Antena Căutare

Mireasa, sezon 12. Ce se întâmplă cu relația dintre Dian și Costina, la scurt timp de la plecarea băiatului din competiție

Așa cum era de așteptat, Dian și Costina s-au reîntâlnit după eliminarea băiatului din emisiunea Mireasa. Cei doi tineri au publicat mai multe imagini împreună pe rețelele sociale.

Dian și Costina și-au reluat relația începută în casa Mireasa și pare că părinții băiatului au revenit la sentimente mai bune în ceea ce o privște pe fată, judecând după fotografia de familie publicată de fosta concurentă pe Instagram. Dian și-a sărbătotit ziua de naștere și s-a fotografiat la el acasă, în Țicleni, Gorj, alături de mama, tatăl și iubita. Costina a publicat fotografia pe rețelele sociale, adăugând o inimioară în dreptul imaginii, ceea ce dă de înțeles că a avut o discuție lămurutiare cu doamna Elena și soțul acesteia. Apariția este una surprinzătoare, ținând cont de faptul că în urmă cu câteva zile doamna Elena a venit în emisiune să spună că nu-și dorește ca fiul ei să fie împreună cu Costina.

Citește și: Mireasa sezonul 12. Dian a avut o criză de nervi și a aruncat cu obiecte. Ce i-a spus Simona Gherghe în live

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum au apărut Dian și Costina la scurt timp de când băiatul a părăsit casa Mireasa

Dian și Costina au publicat mai multe imagini cu ei în ipostaze tandre. Cei doi tineri au apărut foarte zâmbitori pe rețelele sociale, semn că reîntâlnirea i-a bucurat foarte mult.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum a început povestea de dragoste dintre Costina și Dian

Povestea de dragoste dintre Costina și Dian a avut un început neobișnuit, având în vedere că fata își exprimase intențiile față de Ionuț. La petrecere, Costina și-a dat seama că, de fapt, Dian este băiatul de care se simte atrasă, așa că cei doi au dansat împreună și au ajuns și la un scurt sărut, pe care fata inițial l-a negat. În cele din urmă, Costina și-a asumat apropierea de Dian, iar cei doi au ajuns să formeze primul cuplu din sezonul 12 Mireasa. Cei doi au avut parte de o provocare în relație când fata a intrat în cursa de eliminare ca urmare a unei încălcări grave de regulament. Fata a fost eliminată, iar Dian a rămas în casă, frământat de gândurile despre tot ceea ce se întâmplase. Mama lui Dian a intervenit și și-a sfătuit fiul să nu se mai gândească la Costina. Doamna Elena și-a exprimat o părere negativă față de posibila viitoare noră. Băiatul a intrat în cursa de eliminare, după ce a fost nominalizat de colegii lui, cu argumentul că iubita îl așteaptă afară. Dian și-a dorit să părăsească emisiunea, iar publicul l-a eliminat din competiție în gala de pe 19 septembrie, cu puțin timp înainte de ziua lui. După ce a părăsit casa Mireasa, Dian s-a reîntâlnit cu iubita care îl aștepta afară.

Citește și: Mireasa sezonul 12. Reacția Costinei după ce Dian a intrat în cursa de eliminare. Ce a ținut să precizeze

Mireasa, sezon 12. Ce fete intră în cursa de eliminare. Băieții și mamele au făcut nominalizări... Mireasa, sezon 12. Alina, apariție înduioșătoare alături de fiica ei. Ce a făcut tânăra după ce a părăsit emisiunea...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 13. Două concurente au intrat în cursa de eliminare! Care a fost motivația băieților pentru alegerea făcută
Mireasa, sezon 13. Două concurente au intrat în cursa de eliminare! Care a fost motivația băieților pentru...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Mireasa, sezon 13.  Rezultatul cursei de eliminare dintre Claudia, Daniel, Darius, Ema, Alexandru și Ana. Cine a fost eliminat
Mireasa, sezon 13. Rezultatul cursei de eliminare dintre Claudia, Daniel, Darius, Ema, Alexandru și Ana. Cine a...
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură”
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură” Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea... BZI
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci Jurnalul
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi...
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi... Kudika
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit Redactia.ro
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri Observator
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x