Antena Căutare

Mireasa 2021, sezonul 4. Alexandru și Ana au plecat în vacanță. Cum s-au fotografiat în aeroport și ce destinație au ales

Alexandru și Ana, foștii concurenți ai sezonului 4 Mireasa, au decis să plece într-o nouă vacanță pentru a se relaxa. Hai să vezi ce destinație spectaculoasă au ales cei doi, dar și cum s-au fotografiat cei doi în aeroport.

Galerie
Alexandru și Ana, foștii concurenți ai sezonului 4 Mireasa, au decis să plece într-o nouă vacanță pentru a se relaxa | Antena 1

Alexandru și Ana s-au cunoscut în casa sezonului 4 Mireasa. Cei doi și-au dat seama rapid că sunt suflete pereche, motiv pentru care au decis să se cunoască mai bine, ca mai apoi să se declare un cuplu.

În prezent, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste cât mai departe de ochii curioșilor. La aproximativ un an de la Marea Finală, concurenții sunt mai fericiți ca niciodată împreună, fapt care demonstrează cât de puternică este iubirea lor.

Deși aparițiile lor televizate au fost tot mai rare, Alexandru și Ana nu uită să își țină la curent susținătorii de pe Instagram cu cele mai importante evenimente din viața lor. De curând, tânăra și-a anunțat urmăritorii că a plecat într-o vacanță de vis alături de soțul său.

Cum s-au fotografiat Alexandru și Ana, foștii concurenți ai sezonului 4, în aeroport

Articolul continuă după reclamă

Alexandru și Ana se numără printre norocoșii care și-au găsit fericirea în casa show-ului matrimonial. Telespectatorii au urmărit cu drag parcursul relației lor în cadrul emisiunii, iar drept dovadă au stat voturile publicului din Marea Finală.

Deși a trecut mult timp de când sezonul 4 Mireasa s-a încheiat, cei doi concurenți au foarte mulți susținători în mediul online. De asemenea, tinerii au o activitate intensă pe rețelele sociale, împărtășind cu urmăritorii lor cele mai speciale momente.

Citește și: Mireasa, sezonul 6. Ce nemulțumiri are Raluca la adresa lui Alex. De la ce au pornit neînțelegerile dintre cei doi

Recent, Ana a decis să le spună prietenilor virtuali că a plecat într-o vacanță alături de soțul său. Cei doi s-au fotografiat într-o ipostază romantică la aeroport. De altfel, aceștia au decis să plece în Istanbul, Turcia.

Pentru că îi place să își surprindă internauții, soția lui Alexandru a mai publicat o imagine din destinația de vis prin intermediul unui InsaStory.

Citește și: Mireasa, sezonul 6. Cum a fost surprinsă Deni, după eliminarea lui Sebaidin. Ce a spus Ada despre plecarea concurentului

„Heyy”, a scris ea în dreptul fotografiei în care apare și partenerul său.

Un lucru este evident, relația celor doi devine mai solidă pe zi ce trece. Aceștia încearcă să petracă mai mult timp împreună și să călătorească, lucru care le întărește cuplul.

Cum a început povestea de dragoste dintre Alexandru și Ana de la Mireasa sezon 4

Inițial, Ana de la Mireasa a fost atrasă de Marius. Cei doi au avut un blind date și o întâlnire față în față, la care s-au și sărutat. Concurenta nu a fost sigură pe alegerea ei și nu a încercat mai mult cu Marius. Curând, Alexandru s-a apropiat de ea.

Prudentă din fire, Ana a dorit să înțeleagă întreaga situație dintre Adelina și concurent. I-a dat o șansă abia după ce și-a dat seama că Alexandru a trecut peste acea poveste de iubire.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Lucrurile au evoluat frumos între ei, fără certuri semnificative. În Finala s-au și căsătorit, sub privirile emoționate ale persoanelor dragi lor.

Mireasa, sezonul 6. Ce nemulțumiri are Raluca la adresa lui Alex. De la ce au pornit neînțelegerile dintre cei doi... Mireasa sezon 6, 7 noiembrie 2022. Ce și-au spus Ada și doamna Dorina după eliminarea lui Sebaidin. Totul a fost înregis...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagine adorabilă cu cei doi copii ai Giovanei și ai lui Sese, câștigătorii sezonului 5 Mireasa. Micuțul Ares a împlinit 2 ani
Imagine adorabilă cu cei doi copii ai Giovanei și ai lui Sese, câștigătorii sezonului 5 Mireasa. Micuțul Ares a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Diana din sezonul 12 Mireasa, transformare spectaculoasă. Cum arată în costum de baie după ce a slăbit și s-a vopsit
Diana din sezonul 12 Mireasa, transformare spectaculoasă. Cum arată în costum de baie după ce a slăbit și s-a...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x