Antena Căutare

În 100 de zile de război Rusia a câștigat miliarde de euro. Cum a reușit să își acopere aparentele pierderi venite din interdicții

Cea mai mare parte a petrolului și gazelor rusești au mers în Uniunea Europeană, arată un raport al unui centru independent de cercetare cu sediul în Finlanda.

Galerie
Cea mai mare parte a petrolului și gazelor rusești au mers în Uniunea Europeană, arată un raport al unui centru independent de cercetare cu sediul în Finlanda. | Getty

Rusia a câştigat 93 de miliarde de euro din venituri provenite din exporturi de combustibili fosili în primele 100 de zile ale războiului său împotriva Ucrainei, cea mai mare parte către UE, se arată în raportul unui centru de cercetare independent publicat luni şi care indică în special Franţa, relatează AFP.

Rusia a câştigat 93 de miliarde de euro din exporturile sale de combustibili fosili în 100 de zile de război

Această publicaţie a Centrului de Cercetare pentru Energie şi Aer Curat (CREA), cu sediul în Finlanda, survine în momentul în care Ucraina le cere occidentalilor să întrerupă orice legătură comercială cu Rusia pentru a nu mai alimenta maşina de război a Kremlinului.

Uniunea Europeană a decis recent un embargo gradual - cu excepţii - asupra importurilor sale de petrol. Gazul rusesc, de care este foarte dependentă, nu este în prezent vizat, potrivit Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit CREA, UE a reprezentat 61% din importurile de combustibili fosili, aproximativ 57 de miliarde de euro, în primele 100 de zile de război (24 februarie - 3 iunie). Cei mai mari importatori au fost China (12,6 miliarde de euro), Germania (12,1 miliarde) şi Italia (7,8 miliarde).

Citește și: Un băiețel de 15 ani a contribuit la distrugerea unui convoi al forțelor ruse. Cum a reușit să facă asta: „Nu sunt chiar...”

Veniturile Rusiei provin mai întâi din vânzarea ţiţeiului (46 miliarde), urmată de gaz transportat prin gazoducte (24 miliarde), apoi produsele petroliere, gazul natural lichefiat (GNL) şi în final cărbunele.

Citește și: Primele date de la Cernobîl, de la începutul războiului în Ucraina. Cât de crescut este nivelul de radiații și ce anunță experții

Zelenski: Avem nevoie de sisteme moderne de apărare antirachetă? Au existat deja 2606 răspunsuri afirmative. Sunt tragedii care ar fi putut fi evitate

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, duminică seară, într-un nou discurs, că ţara sa are nevoie de sisteme moderne de apărare antirachetă, el precizând că ar fi putut fi evitate tragedii dacă acele sisteme ar fi existat.

“Astăzi este ziua 109 a unui război în toată regula, dar nu este ziua 109 când le spunem partenerilor noştri un lucru simplu: Ucraina are nevoie de sisteme moderne de apărare antirachetă. Furnizarea de astfel de sisteme a fost posibilă în acest an, anul trecut şi chiar mai devreme. Le-am primit? Nu. Avem nevoie de ele? Da. Au existat deja 2606 răspunsuri afirmative la această întrebare sub forma diverselor rachete ruseşti de croazieră care au lovit oraşele ucrainene. Oraşele noastre, satele noastre începând din 24 februarie. Acestea sunt vieţi care ar fi putut fi salvate, sunt tragedii care ar fi putut fi evitate dacă Ucraina ar fi fost ascultată”, a spus Zelenski.

Volodimir Zelenski a menţionat că felul în care acţionează armata rusă este determinant pentru felul în care este văzută acum Rusia în lume.

Citește și: Olena Zelneska, prima doamnă a Ucrainei, dezvăluiri emoționante despre copiii săi: „Fiul meu îi dă tatălui său sfaturi militare”

“După atacul cu rachetă din regiunea Ternopil, zece oameni sunt încă în spitale. Acest atac nu a avut sens tactic sau strategic, la fel ca majoritatea celorlalte atacuri ale Rusiei. Este teroare, doar teroare. Printre victime se numără o fată de 12 ani din Harkiv. Ea a mers în regiunea Ternopil pentru a fugi de armata rusă. Şi astfel de lucruri vor şi determinante pentru felul în care Rusia este văzută în lume. Nu Petru I sau Lev Tolstoi, ci copii răniţi şi ucişi de atacurile ruşilor”, a spus Volodimir Zelenski, potrivit news.ro.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x