniei... Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Cât de periculos este mucegaiul din casă în funcție de culoarea lui. Explicațiile unui microbiolog Playtech
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu Redactia.ro
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen Observator
Tipuri de aparate dentare. Prin ce se diferențiază, cum se întrețin și ce efecte au în organism MediCOOL
Beneficiile oțetului de mere. De ce recomandă nutriționiștii să-l incluzi în dieta ta HelloTaste
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie ProSport
Marcel Ciolacu: Biletul meu de avion costă cât jumătate din sticla de VIN Petrus pe care au băut-o Ciucă,... Gandul
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în cazul în care... CanCan
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria de nepoți DeParinti
Beyoncé va susține un spectacol în prima zi de Crăciun. Vedeta va cânta în pauza meciului din NFL dintre... ZUTV
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își părăsească postul de lucru UseIT
Paste cu ciuperci de post. O rețetă simplă și gustoasă Hello Taste