Antena Căutare

Mireasa, sezon 12. Rezultatul cursei de eliminare la care s-au aflat Dian, Alexandru și Virgil. Pe cine a eliminat publicul

Timp de o săptămână, publicul Mireasa a avut de votat la cursa de eliminare unde s-au aflat 3 băieți: Dian, Alexandru și Virgil. În gala de pe 19 septembrie 2025 Simona Gherghe a anunțat rezultatul cursei. 

Trei băieți s-au aflat în cursa de eliminare. Dian a fost votat de băieții din casă, cu argumentul că are o iubită, pe Costina, care îl așteaptă afară. Virgil a intrat în cursă pentru că a fost ultimul în clasamentul publicului, iar Alexandru a fost votat de Ion, ca „moștenire”. Reamintim că începând cu sezonul 11 Mireasa a fost introdusă regula moștenirii, unde fiecare concurent eliminat face o nominalizare de fată și o nominalizare de băiat pentru eliminare.

„Ce concurent doriți să eliminați de la Mireasa?”, a fost întrebarea la care telespectatorii Mireasa au răspuns pe mireasa.a1.ro și în Aplicația Antena 1, în dreptul emisiunii Mireasa.

Înainte de gală, Dian a mers la camera de AntenaPLAY și le-a împărtășit fanilor emisiunii dorința de a părăsi casa Mireasa.

„Aș vrea să-i faceți pe Virgil și pe Alexandru fericiți, să le dați o șansă să găsească și ei pe cineva. Aș vrea să merg afară să pot să rezolv greșelile pe care le-am făcut, să cer scuze familiei mele, să cer scuze față de Costina și familia ei”, este o parte din mesajul lui Dian dat la camera de AntenaPLAY. Decizia a revenit publicului.

Citește și: Mireasa, sezon 12. Familia unui concurent a venit de urgență în casă pentru o intervenție extraordinară. Situație fără precedent

Rezultatul cursei de eliminare la care s-au aflat Dian, Alexandru și Virgil. Pe cine a eliminat publicul

Înainte de a afla rezultatul cursei, băieții au avut o surpriză: fratele lui Virgil, mama, tatăl și fratele lui Dian și doamna Cristiana au intrat în casa Mireasa.

Simona Gherghe a citit procentele de vot și rezultatul cursei de eliminare.

„Vreau să le mulțumesc familiilor și doamnei Cristiana că au venit pentru a le fi alături băieților. 41,99%, 18,98, 39,03%”. Concurentul salvat, votat cu 18,98% este Virgil. Băiatul care părăsește emisiunea este Dian. Alexandru, Virgil, o să vă rog să mergeți cu mine înapoi în platoru”, a spus Simona Gherghe.

„Doamnelor și domnilor, concurentul care părăsește emisiunea este Dian!”. Băiatul își dorea să plece, așa că s-a bucurat.

Citește și: Mireasa, sezon 12. Virgil a plâns de emoție când și-a auzit familia la telefon. De care fată din casă le place părinților

Sezonul 12 al emisiunii Mireasa – Iubire mediteraneeană se vede de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Zece băieți și zece fete au intrat în casa Mireasa pe 4 august 2025. Noul sezon Mireasa poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votați prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma mireasa.a1.ro. De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 12.

Mireasa sezonul 12. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 19 septembrie... Mireasa, sezon 12. Ce fete intră în cursa de eliminare. Băieții și mamele au făcut nominalizări...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 13. Reacția mamei Giuliei după ce mama lui Alexandru s-a opus căsătoriei tinerilor. Ce i-a cerut fiicei
Mireasa, sezon 13. Reacția mamei Giuliei după ce mama lui Alexandru s-a opus căsătoriei tinerilor. Ce i-a cerut...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Darius susține a a întreținut relații intime cu Daniela. Fata a negat cu vehemență: „Sunt șocată de ce spui”
Mireasa, sezon 13. Darius susține a a întreținut relații intime cu Daniela. Fata a negat cu vehemență: „Sunt...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Ce avere au de împărțit Ileana Sterp și Daniel. Cei doi au divorțat după șapte ani de căsnicie
Ce avere au de împărțit Ileana Sterp și Daniel. Cei doi au divorțat după șapte ani de căsnicie Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Opt oameni au muncit, cinci zile și cinci nopți, să salveze pisica blocată în tunelul metroului la Politehnica
Opt oameni au muncit, cinci zile și cinci nopți, să salveze pisica blocată în tunelul metroului la Politehnica Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!”
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!” BZI
REPORTAJ: „Cu grijă, domnu’, că intră ramura în mașină.” Furtună pe malul Dâmboviței. Un polițist, o drujbă și sinistrații de pe TikTok
REPORTAJ: „Cu grijă, domnu’, că intră ramura în mașină.” Furtună pe malul Dâmboviței. Un polițist, o... Jurnalul
Mesajul URGENT al cărților de Tarot pentru Rac, Scorpion și Pești: Șansa care vă poate schimba viața dacă acționați ACUM
Mesajul URGENT al cărților de Tarot pentru Rac, Scorpion și Pești: Șansa care vă poate schimba viața dacă... Kudika
Trei zodii dau lovitura după 5 iulie. Vin bani, iubire și noroc pe bandă rulantă
Trei zodii dau lovitura după 5 iulie. Vin bani, iubire și noroc pe bandă rulantă Redactia.ro
Staţiunea din România unde plaja a devenit un covor de alge. Turiştii, întâmpinaţi de un miros greu de îndurat
Staţiunea din România unde plaja a devenit un covor de alge. Turiştii, întâmpinaţi de un miros greu de îndurat Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x