Antena Căutare

Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 16 ianuarie 2026

Prima gală din sezonul 13 Mireasa: Meciul Iubirii a venit cu primul clasament al publicului! Simona Gherghe a anunțat cine sunt Mireasa, Mirele și Mama Săptămânii, în gala de pe 16 ianuarie 2026.

În prima săptămână a sezonului 13 Mireasa: Meciul Iubirii, telespectatorii i-au cunoscut pe concurenții veniți în competiție pentru a-și găsi jumătatea. Fetele au privit cărțile de vizită ale băieților. Tot în prima săptămână, a avut loc și primul conflict în casa fetelor. După toate aceste evenimente, publicul și-a ales preferații. Ca în fiecare sezon, fanii emisiunii își pot susține favoriții votându-i prin SMS la 1272, pe platforma mireasa.a1.ro și în Aplicația Antena 1, în dreptul emisiunii Mireasa.

Clasamentul publicului contează foarte mult pentru concurenți, pentru că cei aflați în top 3 au imunitate, ei nefiind eligibili pentru a fi nominalizați spre eliminare. În ediția Mireasa din 16 ianuarie 2026, moderatoarea Simona Gherghe a citit clasamentul săptămânii care tocmai s-a încheiat.

Cum arată clasamentul din gala Mireasa de vineri, 16 ianuarie 2026

În ediția Gală Mireasa din 16 ianuarie 2026, moderatoarea Simona Gherghe a citit clasamentul complet al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Iată cum arată TOP 3 și cine este Mama Săptămânii:

Mama Săptămânii a fost votată doamna: Melinda

Top 3 fete:

Pe locul 3 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Giulia

Pe locul 2 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Daniela

Fata Săptămânii este: Amalia

Top 3 băieți:

Pe locul 3 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Alexandru

Pe locul 2 în clasamentul publicului Mireasa se regăsește: Darius

Băiatul Săptămânii este: Dorian

Dorian, Darius, Adrian, Alan, Alexandru, Sebastian, Ben, George, Marian sunt cei 9 băieți care au intrat în casa Mireasa în sezonul 13. Giulia, Claudia, Roxana, Larisa, Daniela, Halima, Diana, Paula, Amalia, Roxi sunt cele 10 concurente.

Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY

Meciul Iubirii a început pe 12 ianuarie, pe Antena 1 și AntenaPLAY, cu tineri concurenți pregătiți să își testeze limitele și să lupte cu pasiune pentru a-și găsi jumătatea.

Noul sezon aduce o mulțime de surprize. Fetele vor putea alege tricoul de fotbal cu numele băiatului care le atrage atenția, iar băieții vor face același lucru. Totuși, doar cei care vor avea aceeași alegere, unul față de celălalt, vor avea parte de prima întâlnire a sezonului. De asemenea, noi elemente vor fi introduse – cartonașele, inspirate din regulile fotbalului, care vor putea fi folosite doar cu efect negativ, atunci când sună Adrenalinia. Consecințele vor fi clare pentru cei vizați – se poate bloca o cunoaștere pentru o perioadă limitată sau se poate interzice temporar interacțiunea cu o anumită persoană.

Accesul la telefon va deveni un privilegiu câștigat, iar concurenții o să fie nevoiți să lupte pentru acest drept. Ei vor putea câștiga 13 minute pentru a suna, a scrie sau a naviga, însă utilizarea dispozitivelor va fi supravegheată în permanență de camerele din casă. Chiar dacă, pe timpul sezonului, în afară de acest premiu, fetele și băieții nu au acces direct la telefoane, dispozitivele vor rămâne pornite pentru ca apelurile și mesajele să fie primite. Semnalele se transformă în povești și teste de autocontrol, în timp ce toți cei care caută iubirea se vor întreba cărei persoane dragi lor îi aparțin notificările.

Mireasa reușește, sezon de sezon, să mențină captivați telespectatorii, oferind povești de iubire reale. Emisiunea s-a transformat într-un adevărat fenomen, iar privitorii trăiesc alături de concurenți fiecare clipă, totul pentru a descoperi adevăratele povești de dragoste, într-o lume în care acest sentiment pare din ce în ce mai greu de găsit.

Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Mireasa, sezon 13. Task-ul alinierii. Fetele s-au așezat în spatele băiatului preferat. Ce alegeri s-au făcut... Mireasa, sezon 13. Ce au dezvăluit fetele, după ce s-au aliniat în spatele băieților. Ce detalii au ieșit la iveală...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 13. Darius s-a apropiat de Daniela la petrecere. Reacția doamnei Melinda când și-a văzut fiul în brațele fostei
Mireasa, sezon 13. Darius s-a apropiat de Daniela la petrecere. Reacția doamnei Melinda când și-a văzut fiul în...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Mihaela și Ștefan din sezonul 11 Mireasa s-au despărțit. Ce au declarat cei doi după separare: „Am iubit omul nepotrivit”
Mihaela și Ștefan din sezonul 11 Mireasa s-au despărțit. Ce au declarat cei doi după separare: „Am iubit omul...
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Ce mesaj acid a transmis Oana Lis după moartea bunicii. I-a pus la punct pe cei care au criticat-o
Ce mesaj acid a transmis Oana Lis după moartea bunicii. I-a pus la punct pe cei care au criticat-o Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
"E momentul ca BNR să intervină". Un economist spune că Isărescu are două variante, după creşterea euro, dar... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Emil Boc, despre moțiunea de cenzură: „Politicienii să negocieze până cad sub masă!”
Emil Boc, despre moțiunea de cenzură: „Politicienii să negocieze până cad sub masă!” BZI
Pluto retrograd din 6 mai 2026: cum afectează fiecare zodie
Pluto retrograd din 6 mai 2026: cum afectează fiecare zodie Jurnalul
A  picat Guvernul Bolojan! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament!
A picat Guvernul Bolojan! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament! Kudika
Elena Udrea, mesaj acid după căderea Guvernului Bolojan. Ce a transmis în mediul online
Elena Udrea, mesaj acid după căderea Guvernului Bolojan. Ce a transmis în mediul online Redactia.ro
Descoperire inedită făcută de un bărbat pe un teren agricol dintr-o comună din Iași. Vechime de 3.000 de ani
Descoperire inedită făcută de un bărbat pe un teren agricol dintr-o comună din Iași. Vechime de 3.000 de ani Observator
Durerile de cap cauzate de deshidratare: de ce apar și cum se tratează
Durerile de cap cauzate de deshidratare: de ce apar și cum se tratează MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din mai 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din mai 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x