Antena Căutare

Mireasa sezonul 8, 29 septembrie 2023. Rezultatul cursei de eliminare dintre Liviu și Adrian

În cursa de eliminare s-au aflat Liviu și Adrian. Primul a fost votat de către concurente, în vreme ce Adrian s-a aflat pe ultimul lor în preferințele publicului.

În ultima Gală Mireasa, Bogdana a fost eliminată de către public. Procentul a fost unul uriaș, cum rar se întâmplă, mai ales când este vorba despre un concurent care are cuplu.

Cu puțin timp înainte de plecarea ei, fetele au făcut nominalizări. Liviu a primit cele mai multe voturi, așa că a intrat în cursa de eliminare alături de băiatul de pe ultimul loc. Adrian s-a clasat pe ultimul loc în preferințele publicului.

De atunci, Liviu a susținut că dorește să părăsească competiția, având în vedere verdictul telespectatorilor în privința Bogdanei.

De cealaltă parte, Adrian a punctat că dorește să rămână în competiție pentru a își atinge scopul de a cunoaște pe cineva.

Citește și: Mireasa sezonul 8, 29 septembrie 2023. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii

Rezultatul cursei de eliminare dintre Liviu și Adrian

În Gala de vineri, 29 septembrie 2023, Liviu și Adrian au aflat ce a decis publicul în privința cursei de eliminare.

Simona Gherghe, moderatoarea sezonului 8 Mireasa, a citit procentele și a dezvăluit cine este concurentul eliminat. Ea a subliniat faptul că lupta a fost strânsă între cei doi concurenți.

”Băiatul care pleacă, conform dorinței publicului, este Adrian”, a spus Simona Gherghe. ”Asta e o nesimțire, credeți-mă”, a afirmat Liviu.

”O să fiu și mai rău”, a susținut el și a părăsit platoul Mireasa. Doamna Lucica a mers după el, însă nu a reușit să-l facă să revină în platou.

Însă Adrian nu a părăsit competiția pentru că este Mirele Săptămânii. Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Citește și: Mireasa sezonul 8, 29 septembrie 2023. Băieții au făcut nominalizări. O fată a părăsit competiția

Sezonul 8 Mireasa a revenit cu noi povești de iubire

În sezonul 8 Mireasa, gazda emisiunii, Simona Gherghe, va întâmpina o nouă serie de concurenţi care pornesc în aventura vieţii lor, în căutarea unei iubiri infinite, alături de partenerii pe care îi vor întâlni în casa Mireasa.

Materialele de prezentare ale noilor concurenţi se vor realiza într-o locaţie de poveste, la malul mării, şi vor fi difuzate în cadrul premierei noului sezon.

Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show cu sezonul numărul 8.

Citește și: Mireasa sezonul 8, 28 septembrie 2023. Madi și Sergiu, protagoniștii unor scene fierbinți. S-au rușinat când au văzut imaginile

Mireasa sezonul 8, 29 septembrie 2023. Bia și Robert s-au sărutat pasional în jacuzzi. Cei doi formează un cuplu... Mireasa sezonul 8, 29 septembrie 2023. Băieții au făcut nominalizări. O fată a părăsit competiția...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Ce spun Darius și doamna Melinda despre apropierile dintre Daniela și Mihai. Ce acuzații îi aduc fetei
Mireasa, sezon 13. Ce spun Darius și doamna Melinda despre apropierile dintre Daniela și Mihai. Ce acuzații îi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Roxana, acuzații dure la adresa lui Sebastian. Amalia nu s-a putut abține și a intervenit. Ce s-a întâmplat
Mireasa, sezon 13. Roxana, acuzații dure la adresa lui Sebastian. Amalia nu s-a putut abține și a intervenit. Ce...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x