Antena Căutare

Mireasa, sezon 9. Andrada a revenit la Mireasa, Capriciile Iubirii. Care a fost motivul

Andrada, fosta concurentă a sezonului 9 Mireasa, și-a făcut apariția în platoul Mireasa, Capriciile Iubirii.

Andrada a intrat în platou făcând o piruetă, apoi a îmbrățișat numai o parte din concurenții aflați pe canapea. Andrada le-a luat în brațe pe Antonia și domna Maria, apoi a bătut palma cu Alexandru și a îmbrățișat-o pe Cristina. A trecut pe lângă Albert, Maria și doamna Mariana fără să-i salute.

„Sunt în vizită. Mi-am programat examenele, am stat cu mami, cu tati, cu sora mea”, a spus Andrada, întrebată ce mai face.

De ce a venit Andrada la Mireasa, Capriciile Iubirii

Vizita Andradei a venit la scurt timp după ce doamna Mariana și Maria au vorbit despre Andrada, care se afla mereu în prezența lui Albert.

Citește și: Mireasa sezon 9, 4 martie 2024. Albert și Maria s-au întors din club cu un secret despre care au vorbit codat

„Andrada nu-l lăsa deloc să vină către Maria, sau să danseze cu alte fete. Ea era permanent lângă el”, a spus doamna Mariana.

„Eu am fost destul de asumată mereu. Dacă am zis ce-mi place și ce nu-mi place nu o văd ca pe o obsesie sau o greșeală. Cine vrea, poate să-și asume. Cine nu, să stea neasumat”, a spus Andrada în emisia live de Mireasa, Capriciile Iubirii.

Citește și: Mireasa sezon 9, 7 martie 2024. Ce decizie a anunțat Simona Gherghe după conflictul mamelor

Doamna Mariana a amintit că i-a spus Andradei să nu o mai numească soacră în perioada în care s-a aflat în casa Mireasa.

„Prezența Andradei nu mă oprea să fac nimic. Nu era presiune”, a spus Albert.

Mireasa - ritmul inimii, de luni până vineri, de la ora 14:00

Nouă fete şi nouă băieţi au pășit la începutul sezonului în Casa Mireasa, locul unde ritmul inimii se va accelera, în căutarea marii iubiri. Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show care revine astăzi, cu un nou sezon, difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

”Venim cu o mulţime de surprize şi cu un record în ceea ce priveşte prezenţa mamelor în emisiune: nu mai puţin de 8 mame spun <prezent> alături de băieţii lor în Casa Mireasa. Mai exact, toţi băieţii români vin însoţiţi de mame. Pentru cel de-al nouălea concurent, păstrăm misterul până la premieră. Le mulţumim telespectatorilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1”, dezvăluie Simona Gherghe.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Mireasa sezon 9, 7 martie 2024. Ce decizie a anunțat Simona Gherghe după conflictul mamelor... Mireasa, sezon 9. Eliza a plâns în hohote după ce a ascultat mesajul mamei sale. Ce i-a spus doamna Alina...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagine adorabilă cu cei doi copii ai Giovanei și ai lui Sese, câștigătorii sezonului 5 Mireasa. Micuțul Ares a împlinit 2 ani
Imagine adorabilă cu cei doi copii ai Giovanei și ai lui Sese, câștigătorii sezonului 5 Mireasa. Micuțul Ares a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Diana din sezonul 12 Mireasa, transformare spectaculoasă. Cum arată în costum de baie după ce a slăbit și s-a vopsit
Diana din sezonul 12 Mireasa, transformare spectaculoasă. Cum arată în costum de baie după ce a slăbit și s-a...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x