Antena Căutare

Mireasa sezon 9, 25 ianuarie 2024. Cine este Cristian Marinescu. Concurentul a venit în emisiune însoțit de mama lui

Cristian Marinescu este concurent în sezonul 9 Mireasa. Tânărul a intrat în competiție alături de doamna Daniela, mama lui.

Cristian are 26 de ani. Este profesor de sport la bază pentru că a absolvit Facultatea de Sport, dar și antrenor de fitness. A practicat handbalul de performanță la o vârstă fragedă. Are înălțimea de 1,93. A activat ca luptător în cadrul unei orgnizații de MMA de amatori. Este un tip care s-a bucutrat de susținerea morală a familiei.

Citește și: Mireasa sezon 9, 25 ianuarie 2024. Cine este Alexandru. Care e povestea de viață a concurentului și cu ce se ocupă

Cine este Cristian din sezonul 9 Mireasa

„Mi-aș dori să găsesc o femeie care știe să susțină bărbatul de lângă ea, așa cum este mama mea. Consider că nu știu ce înseamnă o iubire în adevăratul sens al cuvântului. În momentul actual nu mă simt pregătit să mă căsătoresc, dar lucrurile se pot schimba. Sunt puțin împărștiat, dar responsabil sunt. Sunt un băiat ambițios”, a spus Cristian din sezonul 9 Mireasa.

Tânărul a spus că a avut o relație de un an, fapt care le-a pus semne de întrebare fetelor din casa Mireasa.

Citește și: Mireasa sezon 9, 25 ianuarie 2024. Doamna Floarea a dat-o afară pe Maria în timp ce se stabilea lista de cumpărături

Antonia și Cristian se urmăresc pe rețelele sociale

După ce a văzut filmulețul de prezentare al lui Cristian, Antonia a precizat că se urmăresc pe rețelele sociale, fapt despre care tânărul nu și-a amintit în primă instanță.

„Să știi că ne avem pe social media. Dacă nu-ți amintești, din moment ce tu mi-ai dat follow, ăsta e un red flag pentru mine”, a spus Antonia.

„M-ai luat cam tare. Am spus că am venit aici să trăiesc expereința și dacă voi simți ceva real, mă voi căsători. Nu vreau să trageți concluzii pripite. Sunt aici să mă arăt și să fiu deschis”, a spus Cristian.

Mireasa - ritmul inimii, de luni până vineri, de la ora 14:00

Nouă fete şi nouă băieţi au pășit la începutul sezonului în Casa Mireasa, locul unde ritmul inimii se va accelera, în căutarea marii iubiri. Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show care revine astăzi, cu un nou sezon, difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

”Venim cu o mulţime de surprize şi cu un record în ceea ce priveşte prezenţa mamelor în emisiune: nu mai puţin de 8 mame spun <prezent> alături de băieţii lor în Casa Mireasa. Mai exact, toţi băieţii români vin însoţiţi de mame. Pentru cel de-al nouălea concurent, păstrăm misterul până la premieră. Le mulţumim telespectatorilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1”, dezvăluie Simona Gherghe.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Mireasa sezon 9, 25 ianuarie 2024. Cine este Alexandru. Care e povestea de viață a concurentului și cu ce se ocupă... Mireasa, sezon 9. Antonia, mărturisiri dureroase despre trecutul ei. A avut un iubit abuziv și a făcut întrerupere de sa...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mireasa, sezon 13. Diana părăsește emisiunea. Termenul de ședere în casă a ajuns la final
Mireasa, sezon 13. Diana părăsește emisiunea. Termenul de ședere în casă a ajuns la final
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Claudia și Daniel și-au petrecut noaptea împreună. Imagini „picante” cu cei doi în dormitor
Mireasa, sezon 13. Claudia și Daniel și-au petrecut noaptea împreună. Imagini „picante” cu cei doi în dormitor
Cum arată astăzi cei doi copii ai actorului William Levy. Christopher este leit tatălui său celebru
Cum arată astăzi cei doi copii ai actorului William Levy. Christopher este leit tatălui său celebru Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a spus doar că vrea să-l „folosească”
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a... Libertatea.ro
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună AntenaSport
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de anunțul divorțului de Rareș Cojoc a ieșit acum la iveală. Foto
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de... Elle
Ce i-a interzis BDLP Cristinei Pucean când erau împreună! Abia acum s-a aflat
Ce i-a interzis BDLP Cristinei Pucean când erau împreună! Abia acum s-a aflat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
Imagini în premieră cu Mirabela Grădinaru la Washington, la summit-ul Melaniei Trump
Imagini în premieră cu Mirabela Grădinaru la Washington, la summit-ul Melaniei Trump Antena3.ro
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor useit
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“ BZI
Mașini second-hand, piese fake, service-uri ilegale: verdict, 38% rable!
Mașini second-hand, piese fake, service-uri ilegale: verdict, 38% rable! Jurnalul
Ora de vară 2026: Când se schimbă ora și cum îți afectează somnul
Ora de vară 2026: Când se schimbă ora și cum îți afectează somnul Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Ameninţarea Iranului care l-a făcut pe Trump să amâne cu 5 zile bombardarea centralelor electrice
Ameninţarea Iranului care l-a făcut pe Trump să amâne cu 5 zile bombardarea centralelor electrice Observator
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x