Antena Căutare

Ce a apărut pe contul de Instagram al lui Cătălin de la Mireasa după ce a fost eliminat. Cum a apărut fostul concurent

Cătălin de la Mireasa a postat câteva lucruri pe rețelele de socializare după ce a fost eliminat din Casa Mireasa, în sezonul care este în derulare în momentul de față pe tv.

Galerie
Ce a apărut pe contul de Instagram al lui Cătălin de la Mireasa după ce a fost eliminat. Cum a apărut fostul concurent | Antena 1

Cătălin de la Mireasa a părăsit emisiunea la scurt timp după ce a pășit pragul ei, în urma votului făcut de mame și de fetele din show. Acesta a avut parte și de o dispută cu Daria, dar și cu băieții colegi din Casă.

Cătălin de la Mireasa s-a întors pe rețelele sociale. Ce a postat și în ce ipostază a apărut acesta după eliminarea lui

Iată că, deși nu a reușit să-și găsească jumătatea în Casa Mireasa, Cătălin pare să fie fericit și liniștit în afara locuinței în care a stat pentru scurt timp. Bărbatul a intrat într-o dispută cu majoritatea concurenților din locuință, după ce s-a aflat ce conversație a purtat el și Daria înainte de a intra în emisiune.

Citește și: Mireasa, sezon 8. Ce a postat Cătălin la scurt timp după ce a părăsit competiția. Băiatul a fost eliminat de fete

Articolul continuă după reclamă

Acesta i-ar fi trimis mesaje jignitoare Dariei din cauza trecutului ei, însă el nu a recunoscut că a fost chiar el cel care ar fi făcut acest gest. A dat vina pe faptul că i-ar fi fost spart contul de Instagram și că a fost acuzat pe nedrept.

Concurenții și mamele nu au părut să îl creadă cu adevărat și au încercat să „îi reabiliteze” imaginea, însă nu au avut prea mutl timp să facă acest lucru fiindcă a fost votat pentru a ieșit din emisiune, în special după ce i-a jignit și pe băieți când era singur.

Însă, ieșit din emisiune, pare că și-a găsit liniștea și s-a revăzut cu prietenii și rudele sale care i-au oferit o stare bună de spirit. Aceștia s-au și pozat pe rețelele de socializare, unde Cătălin a împărtășit câteva imagini. Tot el a postat un clip în care se plânge despre incorectitudine și despre faptul că oamenii îl judecă pe nedrept, așa cum a făcut în Casa Mireasa.

Cătălin a fost primul concurent al sezonului 8 care a părăsit competiția Mireasa

Alina l-a votat pentru eliminare pe Cătălin: „Mi se pare că nu este atât de sincer și nu este repoonsabil pentru ceea ce spune”.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Madi l-a nominalizat pe Cătălin: „Mi se pare că nu se potrivește cu nimeni din casă

Bianca l-a votat pe Cătălin: „Mi se pare că nu știe ce vrea și nu știe să respecte femeile”

Ana l-a votat pe Cătălin pentru eliminare: „Mi s-a părut că a fost cel care s-a integrat cel mai greu în casa băieților”

Citește și: Mireasa sezonul 8, 4 septembrie 2023. Daria și Cătălin se cunosc, a dezvăluit ea. Fata susține că a jignit-o pe internet

Andreea l-a votat pe Cătălin: „Nu este sigur pe ceea ce face și pe ceea ce spune”

Daria l-a nominalizat pe Cătălin: „Nu a știut că suntem într-un colectiv și că trebuie să ne adaptăm frumos”

Bogdana l-a nominalizat pe Cătălin: „Nu mi se pare că este o emisiune potrivită pentru el. Are mult de lucrat la caracterul său”.

„Se întâmplă rar să fie unanimitate”, a anunțat Simona Gherghe care l-a invitat pe Cătălin să meargă să-și facă bagajele.

Mireasa sezon 8, 14 septembrie 2023. Cum au apărut Andreea și Sergiu în live, după ce băiatul a pus stop cunoașterii... Mireasa sezon 8, 15 septembrie 2023. Robert a răbufnit după ce a auzit comentariile doamnei Anina: „Ea spune că sunt cop...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o cunoaștere
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x